Update articol:
INTERVIU IN EXCLUSIVITATE

Cosmin Vladimirescu: În 2023, Mastercard a oprit fraude în valoare de 20 de miliarde de dolari datorită inteligenței artificiale

Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard Romania si Croatia
    • Prin toate inițiativele sale, Mastercard își propune să contribuie la creșterea gradului de incluziune și educație financiară în România și la construirea unei economii digitale sustenabile

    • Un rezultat impresionant al campaniei noastre de taxe și impozite, din primul trimestru 2023 – 15% dintre deținătorii de carduri care au primit cashback și-au plătit impozitele cu cardul pentru prima dată.

    • Prin programul de cashback derulat întregul an ne propunem să promovăm plata cu cardul ca un gest cotidian și firesc, obiectivul fiind de a crește gradul de educație și incluziune financiară și de a aduce, astfel, mai mulți oameni în economia digitală.

    • Inteligența Artificială reprezintă o oportunitate imensă pentru progres și inovație, dar necesită abordări atent planificate pentru a gestiona potențialele provocări asociate

    • Pentru consumatorii de servicii financiare, DORA urmărește să creeze un mediu mai sigur și mai stabil, protejându-i împotriva amenințărilor cibernetice și asigurând o mai bună operaționalitate a serviciilor.

    • Odată cu implementarea DORA, vom asista la o schimbare de paradigmă – securitatea cibernetică nu mai reprezintă o preocupare critică doar a departamentelor IT, ci și a top managementului.

  • Interviu cu domnul Cosmin Vladimirescu, General Manager, Mastercard România & Croația

Cum apreciați procesul de transformare digitală a României? Care sunt punctele tari și slabe ale acestui proces? De ce nu reușim să urcăm în indicele DESI? Ce ar trebui să accelereze România pentru a face progrese în acest sens?

Cosmin Vladimirescu: Nivelul de digitalizare a crescut în mod constant în ultimii ani, ceea ce a venit cu o serie de avantaje – acces mai bun la informații, un proces decizional transparent, confort, conectivitate și oportunități. Dacă ne comparăm însă cu media europeană, țară noastră a avut cel mai scăzut ritm de creștere, fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul digitalizare. Din cei patru piloni evaluați de Indicele economiei și societății digitale (DESI), un raport anual elaborat de Comisia Europeană care monitorizează progresul digital al statelor membre, stăm foarte bine doar la conectivitate. Încă avem de recuperat la capitalul uman, integrarea tehnologiei digitale și serviciile publice digitale. Totodată, dacă ne uităm la gradul de digitalizare la nivel național, acesta este mai mare în orașe decât în zonele rurale, fiind cel mai ridicat în București, Cluj și în nord-vestul țării.

Toate aceste decalaje vor trebui recuperate de România până în 2030, potrivit țintelor fixate de Comisia Europeană în programul de politici 2030 (Deceniul Digital), dar și potrivit obligațiilor asumate prin Planul național de redresare și reziliență. Direcțiile pe care ar trebui să ne accelerăm eforturile sunt clare și cred că ce putem face este să valorificăm mai bine colaborările intersectoriale. Aceste parteneriate combină eficiența, agilitatea și inovația din sectorul privat cu guvernanța autorităților publice și expertiza organizațiilor neguvernamentale.

Când credeți că vom reuși să scăpam de celebrul dosar cu șină?

Cosmin Vladimirescu: Renunțarea la dosarul cu șină depinde de o serie de factori, precum digitalizarea administrației publice, simplificarea procedurilor birocratice, educarea și adaptarea cetățenilor și a funcționarilor publici la noile sisteme digitale. În ultimii ani, au fost făcuți pași importanți în direcția digitalizării, dar procesul este încă în desfășurare și necesită timp, resurse și determinare. Cât timp mai exact? Vom vedea.

Cum ajută Mastercard la procesul de transformare digitală a României?

Cosmin Vladimirescu: În calitate de companie de tehnologie, digitalizarea este un subiect de importanță strategică pentru Mastercard. Digitalizarea este un catalizator pentru creșterea rezilientă și sustenabilă a afacerilor, a economiilor naționale și, în cele din urmă, a noastră, ca societate globală. Accelerarea digitală ne-a schimbat modul de viață – de la interacțiunile digitale de toate felurile până la modul în care efectuăm plățile pentru bunuri și servicii.

