Update articol:

Curtea de Conturi a trimis la DNA un dosar pentru plăți de aproape 7 milioane de lei către furnizorii de energie electrică pentru clienți finali noncasnici care nu erau îndreptățiți să beneficieze de schema de compensare

Curtea de Conturi  a descoperit, potrivit Raportului pe 2022, cheltuieli operaționale majorate cu 6,91 milioane de lei pentru plăți realizate către furnizorii de energie electrică și gaze pentru clienții finali  non-casnici care nu erau îndreptățiți să beneficieze de schema de compensare, pe baza Ordonanței de Urgență nr. 118 din 4 octombrie 2021. Potrivit oficialilor Curții de Conturi, în această speță a fost sesizată Direcția Națională Anticorupție.

Raportul Curții de Conturi precizează că s-au făcut plăți astfel:

  • Suma de 5,098 milioane de lei pentru beneficiari la care s-a depășit plafonul de ajutor de minimis de 200.000 de euro, precum și către un operator economic care nu avea calitatea de consumator final, dar care a achiziționat energie electrică în calitate de furnizor de energie;
  • Suma de 242.000 de lei pentru clienți finali noncasnici de energie electrică, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de legislația pentru încadrarea în categoria întreprinderilor mici și mijlocii;
  • Suma de 206.000 de lei către clienți finali non casnici de gaze naturale, în condițiile în care aceștia au fost declarați neeligibili pentru plata contravalorii componentelor de tarife/taxe în cazul consumului de energie electrică și gaze naturale;
  • Suma de 1,36 milioane de lei pentru clienți finali noncasnici de energie electrică și gaze naturale, făr a fi prezentate date din care să rezulte îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria IMM.

Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, ne-a declarat: “Sumele erau verificate de ANRE și trimise spre decontare Ministerului Muncii, pentru consumatorii casnici, și Ministerului Energiei, pentru consumatorii non-casnici, potrivit legii”.

Potrivit Ordonanței de Urgență  nr. 33 din 4 mai 2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, verificarea activităţii ANRE de către Curtea de Conturi a României se realizează numai asupra operaţiunilor economico-financiare efectuate de ANRE, care se reflectă în bugetul de venituri şi cheltuieli şi în situaţiile anuale. Astfel, Curtea de Conturi poate verifica din punct de vedere financiar  exclusiv activitatea proprie a Autorității – cheltuieli cu personal, investiții pentru funcționarea sediului, cheltuieli cu mijloacele fixe etc.  Verificarea plăților către furnizori nu intră în competența Curții de Conturi și acesta ar putea fi și unul din motivele trimiterii speței la DNA.

Raportul Curții de Conturi mai spune că s-au făcut plăți de  7,04 mld. RON pentru compensarea unor tarife și pentru plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze, către furnizori, fără a verifica documentelor justificative. De asemenea, s-au efectuat plăți de 4,95 mil. RON, ca avans pentru care NU au fost prezentate documente justificative.

Conform Raportului Curții de Conturi pe 2022, provocările sectorului energetic au fost: creșterea semnificativă a prețului energiei electrice. România, pe locul I în UE  în ceea ce privește preț energie- putere de cumpărare, reducerea semnificativă a capacităților de producție, lipsa unei strategii energetice naționale, prin care să fie stabilite obiectivele pe termen mediu și lung, documentele strategice din domeniul energetic nu au fost actualizate și corelate, au existat întârzieri ale ale Programelor de sprijin pentru resursele regenerabile.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025