Securitate cibernetica

Ministrul Familiei: Avem în lucru o lege pentru protejarea copiilor de pericolele internetului

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse are în lucru un proiect de lege pentru protejarea copiilor de pericolele care decurg din folosirea internetului, a declarat ministrul de resort, Gabriela Firea, într-un mesaj video transmis marţi în cadrul unei conferinţe privind comportamentul copiilor şi adolescenţilor pe internet.

“Vreau încă o dată să asigur că avem deja în lucru la noul minister înfiinţat, al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia şi Drepturile Copilului, un proiect de lege care vine în sprijinul situaţiei despre care vorbim astăzi, în sensul protejării copiilor şi tinerilor de toate excesele, dar mai ales pericolele care decurg din folosirea internetului. Doar a asista pasivi sau doar a descrie fenomenul şi a ne arăta îngrijorarea nu este suficient, trebuie să facem mai mult. Nu pot să spun că lumea începe cu noi, cei care suntem acum în Parlament sau în Guvern, s-au făcut lucruri şi în ţara noastră, la fel la nivel european, dar e clar că nu destul, pentru că fenomenul este în creştere şi atunci şi legislaţia noastră trebuie adoptată”, a afirmat Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Ministrul Familiei a apreciat că de multe ori nici adulţii nu cunosc care este limita admisibilă de folosire a internetului de către copii.

“Din nefericire, acest fenomen, lipsa de siguranţă a copiilor şi adolescenţilor pe internet, a crescut în perioada pandemiei. Garantez, în numele noului minister înfiinţat, al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, pentru întreaga disponibilitate a mea şi a colegilor de a colabora pentru a găsi cele mai bune soluţii şi programe, astfel încât copiii şi adolescenţii din România să poată să fie protejaţi. (…) Cunoaştem sensibilităţile, nevoile tinerilor, adolescenţilor, conştientizăm faptul că de multe ori nu ştim care este limita admisibilă de folosire a internetului, deoarece mai ales în pandemie, acesta nu este doar o modalitate de a petrece timpul liber, ci chiar însuşi procesul de educare, şi atunci intervine problema autorităţilor, a Parlamentului României, a Guvernului, a societăţii civile”, a menţionat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a subliniat că folosirea susţinută a internetului de către copii îi expune uneori pe aceştia unor pericole mortale.

“Mi-ar face o deosebită plăcere ca în perioada următoare să avem şi noi, la nivelul Ministerului, o întâlnire şi cu specialiştii care au fost astăzi prezenţi la această dezbatere, de asemenea cu comisiile parlamentare de specialitate din Senat şi din Camera Deputaţilor, astfel încât proiectul nostru să fie unul comun, să fie agreat de societatea civilă, de Parlament şi de Guvern, pentru că nu există culoare politică atunci când vorbim despre copii, despre adolescenţi, despre tineri, despre o astfel de situaţie care se acutizează, şi anume capcanele şi pericolele, chiar de multe ori mortale, care derivă din folosirea susţinută a internetului. Sunt prezentă şi atentă la acest subiect, uşa mea este întotdeauna deschisă, şi nu numai ea, ci şi mintea şi inima. Mi-aş dori să ne întâlnim chiar zilele următoare”, a adăugat Gabriela Firea.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

3 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More