Update articol:
BANKING FORUM

George Tuță: “Propun o coaliție pentru incluziunea financiară, prin care sistemul bancar, statul și mediul academic să găsească cele mai bune soluții pentru consumatori”

  • Tuță: “Rolul nostru ca stat este să-i atragem pe oameni către serviciile financiare, nu să-i forțăm”

Propun o coaliție pentru incluziunea financiară, prin care sistemul bancar, statul și mediul academic să găsească cele mai bune soluții pentru consumatori, a declarat deputatul PNL George Tuță, chestorul Camerei Deputaților, la Banking Forum.

 

Acesta a explicat: “Preocuparea mea este ca sistemul bancar disponibil în România să fie pentru toți românii și să-i includă pe toți cetățenii. Știu foarte multe povești, am cunoscut oameni care, cu ajutorul sistemului bancar, au reușit să își deschidă prima afacere, au reușit să își cumpere prima casă, și-au îmbunătățit viața. Relația între societate și sistemul bancar nu este una de opoziție, nu cred că băncile își doresc să fie eliminat cash-ul, să limiteze tranzacțiile cu cash, pentru că asta ar însemna, cel puțin așa cum arată România, că ar trebui să aibă disponibile ghișee unde pot să depună cash-ul pe care oamenii îl au la saltea ca să poată face o tranzacție mai mare decât limitele stabilite. De aceea nu cred că măsurile de disciplină financiară sunt cu dedicație pentru sistemul bancar, iar cetățenii trebuie să realizeze acest lucru.

Trebuie, însă, să vedem de ce au oamenii banii la saltea. Este una din temele importante în care cred că trebuie să ne implicăm cu toții. Potrivit statisticilor, o treime din populația României nu a avut vreo legătură cu sistemul financiar. Trebuie să îi atragem către zona serviciilor financiare și să le oferim primele noțiuni de educație financiară.

Propun pentru viitor să facem o coaliție pentru incluziunea financiară în care sistemul bancar, statul și mediul academic să găsească cele mai bune soluții prin care putem să tragem pe toți oamenii în această zonă. Insist pe acest lucru pentru că există o statistică a Eurostat destul de îngrijorătoare: unul din doi copii se naște în risc de sărăcie, iar pentru acești copii va fi foarte complicat să rămână în școală, să intre în circuitul economic din care se pot dezvolta pentru a-și îndeplini visele și obiectivele.

Așa că eu cred că rolul nostru ca stat este să-i atragem pe oameni către serviciile financiare, nu să-i forțăm, să găsim soluții prin care mediul privat cu mediul de stat să lucreze împreună pentru ca noi, ca economie, să ne dezvoltăm”.

Referitor la inițiativa din Parlament prin care ar putea trece protecția consumatorilor de servicii financiare de la ANPC la BNR, George Tuță a spus: “Sunt implicat în acest subiect. Trebuie să facem mai mult pe zona educației financiare. Banca Națională face. Mereu am spus că Protecția Consumatorului începe prin a educa consumatorul.  Înainte ca el să își asume un credit și apoi să își dea seama că nu a fost cea mai bună decizie, intrând într-un conflict cu banca pentru că aceasta își cere banii înapoi, avem nevoie ca omul să înțeleagă mecanismele financiare și să aibă o educație financiară corespunzătoare.

Acesta este unul din criteriile pe care noi, în Parlament, vrem să îl rezolvăm și să găsim cea mai bună soluție prin care putem întări educația financiară.

Banca Națională este oarecum în opoziție în acest subiect. Am fost de curând la o dezbatere cu oficialii BNR pe acest subiect și îi dau dreptate guvernatorului pe această poziționare, că BNR trebuie să reglementeze sistemul bancar și să vegheze la stabilitatea prețurilor. În acest sens, BNR nu poate să țină și partea consumatorului care are un credit.

Dar părerea mea este că multe conflicte au fost rezolvate când au fost sub aceeași cupolă. Aceaasta  este o variantă, știu că există și o alternativă la această posibilitate, dar de aceea cred că dezbaterea parlamentară și dezbaterea publică reprezintă cel mai bun demers pentru a găsi cum putem să protejăm consumatorii mai bine în România”.

  • “România – în direcția bună”

Până în 2025, România are șanse foarte mari să depășească PIB-ul pe capita al Poloniei, potrivit unei analize Bloomberg, comparând cu puterea de cumpărare, a mai spus George Tuță explicând: “Lucrul acesta nu spune decât că suntem în direcția bună. Dacă luăm din întregul puzzle economic și social fiecare piesă în parte și ne uităm la ea nu o să înțelegem nimic sau o să arate rău, dar este important să privim imaginea de ansamblu. Este clar că România a făcut multe lucruri bune, deciziile guvernamentale au fost unele care au avut efect. Este  important să depășim doza de pesimism. Poveștile iluzorii că trebuie să desființăm companiile, să dăm pe toată lumea afară, nu funcționează. Întotdeauna, schimbarea are nevoie de un singur ingredient – de timp.  Dacă nu îi dăm acest timp nu o să apară schimbarea”.

 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025