2018 este primul an dintr-o serie de zece în care avem o scădere a activelor fondurilor de investiții, scăderea fiind de 9% la nivel total de piață, a spus, astăzi, Jan Pricop, director executiv al Asociației Administratorilor de Fonduri, la o dezbatere la Bursa de Valori București. Domnia sa a menționat că această scădere cuprinde în structură și o creștere le nivelul fondurilor închise de investiții, excluzând SIF-urile și Fondul Proprietatea : “La aceste fonduri s-a înregistrat o creștere de 85% a activelor “.
Potrivit lui Jan Pricop, nota generală de scădere a fost dată și de scăderea activelor SIF și FP, dar și de scăderea activelor fondurilor deschise de investiții, unde s-a înregistrat o scădere anuală de 13% a activelor.
Conform domnului Pricop, fondurile au înregistrat ieșiri nete de circa 850 milioane de lei, în 2018, și o scădere de 8,3% a numărului de investitori.
“Suntem deja într-o serie de cinci trimestre de retrageri din fondurile de investiții. Din ultimul trimestru al anului 2017 s-a înregistrat această tendință, însă observăm și o tendință de revenire, în sensul în care aceste ieșiri sunt din ce în ce mai mici“, a mai adăugat Jan Pricop.
Acesta a menționat că perioadele de volatilitate aduc și oportunități, astfel că este important să investim în permanență, pentru a prinde și momentele de corecție, când avem șansa să intrăm la cumpărare, la prețuri mai bune.
Cum iti pregatesti portofoliul pentru perioade de volatilitate ridicata la bursa?
Publicată de Bursa de Valori Bucuresti pe Marţi, 12 februarie 2019