Update articol:

BTA: Cancelarul Austriei promite lobby pentru o finanţare europeană cu două miliarde de euro a securităţii frontierei turco-bulgare

Karl Nehammer/ Sursa foto: twitter.com/karlnehammer Karl Nehammer/ Sursa foto: twitter.com/karlnehammer

Austria va face lobby la Uniunea Europeană pentru ca Bulgaria să primească asistenţă în valoare de două miliarde de euro, destinată întăririi securităţii la frontiera cu Turcia, a anunţat luni cancelarul austriac Karl Nehammer, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele bulgar Rumen Radev, potrivit Agerpres.

Radev şi Nehammer au avut o întâlnire de lucru şi au inspectat amenajările pentru cazarea imigranţilor ilegali ajunşi în Bulgaria. Cei doi au inspectat de asemenea, din elicopter, frontiera bulgaro-turcă.

Protecţia frontierei bulgaro-turce înseamnă şi protecţia frontierei Austriei, a spus Nehammer. “Suntem deosebit de recunoscători pentru eforturile pe care le face statul bulgar pentru protecţia acestei frontiere”, a declarat el, adăugând că preşedintele Radev i-a arătat ce fonduri vor fi necesare pentru întărirea protecţiei frontierei. “Austria susţine eforturile Bulgariei şi vom face lobby să fie furnizate aceste două miliarde de euro necesare”, a afirmat Nehammer.