Virgil Stănescu: Meritocrația există și, indiferent cât de mult talent crezi că ai, îți trebuie antrenament; Nu poți să devii mai bun dacă nu-ți asumi eșecul

Sute de studenți au participat, recent, la Noaptea Albă a Universităților, eveniment organizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Institutul de Studii Financiare și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București. Actuala ediție a fost dedicată explorării ideilor inovatoare și a oportunităților din diverse domenii. Tinerii din București au putut să-i asculte pe unii dintre cei mai apreciați lideri din România.

Virgil Stănescu, fost căpitan al echipei naționale de baschet și manager sportiv, a vorbit despre performanță și succes, atât în sport, cât și în antreprenoriat. Cu această ocazie, Virgil a avut amabilitatea să ne ofere, în exclusivitate,  un interviu pe care îl redăm mai jos.  

De ce ați participat la Noaptea Albă a Universităților și cum vedeți tinerii din ziua de astăzi?

Virgil Stănescu: Este al doilea an în care particip la acest eveniment. Studenții mi s-au părut foarte curioși și au fost foarte implicați în discuția cu mine. Pot să vă spun că astăzi (n.r. joi seară), la Politehnică, au venit acei tineri care chiar vor să afle lucruri.

 Mai au răbdare tinerii să facă performanță?

Virgil Stănescu: Nu știu statistic, dar cred că, mai mult decât înainte, sunt mai orientați către o gratificare instantă și consideră că lucrurile li se cuvin. Câteodată, asta poate fi un lucru bun, pentru că au încrederea și dorința să facă ceva, nu au idei preconcepute. Pe de altă parte, trebuie să aibă grijă, pentru că totuși meritocrația există și, indiferent cât de mult talent crezi că ai, îți trebuie antrenament.

Tu ai aruncat la coș de 1,5 milioane de ori, în cariera ta de baschetbalist. Câți din tinerii de azi se mai antrenează atât de mult, în orice domeniu?

Virgil Stănescu: Cred că este un dezechilibru, dat de cei care acceptă să primească oameni nepregătiți, doar pentru că nu au angajați, dar cred că orice compromis pe care îl facem, de fapt, este un standard pe care îl setăm.

Trebuie să-i educăm pe tineri, să-i ajutăm să se dezvolte. Și trebuie să aibă ideea că devin ceva nu sunt deja. Trebuie să devii ceva, nu poți să te naști expert. Devii expert.

Cum ai început să faci sport și de câte ori ai vrut să te lași?

Virgil Stănescu: O întrebare care mi-a fost pusă a fost ce cred că aduce performanța – motivarea sau disciplina. Eu cred că disciplina, pentru că motivarea este un roller coaster de emoții și câteodată nu ești atât de motivat, dar trebuie să fii disciplinat, să stai pe parcursul tău. Ca să răspund la întrebarea ta, poate am vrut să mă las după anumite momente grele, dar tot timpul venea ziua de luni când aveam  antrenament și se schimba totul, pentru că vrei să te antrenezi din nou și să corectezi trecutul pentru meciul următor.

Ai spus tinerilor că îți amintești victorii, dar că cel mai bine îți amintești înfrângerile. Care a fost cea mai dureroasă înfrângere și cum ți-ai revenit?

Virgil Stănescu: Îmi este foarte greu să răspund la întrebarea aceasta, la fel cum n-aș putea să răspund nici care a fost cea mai importantă victorie, pentru că asta le-ar știrbi importanța celorlalte. Ar fi trist să ai o singură victorie pe care ți-o amintești, la fel cum am înțeles faptul că, pentru a câștiga, e inevitabil să și pierzi. Asta am înțeles în timp – nu să iubesc eșecul, ci să-l înțeleg. Nu pot să spun că o înfrângere m-a durut mai puțin decât alta, toate m-au durut, numai că trebuie să te ridici după.

 Poți să ne dai câteva sfaturi despre cum te ridici după eșec?

