“România trebuie să realizeze reforme care să vizeze creșterea rezilienței tuturor companiilor de stat ca urmare a operaționalizării la nivelul acestora a principiilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) privind guvernanța corporativă”
“Societatea, prin organele sale statutare, propune clauzele contractuale, cu urmărirea obiectivului de eficiență bugetară. Încheierea contractului rămâne însă un apanaj al voinței contractuale”.
“Statul, în gestionarea eficientă a tuturor resurselor pe care le deține, este îndrituit să apeleze la instanțele românești, mai ales dacă părțile sunt din România”.
Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară, consideră Alina Gorghiu, ministra justiţiei, afirmând că trebuie remediată situaţia actuală, în care companiile introduc clauze contractuale care prevăd soluţionarea eventualelor litigii la instanţe internaţionale. Potrivit ministrului, acest lucru încurajează lipsa încrederii în justiţia din România. Pentru rezolvarea situaţiei, a fost înaintat săptămâna trecută, în Guvern, un memorandum cu mai multe soluţii.
Doamna Alina Gorghiu ne-a explicat situaţia într-un interviu pe care îl redăm mai jos.
De ce a fost nevoie de introducerea acestui Memorandum în Guvern?
Alina Gorghiu: Sunt ministrul justiției. Când observ lucruri nepotrivite sau care merită atenția guvernului, semnalez acest lucru în ședințele de Guvern. Ministerul Justiției a transmis Guvernului o notă pe o chestiune de oportunitate în contextul obiectivului de raționalizare a cheltuielilor bugetare. A fost un semnal referitor la tendința de a se introduce în contractele de mandat ale administratorilor întreprinderilor publice o clauză potrivit căreia orice litigiu apare între părți privind contractul (încheierea, executarea, modificarea, încetarea sau interpretarea clauzelor contractului) va fi soluționat de un tribunal arbitral străin (de la Viena, Paris, Londra, etc). Multe astfel de cazuri au fost semnalate și în presă. Ultimul chiar săptămâna aceasta.
Pentru soluționarea acestor litigii în străinătate sunt necesare taxe arbitrale, onorarii arbitri, avocați, costuri de deplasare, cazare, traduceri documente. Sunt cheltuieli mari, cu impact negativ asupra bugetelor societăților deținute de stat sau regiilor autonome. În final, efectul este negativ inclusiv asupra bugetului de stat.
Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) prevede obiectivul îmbunătățirii cadrului procedural de implementare a guvernanței corporative a întreprinderilor de stat. România trebuie să realizeze reforme care să vizeze creșterea rezilienței tuturor companiilor de stat ca urmare a operaționalizării la nivelul acestora a principiilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) privind guvernanța corporativă. Administrarea și conducerea eficientă a întreprinderilor publice constituie unul dintre elementele esențiale ale guvernanței corporative, iar stabilirea, cu claritate, a obiectivelor politicii de proprietate a statului în raport cu întreprinderile publice, transparența și profesionalismul procesului de selecție a membrilor consiliului de administrație, ai consiliului de supraveghere și directoratului constituie premise pentru această eficiență.
Din informațiile dvs., câte astfel de procese a pierdut statul la jurisdicțiile arbitrale internaționale? La cât se ridică cheltuielile pentru statul român (companii din portofoliu)?
Alina Gorghiu: Pentru că vorbim de arbitraj, aș vrea să vă spun ceva. Am participat anul trecut aici, la București, la aniversarea a 70 de ani de existență a Curții de Arbitraj Comercial Internațional. Este o instituție de elită, care a fost condusă în tot acest timp de niște profesioniști din sfera științelor juridice.
Arbitrajul comercial românesc a fost întotdeauna în pas cu tendințele internaționale. Iar acest fapt se datorează tratatelor, convențiilor sau acordurilor internaționale în domeniul arbitrajului la care România este parte. De-a lungul timpului, Curtea a semnat peste 30 de Acorduri de cooperare cu instituții similare din alte state. Și nu văd de ce numărul acestor acorduri nu va continua să crească.
De asemenea, cred că avem și un sistem de justiție la fel de bun ca orice alt stat european. Trebuie să încurajăm încrederea în propria justiție, în instanțele naționale române, acesta este interesul statului român, deci al meu ca ministră a justiției.
Tocmai de aceea, din punctul meu de vedere, ca ministră în Guvernul României, și subliniez al României, o astfel de dezbatere era mai mult decât necesară. De aceea ridic astfel de probleme care sunt inclusiv de ordin principial.
