Autor: Laurențiu Stan, fondatorul și directorul Kapital Minds
În grupurile de discuții financiare de pe social media, apar tot mai multe mesaje de la oameni care caută „un IFN care nu cere adeverință de venit” sau „un credit urgent pentru azi”. În spatele fiecărei cereri se ascunde aceeași poveste: salariul nu ajunge, iar alternativa bancară e prea departe.
Într-o economie în care inflația a devenit o constantă și nu o excepție, iar veniturile reale se ajustează mai lent decât prețurile din raft, tot mai mulți români ajung să caute soluții de finanțare în afara sistemului bancar. Instituțiile financiare nebancare – IFN-urile – au umplut acest gol, oferind acces rapid la bani, fără birocrație, fără garanții, fără explicații. Dar, în același timp, fără protecția reală a celor care se împrumută.
Potrivit Raportului BNR asupra stabilității financiare (iunie 2025), activele totale ale IFN-urilor au urcat la 71,3 miliarde lei la finalul anului 2024, în creștere cu aproximativ 12% față de anul precedent. Este o evoluție care arată nu doar extinderea sectorului, ci și adâncirea dependenței unei părți din economie de acest tip de finanțare. De altfel, conform unei analize KeysFin, valoarea totală a creditelor acordate de IFN-uri a atins un record de aproape 50 de miliarde de lei în 2023, de două ori mai mult decât în urmă cu cinci ani.
Cifrele BNR arată că IFN-urile își concentrează activitatea în proporție de 78,4% pe creditarea companiilor, predominant sub forma contractelor de leasing financiar (66%), restul de 12,6% vizând populația. La prima vedere, ponderea creditelor către gospodării pare modestă. În realitate, impactul lor social este disproporționat, deoarece aceste produse ajung, de regulă, la persoane care nu pot accesa credit bancar, cu venituri mici sau instabile, fără istoric de credit și fără garanții.
În cazul companiilor finanțate de IFN-uri, aproximativ 87% din credite sunt denominate în valută, ceea ce amplifică riscul valutar într-un context în care leul s-a depreciat treptat în ultimul an, iar cursul valutar de astăzi, în opinia unor specialiști, este mult subapreciat și ar putea ajunge la 7 lei pentru un euro dacă nu ar fi ținut în frâu de Banca Națională. BNR semnalează și o deteriorare ușoară a calității portofoliului IFN-urilor în 2024, pe fondul creșterii expunerii către firme mai riscante. Pentru creditele de consum, instituția centrală anticipează o creștere a ratei de neperformanță de la 2,9% la 3,1% până în martie 2026.
Expansiunea creditelor de consum prin IFN-uri a fost susținută de o promisiune seducătoare: bani în câteva ore, fără drumuri, fără adeverințe, fără explicații. Însă această viteză are un preț uriaș.
Până în toamna anului 2024, dobânzile efective anuale (DAE) practicate de unele IFN-uri depășeau frecvent 100%, iar în cazurile extreme chiar 200–300%. Cu alte cuvinte, pentru un împrumut de 1.000 de lei, un client ajungea să restituie 2.000–3.000 de lei în câteva luni.
Această practică a determinat adoptarea Legii nr. 243/2024, care a introdus plafoane clare pentru rata efectivă a dobânzii. Astfel, pentru creditele ipotecare, DAE poate fi maximum rata facilității de creditare BNR + 8 puncte procentuale, în timp ce pentru creditele de consum, DAE nu poate depăși rata facilității de creditare BNR + 27 puncte procentuale.
La nivelul actual al dobânzii BNR (facilitatea de creditare 7,5%), plafonul legal pentru creditele de consum este de aproximativ 34,5%, iar pentru cele ipotecare, 15,5%.
Cu alte cuvinte, dacă în contract apare o DAE peste aceste valori, creditul este ilegal. Totuși, puțini clienți știu să verifice, iar mulți nici nu știu ce înseamnă DAE.
În timp ce băncile oferă credite de consum cu DAE medie între 12% și 14%, IFN-urile operează în zona maximă a plafonului – adică de două-trei ori mai scump. Diferența aceasta este suficientă pentru a transforma un ajutor temporar într-o povară greu de suportat.
Pentru un salariu minim net de aproape 2.600 de lei, o rată lunară de 300 de lei la un credit IFN devine o problemă semnificativă. O întârziere de o singură lună generează penalități, iar rostogolirea datoriei duce rapid la incapacitate de plată. Din acel punct, „creditul mic” devine o problemă mare – financiar, psihologic și social.
Adevărata problemă nu ține doar de costul creditelor, ci de scopul pentru care ele sunt folosite. România este o economie în care peste 60% dintre creditele populației sunt destinate consumului curent, nu investițiilor. Oamenii se împrumută pentru a plăti utilități, chirii, tratamente, școli, reparații, nu pentru a începe un business, a cumpăra echipamente sau a genera venituri viitoare.
Cauzele pot fi multiple, dar cele mai evidente sunt veniturile insuficiente și instabile, care nu permit economisirea, educația financiară precară, care face ca deciziile de creditare să fie emoționale, nu raționale, absența unor produse bancare de microfinanțare reală, pentru cei fără garanții, și, mai ales, lipsa încrederii, pentru că mulți consideră banca inaccesibilă și preferă un IFN care promite totul online, în câteva clickuri.
Această dinamică are însă consecințe macroeconomice directe. Consumul alimentat prin datorie scumpă transferă venituri viitoare către creditori, reducând capacitatea de consum și investiție a gospodăriilor. Crește riscul de supraîndatorare, iar odată cu el și vulnerabilitatea sistemului financiar – exact scenariul semnalat de BNR.
În plan structural, economia se blochează într-un cerc vicios: cheltuieli curente acoperite din datorie, lipsă de investiții în productivitate, stagnare a veniturilor reale și, din nou, nevoie de datorie.
A arăta cu degetul către cei care se împrumută la dobânzi mari e ușor. A înțelege de ce o fac e mai greu. Când alegerea este între un credit de urgență și neplata chiriei, logica economică devine un lux. De aceea, problema IFN-urilor nu este doar una de reglementare, ci una socială și structurală.
Pe termen scurt, educația financiară poate reduce vulnerabilitatea, dar nu o elimină. O soluție mai profundă ar fi dezvoltarea unui sistem de microfinanțare etică, susținut fie de bănci, fie de stat, cu dobânzi rezonabile și criterii de eligibilitate flexibile. Alte state europene au implementat astfel de programe, orientate spre incluziune financiară, nu spre profit maxim din risc.
De asemenea, transparența trebuie să devină regulă. Toate instituțiile care oferă credite populației ar trebui să afișeze vizibil DAE, costul total al creditului și suma finală de rambursat. În teorie, legea o cere deja. În practică, formulările vagi, literele mici și lipsa de control real fac ca mulți clienți să semneze contracte fără să înțeleagă ce cumpără.
România anului 2025 are nevoie de o dezbatere serioasă despre modul în care finanțarea populației poate deveni sustenabilă. Nu putem cere oamenilor să fie „responsabili” într-un sistem care îi împinge constant spre datorie.
Creditul ar trebui să fie o unealtă pentru progres, nu o taxă pe sărăcie. Dar pentru asta, statul, băncile și IFN-urile trebuie să iasă din logica „cine riscă, plătește” și să construiască împreună o economie în care oamenii nu se împrumută ca să trăiască de la o lună la alta, ci pentru a-și construi viitorul.
| Știri BVB