Suntem mândri să fim parteneri în diferite inițiative, precum digitalizarea transportului public, a comerțului tradițional, a mediului de afaceri local și a plăților pentru taxe și servicii publice. Suntem un partener de încredere al administrației publice pentru proiecte de digitalizare, precum Ghișeul.ro, integrare de noi tehnologii, cum este biometria, sau implementare de scheme de sprijin pentru categoriile defavorizate de populație, ca Sprijin pentru România, cel mai amplu program de tichete sociale acordate pe suport electronic din Sud-Estul Europei.

Mastercard este alături, de asemenea, de companii din toate industriile și de toate dimensiunile cu o varietate de resurse, soluții și oferte ce contribuie la ghidarea, creșterea și protejarea afacerilor pe parcursul călătoriei lor digitale, de la instrumente de plată, la securitate cibernetică, la date și consultanță. Nu în ultimul rând, Mastercard este un partener de încredere pentru consumatori, pentru care derulăm campanii de informare și de încurajare a adopției metodelor de plată digitale.

Prin toate aceste inițiative ne propunem să contribuim la creșterea gradului de incluziune și educație financiară în România și la construirea unei economii digitale sustenabile. Un element esențial în acest proces este securitatea, integrată în structura fiecărui produs și serviciu digital. Abordarea noastră combină tehnologia și analiza de date pentru a oferi o viziune holistică asupra riscului și a insufla încredere în fiecare interacțiune digitală.

Datele au fost întotdeauna o componentă importantă a activității Mastercard pentru a alimenta și proteja rețeaua noastră globală și ecosistemul digital. De fiecare dată când oamenii își folosesc cardul Mastercard, este pentru că au încredere că informațiile lor sunt în siguranță la noi. Această încredere vine din decenii de angajament zilnic față de responsabilitatea și confidențialitatea datelor. Dincolo de cadrul juridic și de reglementare, avem stabilit un set clar de principii de responsabilitate a datelor care pun oamenii pe primul loc: Tu deții datele tale. Tu le controlezi. Tu ar trebui să beneficiezi de utilizarea lor. Rolul nostru este să le protejăm. Și facem acest lucru integrând mai multe straturi de măsuri de protecție a confidențialității și securității în designul produselor și soluțiilor, inclusiv prin tokenizare, criptare și anonimizare. Oamenii merită să beneficieze de inovații care le îmbunătățesc viața, iar noi ne propunem să oferim acest lucru pentru toată lumea.

Ce ne puteți spune despre programul Marțea Mastercard? Care este obiectivul acestui program?

Cosmin Vladimirescu: Marțea Mastercard este un program pentru posesorii de carduri Mastercard emise în România prin care aceștia se pot bucura de 10% cashback pentru tranzacții efectuate în fiecare zi de marți a săptămânii până la finalul anului. Programul este compus din patru campanii, secvențiate pe fiecare trimestru: plăți de taxe, impozite și facturi de utilități, cumpărături în supermaketuri și în magazine alimentare de proximitate, plăți efectuate la POS în locații fizice din afara României și plăți online. Cashback-ul se acordă în bani, fiind un beneficiu tangibil pentru consumator spre deosebire de campaniile în cadrul cărora se acordă puncte, și se aplică automat, ceea ce înseamnă că nu este necesară nicio altă acțiune sau intervenție din partea comerciantului partener sau a consumatorului.

Prin acest program de cashback derulat întregul an ne propunem să promovăm plata cu cardul ca un gest cotidian și firesc, obiectivul fiind de a crește gradul de educație și incluziune financiară și de a aduce, astfel, mai mulți oameni în economia digitală. Iar efectele se văd. Un rezultat impresionant al campaniei de taxe și impozite, pe care am organizat-o anul trecut, în primul trimestru, și care a avut și o componentă de cashback (în valoare de 10% per tranzacție) este că 15% dintre deținătorii de carduri care au primit cashback și-au plătit impozitele cu cardul pentru prima dată. O explicație pentru acest rezultat ține de faptul că mulți consumatori nu înțeleg aspectele tehnice ale plăților digitale, ceea ce îi împiedică să aprecieze ușurința de a folosi aceste metode și, prin urmare, adoptarea acestora. Un factor esențial pentru stimularea utilizării plăților digitale este expunerea constantă la informații și facilitarea accesului la un context cotidian în care acestea pot fi aplicate – de la plata biletului de călătorie în mijloacele de transport în comun, la plata online a taxelor și a impozitelor. De aceea, prin inițiative proprii, dar și alături de parteneri, ne concentrăm pe comunicarea plății cu cardul pentru orice dorințe și nevoi.

