2025: INTERDEPENDENȚE  ÎNTRE  RAZBOAIE:  Iran – Israel și Federația Rusă – Ucraina (opinie Adriean PÂRLOG)

Autor: Prof. dr. Adriean PÂRLOG, ICSS, Institute of Business Competitive Intelligence

Probabil că, în această perioadă, lumea traversează o criză militară globală comparabilă cu criza rachetelor din Cuba, 1962 și cu perioada 1989 – 1991, când s-a prăbușit comunismul, ca sistem politic.  În aceste zile, lumea cunoaște o separare reală determinată de considerente culturale, istorice sau religioase în ceea ce privește acceptarea sau respingerea pozițiilor confruntaționale existente între actorii implicați în confruntările militare aflate în derulare.

Odată cu al doilea mandat de președinte al SUA al lui Donald Trump se conturează o oportunitate reală pentru cei – nu puțini – care susțin principiile valorilor umane larg acceptate, suveranitatea statelor, multilateralismul, libertatea de exprimare a ființei umane, precum și cooperarea internațională, in condițiile unui cadru juridic internațional stabil. Oportunitatea este cu atât mai importantă cu cât lumea acceptă procesele de conturare a unei noi arhitecturi de securitate pentru toate culturile mari ale lumii.

În acest context, unii lideri naționali forțează câștigarea unor poziții mai vizibile în procesele de negociere a aranjamentelor de securitate globală. Evident că în prim plan se situează statele cele mai puternice și mai bogate, cărora li s-au alăturat și cele mai puternice organizații private din lumea tehnologiei, energiei și a activităților financiar bancare. La fel de evidente sunt manierele de răspuns ale liderilor statelor care, tradițional, au experimentat repetitiv crize de securitate.

La reuniunea G7, din 16-17 iunie 2025, unde au fost prezenți și președinta Comisiei Europene, doamna von der Leyen și președintele Ucrainei, Vl. Zelenski, erau așteptate cu mare interes argumentele președintelui SUA, Donald Trump, referitoare la nevoia unității principalelor state industrializate ale lumii, în legătură cu dezvoltările în conflictele Rusia – Ucraina și Israel – Iran.

Interesul a fost generat de evoluțiile îngrijorătoare apărute în dialogul strategic SUA – Occident, referitor la marile crize sau probleme de securitate internațională contemporană, care includ și conflictele militare mai sus amintite. Prin extensie se pot include cu ușurință și stările tensionate de securitate din sudul și estul Asiei.

Ceea ce îngrijorează în mod deosebit  statele din zona euro-atlantică este perspectiva adâncirii tensiunilor înlănțuite dintre SUA – Rusia – UE – China, în contextul deja conturat de contradicțiile ideologice tot mai evidente între Occidentul Unitar și Sudul Global, centrate pe BRICS +, toate influențând procesul de restructurare a noii ordinii internaționale.

Din perspectivă europeană, inclusiv a României, nu există o alternativă pentru garanțiile de securitate acordate de SUA Uniunii Europene. În actualul context, suficient de tensionat, Bruxelles-ul ar trebui să clarifice nivelul real al paradigmei celor „3 D”, introdusă de Madeleine Albright, la începutul anilor 2000: evitarea decuplării, duplicării și discriminării, model care influențează puternic punctele de vedere în disputa părților.

La Conferința pentru Securitate de la Munchen din acest an, vicepreședintele SUA, JD Vance, a sugerat că administrația Trump reprezintă „adevăratul Occident” și că nu acesta orientează evenimentele într-o direcție greșită, ci elitele liberale din UE și SUA, care au compromis valori tradiționale prin impunerea unor programe de genul: green deal, controlul prin limitare, a libertății de exprimare și a valorile tradiționale, culminând cu libertatea de alegere a genului de către tineri.

O mare parte a Europei dar și o parte a democraților americani îl percep pe președintele Donald Trump ca pe un susținător de idei ale omologului său rus în eforturile acestuia de încetare a ostilităților din Ucraina.