Vedeți … trebuie să ne fixăm niște obiective care țin inclusiv de poziția noastră în raport cu alte țări și ca parte a economiei globale. Vorbim degeaba de interesul economic național dacă întâlnim situații de acest fel. Mesajul transmis nu este cel sănătos!
Evidența centralizată a acestor litigii nu cred ca există, ele sunt știute de fiecare companie în parte, dar nu am putut ignora semnalele transmise de presă. Nu sunt puține! După operaționalizarea AMEPIP sunt sigură ca vom avea informații privind numărul de procese pierdute de statul român la jurisdicțiile arbitrale internaționale, sume etc.
Este cunoscut faptul că mulți membrii ai Directoratului/Consiliului de Supraveghere companiilor din portofoliul statului sunt numiți politic, mimând doar respectarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Aceste numiri au loc la schimbări politice si nu au nici o legătură cu competentele oamenilor. În plus, asistăm de ani de zile de provizorat de 4/2 luni. Dacă motivele demiterii nu au legătură cu realitatea și sunt doar politice, iar persoana respectă contractul, cum se poate apăra statul/compania în acest caz, în orice instanță, fie ea în România sau la arbitraj?
Alina Gorghiu: Eu am încredere în justiția din România, indiferent că e vorba de instanțe judecătorești sau de arbitraj instituționalizat. Cred că sunt în asentimentul multor cetățeni dacă spun că este firesc și corect ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România să se soluționeze în țară.
Litigiile existente se gestionează în mod concret de fiecare entitate în parte, în funcție de clauzele contractuale. Ministerul Justiției nu are competențe de implementare a cadrului legal privind guvernanța corporativă.
Cine poate fi tras la răspundere în acest caz, mai ales că există exemple de companii listate, cu acționari minoritari prejudiciați în acest fel?
Alina Gorghiu: Decizia aparține organelor statutare ale fiecărei companii în parte. Fiecare entitate se poate întoarce împotriva celor care au greșit dacă sunt decizii nelegale. Oportunitatea greșită poate duce la revocare sau demitere.
Potrivit Memorandumului, în aplicarea competențelor în domeniul guvernanței corporative, autoritățile, autoritățile tutelare, coordonate de Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), au posibilitatea de a negocia și conveni clauzele contractelor de mandat potrivit principiilor libertății contractuale, cu respectarea legislației aplicabile contractelor de mandat ale administratorilor. Cum se pot negocia şi conveni astfel de clauze, fără a aduce atingere principiului libertății contractuale? Aveți în vedere crearea unui model standard de contract?
Alina Gorghiu: Sigur că se poate! În Memorandum s-a reținut măsura inserării obiectivului eficientizării cheltuielilor bugetare între cele urmărite în derularea procedurii de selecție și nominalizare a membrilor consiliului de administrație sau, după caz, ai consiliului de supraveghere și directoratului, inclusiv în negocierea contractelor de mandat, subliniindu-se necesitatea respectării principiului libertății contractuale.
Societatea, prin organele sale statutare, propune clauzele contractuale, cu urmărirea obiectivului de eficiență bugetară. Încheierea contractului rămâne însă un apanaj al voinței contractuale.
E deplină libertate contractuală – după regulile prevăzute de art. 1.266 – 1.269 din Codul civil cu care se completează Legea nr. 31/1990. Statul, în gestionarea eficientă a tuturor resurselor pe care le deține, este îndrituit să apeleze la instanțele românești, mai ales dacă părțile sunt din România.
În cazul Transelectrica, foști membri ai Directoratului si ai Consiliului de Supraveghere au câștigat numeroase procese la jurisdicția arbitrala din Viena. Contractele de mandat prevedeau în mod expres, citez: „Toate disputele sau pretențiile care deriva din sau sunt în legătură cu prezentul contract, inclusiv disputele referitoare la valabilitatea, încălcarea, încetarea sau nulitatea acestuia vor fi soluționați definitiv, conform Regulilor de Arbitraj ale Centrului International de Arbitraj al Camerei Federale Economice Austriece de la Viena de către trei arbitri numiți conform respectivelor reguli”. Anumite persoane vizate au deschis acțiuni la instanțele române, dar compania a refuzat judecarea, dorind judecarea la Viena, iar Transelectrica, implicit statul român, a pierdut procesele. De ce credeți că unele companii introduc clauze contractuale care prevăd soluționarea eventualelor litigii la instanțe internaționale, mai ales având în vedere costurile ridicate?
Alina Gorghiu: Nu am fost parte la acele discuții, deci nu vă pot furniza informațiile solicitate.
| Știri BVB