Considerați Inteligența Artificială o provocare sau o oportunitate?

Cosmin Vladimirescu: Inteligența Artificială reprezintă o oportunitate imensă pentru progres și inovație, dar necesită abordări atent planificate pentru a gestiona potențialele provocări asociate. Fiind alimentată de date, IA transformă informația într-o monedă unică ce necesită protecție și vigilență constantă.

Cred că inteligența artificială va avea implicații cu adevărat profunde asupra educației, a pieței muncii, asupra tuturor domeniilor de activitate și a societății în ansamblu, dar ritmul acestei transformări, cel puțin pe termen scurt, ar putea fi mai lent, pe măsură ce se depășesc provocările legate de îmbunătățirea tehnologiei, a cadrului de reglementare și a principiilor de etică.

În domeniul serviciilor financiare, Inteligența Artificială generează deja schimbări. De la detectarea avansată a fraudelor și evaluarea creditelor până la chatboți și aplicații mobile, IA devine rapid o necesitate pentru instituțiile financiare și oferă celor care o implementează eficient un avantaj competitiv.

Inteligența artificială este un instrument esențial pentru Mastercard de ani de zile, fiind integrată în operațiunile de bază, îmbunătățind atât securitatea, cât și personalizarea serviciilor companiei. De exemplu, în 2023, Mastercard a oprit fraude în valoare de 20 de miliarde de dolari datorită inteligenței artificiale, reducând în același timp masiv numărul de rezultate fals pozitive care duc la refuzul tranzacțiilor reale ale clienților. Guvernanța joacă, de asemenea, un rol crucial în strategia Mastercard privind inteligența artificială, urmărind utilizarea etică și responsabilă a acesteia.

Ne confruntăm din ce în ce mai mult cu atacuri cibernetice. Cum se apară Mastercard pe acest segment și ce sfaturi dați clienților pentru a nu fi victimele atacurilor cibernetice?

Cosmin Vladimirescu: Într-adevăr, în ultimii ani, criminalitatea cibernetică a înregistrat o evoluție dramatică, cu impact asupra consumatorilor, companiilor şi instituţiilor din întreaga lume. Această creștere a activității infracționale este direct corelată cu o creștere a costurilor. Costurile asociate criminalității cibernetice la nivel mondial sunt estimate să ajungă la 10,5 trilioane de dolari până în 2025, conform CyberVentures.

Pe măsură ce lumea digitală și plățile digitale evoluează, Mastercard și-a luat angajamentul de a respecta cele mai înalte standarde în ceea ce privește confidențialitatea, responsabilitatea datelor și securitatea cibernetică. Rețeaua și platformele noastre includ multiple straturi de securitate, oferind un nivel ridicat de reziliență și protecție. Colaborăm cu experți din întreaga organizație, precum și din afara acesteia pentru a monitoriza și a răspunde rapid la o gamă variată de amenințări cibernetice, inclusiv amenințări și incidente asociate cu utilizarea serviciilor furnizate de terțe părți. Programul nostru de securitate cibernetică oferă (printre altele) un cadru pentru gestionarea amenințărilor și incidentelor de securitate cibernetică, care include pași specifici pentru identificarea naturii acestora (inclusiv dacă amenințarea este asociată cu un furnizor terț), evaluarea severității amenințărilor (inclusiv avansarea către membri cheie ai managementului, acolo unde este cazul) și implementarea proceselor și procedurilor de securitate cibernetică.

Munca noastră nu se oprește la firewall-urile noastre. Suntem la fel de implicați pentru a consolida încrederea în întregul ecosistem digital, oferind clienţilor şi partenerilor noştri o vizibilitate sporită asupra riscurilor cibernetice şi instrumentele necesare pentru creșterea adaptabilității şi a rezilienţei prin soluţii care prioritizează acţiunile în funcţie de cheltuieli, timp şi impact.

