Update articol:

Compania Energocom din Republica Moldova va cumpăra gaze de la o companie din România

pretul gazelor pixabay.com

Compania energetică de stat din Republica Moldova, Energocom, va achiziţiona gaze de la două companii din România şi Grecia, a declarat vineri într-o conferinţă de presă directorul interimar al companiei, Victor Bînzari, transmite MOLDPRES.

“Am negociat cu doi furnizori, compania elenă DEPA şi încă un agent economic care a dorit să îşi se păstreze anonimatul. Conform înţelegerilor, nu putem dezvălui mai multe detalii despre preţuri şi volumele licitate, însă putem afirma că societăţile contractate sunt serioase, cu o bună reputaţie pe piaţă, care ne-au oferit costurile aproape de aşteptările pe care le aveam”, a spus Bînzari, potrivit Agerpres.

Şeful de la Energocom a subliniat că achiziţia a fost realizată în baza formulei preţul de bursă TTF (de referinţă) plus cheltuielile de transportare a gazelor până la graniţă, adăugând că gazele vor fi stocate în Ucraina.

“Ne bucurăm că am extins aria partenerilor cu care colaborăm. Acest lucru ne permite să diversifică sursele de aprovizionare şi să avem un grad mai mare de securitate energetică, iar pentru consumator acest lucru înseamnă stabilitate, siguranţă şi preţuri mai joase”, a spus Victor Bînzari.

O parte din volum va fi pentru consum curent, o altă parte va fi depozitată, iar cerinţa obligatorie a fost ca ofertanţii să deţină certificat de origine prin care demonstreze că gazul tranzacţionat nu este rusesc, la solicitarea operatorului de depozitare a gazului din Ucraina.

Luna trecută, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că România doreşte să aprovizioneze în integralitate şi în totalitate Republica Moldova cu energie şi gaze naturale din România, după ce a fost aprobat un memorandum în Guvern cu privire la întărirea cooperării energetice cu ţara vecină.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie