Update articol:

Nicuşor Dan: Relansarea economiei locale presupune coordonarea cu reprezentanţii sectorului turistic din Bucureşti

capitala Bucuresti

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că relansarea economiei locale presupune coordonarea cu reprezentanţii sectorului turistic din Bucureşti pentru mai multă eficienţă în atragerea vizitatorilor.

“Am participat de aceea la Adunarea Generală a Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Bucureşti (APDTB), unde Primăria Capitalei e membru fondator, alături de mai multe instituţii, companii şi organizaţii patronale. Anul acesta, pentru prima dată de la înfiinţarea ei, APDTB are buget propriu, ceea ce-i va permite să funcţioneze efectiv şi nu declarativ în sensul obiectivelor asumate. Am votat împreună cu partenerii PMB noul statut şi noua conducere a asociaţiei şi am discutat despre proiecte de viitor, precum strategia de marketing a Bucureştiului, facilitarea investiţiilor în turismul bucureştean, realizarea unei reţele de centre de informare turistică şi stimularea unor programe turistice de nişă (turism cultural, sportiv sau educaţional)”, a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.

El a adăugat că municipalitatea va colabora “mai serios” cu ceilalţi membri fondatori ai APDTB – Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Tarom SA, Aeroporturi Bucureşti SA, Federaţia Industriei Hoteliere din România, Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România, Clubul internaţional al profesioniştilor din turism SKAL International România şi Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România – pentru a aduce mai mulţi turişti în Capitală şi a mări contribuţia acestui sector în economia Bucureştiului, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (04/11/2025)

Notificare BCR cu privire la rezultatele ofertei publice initiale de vanzare actiuni emise de Cris-Tim Family Holding S.A.

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (04/11/2025)

Decizii - Continuarea operatiunii de rascumparare actiuni proprii

SOCEP S.A. (SOCP) (04/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 03-04.12.2025

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (04/11/2025)

Teleconferinta Investitori si Analisti-Rezultate Financiare Trimestrul III, 2025

BIOFARM S.A. (BIO) (04/11/2025)

Modificare in conducerea societatii