Acesta nu este nici primul președinte american care pune presiune și pe aliații săi din NATO, dar este primul care preia, repetitiv, afirmații ale adversarilor săi reali. Abordarea acestuia de tipul, „Rusia pe primul loc”, pare a fi și o încercare de a-l îndepărta pe Putin de Xi. Simultan însă este posibil să submineze cea mai de succes alianță politico-militară din istorie și să facă lumea mai periculoasă, atât pentru America,  cât și pentru Europa, inclusiv prin ne-formularea tranșantă a unui comandament, aproape, generalizat: NICIODATĂ O NOUĂ IALTA!

Revenind la tema relației SUA – EU – RUSIA – CHINA, să nu uităm nici de conceptul din lumea concurențială, îndrăgit de liderii „puternici” ai planetei, acela că țările mari sau puternice tind să se asigure de existența unor sfere de influență care să le conțină în centrul acestora, după modelul Doctrinei Monroe. Președintele Monroe a convins în 1823 Congresul SUA de atunci să riposteze la orice proiect realizat de un alt stat european, la vest de Meridianul de 0 grade, cunoscut și ca Meridianul Greenwich, dacă acea inițiativă nu ar beneficia de acceptul Washingtonului.

Vladimir Putin gândește în aceiași termeni, dar cu referiri la zone de interes strategic din proximitatea geografică a Federației Ruse. La fel și președintele chinez Xi Jinping, cel puțin cu privire la Mările Chinei și a unei părți din Asia de sud-est,

Nici Donald Trump nu face excepție de la acest model, după ce a vorbit despre preluarea Groenlandei, Canadei și a Canalului Panama. Totuși, acesta pare a fi relaxat cu faptului că Ucraina ar putea reintra pe orbita Rusiei, întărind ideea potrivit căreia slăbirea coeziunii Occidentului este mai mult de natură ideologică, decât de natură geografică.

În acest context, la reuniunea G7 de care aminteam, Donald Trump a concluzionat public că excluderea Federației Ruse din G8 (2014), a fost o greșeală strategică. Conform părerii sale, Rusia nu ar mai fi invadat Ucraina în 2022, dacă Putin ar fi fost acceptat să rămână în G8. Ba mai mult, a mai făcut o afirmație stânjenitoare pentru cei prezenți la evenimentul din Canada, conform căreia „Putin vorbește cu mine. Nu vorbește cu nimeni altcineva”. Mai mult, președintele SUA crede că o nouă extindere a grupului, cu Rusia și China ar fi benefică pentru toată lumea dintr-un viitor G9.

În 14 iunie 2025, chiar în prima zi a lucrărilor G7, președintele Putin l-a sunat si felicitat pe D. Trump cu prilejul zilei de naștere acestuia, dar subiectele centrale au fost legate de confruntările militare în derulare din Ucraina și Orientul Mijlociu, care au numeroase conexiuni de influențare reciprocă.

În confruntarea actuală dintre Occident și BRICS+ „modelată” de cele două războaie ce se derulează simultan, se testează cele mai recente  proceduri de comunicare strategică și operațională, ca părți ale confruntărilor hibride ce includ diplomația, operațiile psihologice, de manipulare, de influență și mass media etc. potențate de grid-urile oferite de rețelele sociale, atât de actuale și eficiente.

Ca părți ale procedurilor de comunicare strategică au fost testate adaptări operațional doctrinare de tipul ATACURI DEFENSIVE, pe care combatanții le-au inclus in zona operațiilor de tip soft power drept componenta externă a apărării interne.

Ca părți ale războiului hibrid contemporan și-au făcut loc în logica războiului juridic (LAWFARE) confruntări centrate pe aranjamente sau tratate juridice internaționale, cum ar fi Acordul Nuclear cu Iranul 5+1(JCPOA), Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT), la care se pot adăuga și Tratatul de la Budapesta 1994, UNCLOS sau Acordurile de la Minsk 1 și 2 etc. Extrem de periculos pare a fi deznodământul unei eventuale ieșirii a unui actor statal din NPT (în acest sens, Iranul a lansat ”sonde prospective de înregistrare reacții externe”), tot în logica LAWFARE.