Securitatea cibernetică implică o abordare cuprinzătoare care include combinaţii de soluţii, dezvoltate mai degrabă sub forma unui proces continuu, decât a unor soluţii unice izolate. Dincolo de securizarea plăţilor, companiile trebuie să monitorizeze riscurile potenţiale în procesul de înrolare a clienţilor, riscurile la nivel de reţea şi să recunoască faptul că şi comportamentul uman reprezintă o ameninţare semnificativă în cadrul politicilor corporative.

Înțelegem importanța colaborării cu sectorul privat, cu sectorul public și ONG-uri specializate pentru a spori securitatea ecosistemului digital. Un exemplu în acest sens este European Cyber Resilience Center cu sediul în Waterloo, Belgia. Inaugurat de Mastercard la finalul lunii mai, European Cyber Resilience Center este un hub ultramodern de securitate și tehnologie a informației, care coordonează colaborarea dintre sectorul public, cel privat și autorități, pentru a stimula capacitatea de adaptare a companiilor din regiune la schimbare, dar și pentru a prezice și a preveni potențiale atacuri cibernetice la adresa acestora.

Sunt pregătiți jucătorii din piața financiară pentru DORA – Digital Operational Resilience Act? Ce beneficii aduce DORA pentru consumatorul de servicii financiare? Ce ne puteți spune despre rolul Mastercard în implementarea DORA?

Cosmin Vladimirescu: Deși jucătorii din industria financiară au integrat deja unele cerințe, reglementarea DORA solicită o abordare mai cuprinzătoare. Actul de reglementare privind reziliența operațională digitală (DORA) este primul cadru legislativ care armonizează măsurile de securitate cibernetică și de risc pentru toate entitățile din sectorul financiar, la nivel european – bănci, furnizori de plăți, furnizori de monedă electronică, firme de investiții, furnizori de servicii privind cripto-activele, precum și furnizori terți de servicii TIC esențiale. Odată cu implementarea DORA, vom asista la o schimbare de paradigmă – securitatea cibernetică nu mai reprezintă o preocupare critică doar a departamentelor IT, ci și a top managementului. Practic, reprezentanții de la nivel de management vor deveni un actor activ în procesul decizional care asigură reziliența cibernetică a organizației.

Pentru consumatorii de servicii financiare, DORA urmărește să creeze un mediu mai sigur și mai stabil, protejându-i împotriva amenințărilor cibernetice și asigurând o mai bună operaționalitate a serviciilor.

În ceea ce privește rolul Mastercard, avem competențele pentru a susține instituțiile financiare pentru alinierea la fiecare dintre cei patru piloni ai actului legislativ, de la crearea unui cadru de management al riscului și de raportare a incidentelor, la testarea rezilienței operaționale și gestionarea relației cu terții. Sprijinim instituțiile financiare prin împărtășirea celor mai bune practici și oferirea accesului la un ecosistem de soluții și servicii pentru a preveni, detecta și răspunde la fraude și atacuri cibernetice și pentru a asigura siguranța tranzacțiilor realizate folosind o strategie de siguranță și securitate pe mai multe niveluri. Credem că digitalizarea ne conectează, iar securizarea lumii digitale nu este un demers individual, ci colaborativ.

Care sunt planurile de viitor ale Mastercard în România?

Cosmin Vladimirescu: Strategia noastră se concentrează pe extinderea rețelei de plăți, a serviciilor pe care le oferim pentru a îmbunătăți ecosistemul digital și pentru a aduce plusvaloare clienților noștri, iar aici un exemplu sunt serviciile de securitate cibernetică, și pe valorificarea noilor oportunități și capacități adiacente rețelei noastre, precum open banking.

În perioada următoare ne concentrăm pe proiectele pe care le avem în derulare, cum este programul Marțea Mastercard, și cele alături de diverși parteneri – startul celei de-a treia ediții Lecția de finanțe, un program național de educație financiară pentru profesorii din învățământul gimnazial derulat alături de Junior Achievement România, a doua ediție a turneului de baschet Rising Stars, dedicat țărilor din regiunea SEE și organizat alături de Federația Română de Baschet, și prima ediție Impact Bucharest, unul dintre cele mai importante și recunoscute evenimente de business și tehnologie din Europa Centrală și de Est. Totodată, vom continua să colaborăm cu parteneri din sectorul public și din mediul privat pentru inițiative construite în direcția inovației, digitalizării, educației și a incluziunii financiare.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025