Categories: Energie

22 de IMM-uri europene au prezentat soluții inovative care răspund obiectivelor agendei climatice în producția și distribuția energiei

22 de companii au participat la evenimentul CEI Corporate Days cu OMV Petrom
OMV Petrom, cea mai mare companie integrata de energie din Europa de Sud-Est, și Consiliul European pentru Inovare (CEI), programul pentru inovare al Uniunii Europene, au organizat în perioada 26-27 ianuarie evenimentul „CEI Corporate Days cu OMV Petrom” – primul de acest fel cu o corporație din România. În cadrul acestuia, 22 de IMM-uri europene au prezentat soluții inovative care răspund obiectivelor agendei climatice în producția și distribuția energiei, potrivit unui comunicat.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Sectorul energetic traversează o perioadă de transformare profundă iar companiile trebuie să răspundă atât unei cereri de energie în continuă creștere cât și obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Suntem interesați de proiecte și idei care ar putea contribui la tranziția energetică.”

Jean David Malo, director al EIC și al Agenției Executive pentru IMM-uri (EISMEA): „Această cooperare de succes dintre OMV Petrom și EIC este dovada că Europa are talentul, inspirația și capacitatea de a dezvolta companii inovatoare cu soluții de mare impact care au un impact pozitiv și fac diferența în viața a milioane de oameni în fiecare zi. Credem cu adevărat că acest eveniment CEI Corporate Day este o nouă mare oportunitate pentru toți și un alt reper important în colaborarea de lungă durată cu OMV Petrom, pe care o apreciem foarte mult și care aduce o mulțime de oportunități de afaceri.”

Companiile înscrise la CEI Corporate Days cu OMV Petrom provin din 15 tari europene și au participat la un apel de proiecte inovative in domeniul energiei, inițiat de CEI în luna noiembrie a anului trecut. Acestea au fost preselectate dintre cele peste 40 de companii care au depus propuneri în apelul inițial de proiecte. În procesul de selectare a IMM-urilor, s-a avut în vedere ca soluțiile propuse să fie pregătite pentru a fi implementate in zona de business. În evaluările făcute s-a ținut cont de gradul de digitalizare și de inovare precum și potențialul lor de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

IMM-urile participante au avut acces la training-uri tematice și au prezentat soluțiile în vederea unor potențiale colaborări cu OMV Petrom.

Domeniile de interes pentru OMV Petrom includ soluții inovative de stocare a energiei, tehnologii pentru economie circulară, tehnologii noi pentru sisteme solare fotovoltaice, proiecte de captare și stocare a carbonului și/sau în combinație cu producția de hidrogen albastru, soluții geotermale non-clasice pentru generarea de energie și producția de hidrogen turcoaz rezultat din piroliza metanului.

Consiliul European pentru Inovare sprijină inovatori de top, antreprenori, companii mici și oameni de știință care au idei extraordinare și ambiția de a activa la nivel internațional.

Consiliul European pentru Inovare este o organizație cheie nouă a Orizont Europa și reprezintă cea mai ambițioasă inițiativă pentru inovare a Europei, cu un buget de 10,5 miliarde euro pentru perioada 2021-2027. Sprijinul pentru inovatori, antreprenori, companii mici și oameni de știință cu ajutorul Consiliului European pentru Inovare înseamnă mai mult decât finanțarea prin granturi.

Consiliul European pentru Inovare oferă firmelor servicii prin care se accelerează ritmul inovării, care includ training-uri de afaceri și servicii de înalt nivel precum Corporate Days și Investor Days, în cadrul cărora întreprinderile mici și mijlocii pot beneficia de oportunități de prezentare și parteneriate cu investitori și corporații.
În plus, CEI a lansat recent Programul Emisii de gaze cu efect de seră, în cadrul căruia IMM-urile primesc sprijin și ghidaj de specialitate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru contribuții la generarea de inovații sustenabile.

Articole recente

Ucraina a primit rachete Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie, anunţă ministrul apărării

Ucraina a început să primească rachete antinavă Harpoon din Danemarca şi obuziere cu autopropulsie din…

8 minute ago

Iranul dezvăluie o bază subterană pentru drone militare

rmata Iranului a dezvăluit sâmbătă detalii ale unei baze subterane pentru drone militare, au relatat…

o oră ago

Proiectele energetice nucleare şi transportul de cereale, abordate în discuţiile dintre premierul Ciucă şi o delegaţie a Senatului SUA

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit sâmbătă o delegaţie a Senatului SUA condusă de Robert Portman,…

2 ore ago

Ucraina: Fostul preşedinte Poroşenko spune că i s-a refuzat ieşirea din ţară, evocând un risc de rupere a ”armistiţiului politic”

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko - rival al actualului şef de stat Volodimir Zelenski -…

2 ore ago

Iranul a confiscat două petroliere grecești, după ce Grecia a confiscat o navă cu petrol iranian, pe care vrea să îl trimită în SUA

Forțele iraniene au confiscat vineri două petroliere grecești în Golf, la scurt timp după ce…

3 ore ago

Nicuşor Dan: Angajatul Direcţiei Urbanism suprins pe camere fugind, angajat prin transfer la Primăria Sectorului 3

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că angajatul Direcţiei Urbanism surprins pe camerele de…

4 ore ago