Din perspectivă pur militară, sunt testate mijloace și proceduri de întrebuințare ale acestora în domeniile rachete-contrarachete, inteligență artificială (IA), IA generativă, drone și roiuri de drone de luptă, de cercetare, de mascare,  război radio-electronic (inclusiv GPS Spoofing), operații de intelligence și counter-intelligence plus forțe speciale, comunicații satelitare 5G/6G, logistica operațională (realimentare aeriană în luptă) și chiar evaluări în timp real de eficiență a lucrărilor genistice (destinate apărării site-urilor nucleare – minerit, producție + îmbogățire de uraniu, reactoare, producție lovituri nucleare) etc.

În aceste două războaie a fost testată și validată extinderea conceptului de companie militară privată prin implicarea Companiei Tehnologice STAR LINK, deținute de Elon Musk – actor privat care a deschis sistemul de mini-sateliți de comunicații pentru uzul FA Ucrainene, FA Rusiei și FA ale Israelului.

În ambele confruntări militare de mai sus regăsim dimensiunea nucleară a războiului contemporan. În aceste zile, evident, cea mai fierbinte zona de conflict este cea dintre Iran și Israel, mai ales că SUA au decis să se implice direct pe faza de acțiuni de luptă. Președintele D. Trump a estimat că o a doua decizie o va lua la începutul lunii iulie. Ca prim semn al determinării părții americane de a nu permite finalizarea proiectului nuclear iranian, în noaptea 21/22 iunie a.c. forțele sale strategice aeriene și navale  ale SUA, prin 6 bombardiere strategice B2 și un număr nespecificat de submarine de atac, au lansat 12 bombe CBU-57 (cunoscute și ca Bunker Buster, cu o încărcătură de 13,6 tone), precum și 30 de rachete Tomahawk asupra a trei instalații majore ale complexului nuclear iranian: Fordow, Natanz și Isfahan. Efectele la țintă urmează a fi comunicate în viitorul apropiat. Până atunci, SUA consideră că cele trei ținte au fost anihilate, iar partea iraniană evaluează pagubele generate sunt relativ minore.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a făcut cunoscut ca nu au fost semnalate depășiri ale nivelurilor de radiații în nici una din zonele lovite. Este posibil, fie ca cele 12 + 30 de lovituri să nu fi fost suficient de eficinte la ținte (puțin probabil), fie ca recipientele în care ar fi fost stocat uraniul  îmbogățit să fi fost anterior relocate în alte locații.

În continuare retoricile celor implicați direct și a susținătorilor lor sunt extrem de acide, mai ales că recursul la arme nucleare plutește în aer.

La Geneva, miniștrii de externe ai Iranului, Franței și Germaniei au avut o întâlnire terminată fără rezultate concrete. Ministrul iranian a declarat că negocieri serioase nu sunt posibile până când Israelul nu va înceta bombardamentele. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a mai specificat că este deschis la acceptarea de limitări ale producției nucleare a Iranului dar, similare cu cele pe care el și colegii săi le-au negociat cu Statele Unite în 2015, pe timpul Administrației Obama.

Acest eveniment a generat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU unde a dominat acordul asupra necesității de a pune capăt luptelor și de a căuta soluții diplomatice, dar reuniunea a  degenerat în discuții despre cine este de vină. Ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, a acuzat Iranul că „se joacă de-a victima” și a reproșat omologului său iranian Amir Iravani: „Cum îndrăznești să ceri comunității internaționale să te protejeze de consecințele propriei tale agende genocidare?” Reprezentantul SUA a etichetat Iranul ca fiind „principala sursă de instabilitate și teroare în Orientul Mijlociu”, având capacitatea de a produce o armă nucleară și a declarat că țara sa continuă să sprijine Israelul. Alte națiuni occidentale, precum Marea Britanie și Franța, au adoptat un ton mai precaut, punând un accent mai mare pe dezescaladare și negociere.

