Articol transmis de Mihaela Croitoru, Founder & Managing Partner la INNOVA Project Consulting
S-a vorbit în ultimii ani și mai ales anul acesta foarte mult și în țara noastră despre noua directivă privind raportarea corporativă de sustenabilitate, Directiva CSRD. Și, e normal, întrucât subiectul este unul de interes la nivel global, având în vedere că schimbările climatice sunt din în ce în ce mai vizibile, iar glasul oamenilor de știință care atrag atenția asupra ireversibilității acestor schimbări este din în ce în ce mai puternic. Dar, la o primă vedere, situația din România pare oarecum diferită. Se vorbește și se scrie foarte mult despre sustenabilitate și în România pentru că a ajuns un subiect “la modă”. Dar, să nu uităm că la noi, sustenabilitatea până mai ieri, era confundată cu donațiile și plantările de copaci – adică acțiunile de CSR (en. Corporate Social Responsibility/ ro Responsabilitate Socială Corporativă), iar termeni precum ESG și NET ZERO reprezintă încă noțiuni abstracte și prea puțin înțelese ca substanță și implicații în activitatea operațională a companiilor. Din păcate, ne lipsește aplicarea practică a sustenabilității la scară largă la nivelul companiilor, specialiștii în sustenabilitate și implicarea statului în elaborarea unor politici care să țină cont și să promoveze sustenabilitatea în toate aspectele vieții noastre. Directiva CSRD va fi un duș rece pentru multe companii, având implicații majore în toate activitățile curente și pe întregul lanț valoric, iar pentru cele care vor lăsa pe ultima sută de metri conformarea cu aceasta, va fi și extrem de costisitoare.
Experința actualei legislații privind raportarea informațiilor de sustenabilitate, Directiva Nefinanciară (NFRD), nu a fost în totalitate una benefică la nivelul societății, întrucât a încurajat pe alocuri o abordare superficială a sustenabilității, permițând unor companii fie să nu publice deloc aceste informatii, fie să publice informații mai puțin relevante pentru părțile sale interesate. Totuși, la acest capitol nu ieșim prea mult în evidență, întrucât conform studiilor realizate la nivelul Uniunii, implementarea Directivei NFRD a fost deficitară în toate statele membre. Conform raportului publicat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European în ianuarie 2021 “textul actual al NFRD și implementarea acestuia suferă de mai multe deficiențe”, iar evaluarea de impact publicată de Comisie în ianuarie 2020, subliniează “că nu există suficiente informații disponibile public despre modul în care aspectele nefinanciare afectează companiile și despre modul în care companiile însele influențează societatea și mediul”. Cu toate acestea, Directiva NFRD a fost un jalon important pentru foaia de parcurs a sustenabilității, întrucât pentru prima dată raportarea de sustenabilitate a trecut din sfera voluntară la cea obligatorie. Problema acestui act normativ a fost că s-a bazat extensiv pe principiul presiunii publicului (părților interesate) și a companiilor similare (peers) și nu pe forța de coerciție a statului, transformându-l mai degrabă într-un promotor al sustenabilității.
Chiar dacă, într-o formă preliminară publicată spre consultare, Directiva CSRD cuprindea articole care precizau dreptul Statelor Membre de a stabili sancțiuni cu privire la neimplementarea sau la implementarea defectuoasă a prevederilor acesteia, excluderea acestor articole nu înseamnă că nu vor exista consecințe pentru companii. În primul rând, pentru ca informațiile de sustenabilitate vor fi în mod obligatoriu auditate de o terță parte, iar introducerea obligativității parcurgerii unui proces de due diligence pentru identificarea impacturilor pe care o companie le are sau le poate avea asupra mediului și asupra oamenilor, va crește complexitatea procesului de raportare, garantând calitatea și relevanța informațiilor publicate. În al doilea rând, presiunea respectării prevederilor directivei CSRD va veni și din Directiva privind Due Diligence, un act normativ aflat încă în formă de proiect, dar care va impune sancțiuni semnificative raportate la cifra de afaceri a companiilor, pentru lipsa creării unor sisteme eficiente pentru identificarea și gestionarea impacturilor asupra oamenilor și asupra mediului, care rezultă sau ar putea rezulta din activitățile, produsele și relațiile sale de afaceri, dar și răspunderea civilă în cazul în care un impact negativ se va produce. Când va intra în vigoare, această directivă se va aplica companiilor care activează în anumite sectoare cu impact negativ mare și companiilor cu peste 500 de angajați și o cifră de afaceri la nivel global mai mare 150 milioane de EUR. Este evident că cele două acte normative, directiva CSRD și cea privind Due Diligence trebuie abordate împreună, chiar dacă una nu este încă aprobată, întrucât ambele vizează același sistem de due diligence. Diferența este că prima obligă companiile să identifice impacturile printr-un proces de due diligence, iar cea de-a doua stabilește obligativitatea creării unui astfel de sistem care să îndeplinească anumite cerințe.
De asemenea, presiunea respectării întocmai a directivei CSRD va veni din partea sectorului financiar, prin alte acte normative, cum ar fi Regulamentului European 852/2020 privind taxonomia de mediu. Conform acestui act normativ, companiile financiare vor fi obligate să identifice și să publice care este expunerea lor la activitățile sustenabile din punct de vedere al mediului, iar pentru a putea realiza acest lucru vor avea nevoie de informații relevante și de încredere din partea companiilor pe care le finanțează. La rândul lor, companiile nefinanciare care vor publica informații privind activitățile eligibile și aliniate cu taxonomia de mediu conform Regulamentului European 852/2020, vor trebui în unele cazuri să publice informații care dovedesc alinierea la criteriile tehnice, dar și la cele sociale prin prezentarea unei opinii formulate de un auditor sau evaluator extern independent. De altfel, sectorul financiar va juca un rol extrem de important în sustenabilitate, întrucât acesta va fi pe de o parte cel care va forța companiile să își diminueze impacturile negative asupra mediului prin condițiile de finanțare pe care le vor impune, dar și cele care vor spriji companiile în procesul de atenuare și adaptare la schimbările climatice prin produsele pe care le va oferi. Și, nu în ultimul rând, fiecare Stat Membru va putea să stabilească propriul regim de sancțiuni odată cu transpunerea acestei directive în legislația națională, așa cum unele state au facut-o și în cazul directivei NFRD.
Vedem astfel, cum se crează în jurul nostru o rețea de acte normative interconectate în domeniul sustenabilității, care odată ce vor intra în aplicare vor afecta și vor crea o presiune semnificativă asupra activității companiilor și a modului în care acestea activează și sunt gestionate. Riscul de neconformare pentru companiile din România este mult mai mare comparativ cu celelalte țări, și asta nu din cauza noastră, ci a contextului, și anume că pur și simplu avem mai puțină experiență de afaceri într-o economie de piață adevărată. Pentru noi efortul va fi mai mare, dar va trebui realizat în același timp cu toți ceilalți, fără excepții.
| Știri BVB