Banci

13 membri ai Consiliului guvernatorilor BCE au depozite bancare de peste 100.000 de euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, se numără printre cei 13 membri ai Consiliului guvernatorilor BCE care au depozite de peste 100.000 de euro la o bancă supervizată de instituţia de la Frankfurt, informează Bloomberg, potrivit Agerpres.

Mario Draghi se numără printre oficialii care în declaraţiile de interese publicate luni au bifat o căsuţă conform căreia au fonduri de peste 100.000 de euro la cel puţin o bancă. Aceste declaraţii de interese sunt obligatorii conform noului cod revizuit de conduită.

Depozitele bancare sunt singurele active financiare deţinute de Draghi, care potrivit declaraţiei sale de interese nu are participanţii relevante la companii sau vehicule de investiţii. În schimb, unii din colegii săi au avut mult mai mult de declarat, cea mai elaborată declaraţie fiind cea a noului guvernator al Băncii Centrale a Belgiei, Pierre Wunsch. Aceste are interese la 13 fonduri separate şi un plan de investiţii, precum şi acţiuni la mai multe start-upuri.

Din cei cinci colegi ai lui Draghi din comitetul executiv al BCE, Benoit Coeure, Yves Mersch şi Peter Praet au declarat că au depozite bancare de peste 100.000 de euro. În plus, Praet, Mersch şi vice-preşedintele Luis de Guindos au menţionat investiţii în fonduri sau acţiuni.

Toţi guvernatorii băncilor centrale din cele mai mari economii ale zonei euro au avut ceva de declarat. Şeful Bundesbank, Jens Weidmann nu a bifat căsuţa referitoare la depozite bancare de peste 100.000 de euro dar a dezvăluit că are interese în două fonduri de tip ETF (Exchange Traded Fund). Guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco, şi omologul său de la Banca Franţei, Villeroy de Galhau, au depozite bancare de peste 100.000 de euro. De asemenea, francezul are acţiuni la compania familiei sale, producător de porţelanuri Villeroy & Boch.

“Codul de conduită consolidează şi armonizează conduita etică, practicile în materie de conformitate şi transparenţă în interiorul Eurosistemului”, a subliniat Banca Centrală a Italiei în comunicatul de presă care a însoţit publicarea documentelor. 

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

52 de minute ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

o oră ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

2 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More