Ambasadorul Rusiei, Vasili Nebenzia, a criticat Statele Unite, Marea Britanie, Franța și Germania pentru răspândirea unei „invenții nefondate” conform căreia Iranul ar avea planuri de a deține arme nucleare, numind puterile occidentale „complice” la atacurile israeliene și „la fel de periculoase ca cele mai letale arme”.

Președintele rus Vladimir Putin, preluat de Sky News Arabia, a declarat că Rusia a transmis Israelului de nenumărate ori că nu există dovezi că Iranul dorește arme nucleare. Rusia și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) nu au găsit niciodată dovezi că Iranul pregătește arme nucleare.

Probabil că esența justificativă a diplomatului rus se bazează pe aprecirile DNI (Director of National Intelligence), Tulsi Gabbard care a declarat public că SUA nu este convinsă de iminența ajungerii de către Iran la arma nucleară. Ieșirea publică a doamnei Gabbard a generat reacții dure ale președintelui Trump, cum ar fi aceea din 20 iunie a.c., când a declarat că el va interveni în ultimă instanță în situații tensionate cu decizii de tipul:  “sunt interesat în mare măsură de partea coercitivă a diplomației coercitive. Iranul”, a mai adăugat președintele SUA , “mai are puțin timp la dispoziție. Le dau un interval de timp de maximum două săptămâni. Întâlnirea din Europa (de la Geneva) nu ar face altceva decât să încetinească lucrurile. Iranul nu a vrut să vorbească cu Europa”, a spus el. „Iranul vrea să vorbească cu noi. Europa nu va putea ajuta.”

Și un ultim aspect pe care îl prezint, fără să-l dezvolt, numai cu scopul de a aduce un argument suplimentar legat de potențialul surprinzător de negociere al președintelui Trump, care a oferit un dineu privat mareșalului Asim Munir, comandantul FA ale Pakistanului, ziua de 18 iunie, 2025.

Activitatea, care nu a beneficiat de prezența presei, a fost continuată în Biroul Oval, când celor doi li-au alăturat Secretarul de Stat, Marco Ruboi și ambasadorul Steve Witkoff, respectiv Generalul Asim Malik, principalei agenții de intelligence a Pakistanului, ISI  (Inter-Services Intelligence). Principalele subiecte abordate au fost cele privitoare la Iran și China.

O inițiativă de securitate cu subiectul nuclear inclus, discutată de SUA și de Pakistan  nu ar putea fi niciodată suspicionată că ar avea ca scop proliferarea sau escaladarea. Mai degrabă, ar putea putea oferi un subiect de discuții într-un context mai larg la care să aibă acces, pe lângă Iran și Turcia, Egipt, Iordania, alte state din Golf și din Asia de Sud-Est, precum Malaezia și Indonezia. O astfel de inițiativă, ghidată de abordări neoliberale, ar include protocoale comune, inspecții comune și cooperare cu organisme internaționale precum AIEA.

Rămâne de văzut cât de consistente vor fi urmările unor astfel de abordări și mai ales, cum vor reacționa China și Rusia, după după misiunea forțelor strategice aeriene și navale americane, care au lovit cele trei instalații nucleare iraniene.

ADRIEAN PARLOG – Co-fondator și Partener ICSS (Integrated Corporate Strategic Services), are peste 30 de ani de experienţă în Intelligence şi Business Intelligence. Oferă consultanță și training pentru companii naționale și multinaționale și pentru companii din state ale Orientului Mijlociu și Asia Centrală, activând și în cadrul Institute of Business Competitive Intelligence. Din anul 2012 este membru al SCIP (Strategic Competitiv Intelligence Profesionals).

Aria sa de expertiză include: Intelligence & Business Competitive Intelligence, Intelligence Analysis, Critical Thinking, Teoria Informaţiilor, modelarea și simularea proceselor economice și sociale, Red Team, Business War Gaming.

Activitate academica: Academia Națională de Informații (ANI), Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca; Academia de Studii Economice – Curs Postuniversitar „Intelligence Economic International”.