Virgil Stănescu: Înțelegi că eșecul respectiv este doar o parte din procesul prin care treci și te face curios să vezi ce ai greșit, ca să poți să corectezi, să nu se mai repete.

 Înseamnă că ți-ai asumat eșecul.

Virgil Stănescu: Este inevitabil. Nu poți să devii mai bun dacă nu-ți asumi eșecul. Nu ai cum –  fără asumare nu ai cum să devii mai bun, pentru că o să găsești toate scuzele din lume – ceilalți erau mai mari, erau mai rapizi, sunt plătiți mai bine.

Cum ai învins frica de eșec?

Virgil Stănescu: Înțelegând eșecul, înțelegând că e inevitabil.

Erai mic, totuși, când făceai baschet…

Virgil Stănescu: M-a durut și pe mine la început, chiar și ulterior mă durea. Mi se făcea frică. Dar nu era genul de frică: să nu mai pui mâna pe sobă, că te arzi. Acolo îți dai seama imediat că te arzi. E acel eșec în care te uiți înapoi și vezi ce decizii ai luat, ce a cauzat eșecul respectiv sau insuccesul.

Insuccesul e atunci când încerci ceva cu scop și responsabilitate. Eșecul este când se întâmplă și nu înveți nimic. Frica de eșec o ai întotdeauna, nu poate să nu existe. Poți doar să o înțelegi, că va fi inevitabil să și greșești, dacă îți propui anumite lucruri.

Cum depășeai emoțiile dinainte de meci?

Virgil Stănescu: Trebuie să înțelegi emoția. În primul rând, să înțelegi că există, că e parte din tine. E ok să îți fie și frică, nu e ok să devii fricos, dar este ok să identifici emoțiile respective. Când ești mic nu știi să interpretezi emoțiile pe care le simți.

Mie îmi lipsește acum genul acela de emoție, de așteptare înaintea unui meci, e ceva ce te definește să fii la nivelul respectiv. E ok ca lumea sa aibă așteptări de la tine. Odată ce înțelegi emoția aceea, poți să o folosești în scopul tău, poți să o folosești să te motiveze, să-ți dea energie. Asta e ceva ce găsesc greu astăzi.

Ai doi copii și ambii fac baschet. I-ai îndrumat tu sau au ales ei să urmeze baschetul?

 Virgil Stănescu: Au ales ei. Le spun tot timpul – și băiatului meu și fetiței – că, dacă vor să fie cei mai înalți contabili din București, asta îmi doresc și eu pentru ei.

Dar alegerea lor a fost inevitabilă, pentru că am poze cu ei mai mici decât mingea, pe teren. Am încercat să amân destul de mult specializarea pe un sport. Voiam să încerce mai multe sporturi. Dar, născându-se în cultura asta, au ales baschetul, cel puțin la momentul acesta, și sunt foarte ok cu lucrul ăsta. Nu înseamnă că dacă acum, la 15 ani, respectiv 14, fac baschet, vor face de înaltă performanță. Dar mă bucură că acesta este felul lor de a socializa, de a fi împreună, de a-și da seama de acest proces de meritocrație. Trebuie să înțeleagă procesul și să înțeleagă faptul că pot deveni mai buni și nu s-au născut buni.

Care a fost cea mai bună investiție pe care ai făcut-o?

Virgil Stănescu: Aș putea să răspund foarte rapid, clișeic, că am investit în mine. Asta a fost o investiție continuă și o încurajez din tot sufletul.

Ca să răspund la întrebarea ta, am prins o perioadă imobiliară fantastică. Am făcut bani când se dezvolta România imobiliar. Nu sunt un latifundiar, dar am investiții care încă îmi aduc un return destul de bun. Businessul pe care îl fac e destul de mult bazat pe servicii și atunci investițiile acestea se văd în proces și în felul în care operăm.

Virgil Stănescu, singur, sau echipa?

Virgil Stănescu: Nu există. Toți avem nevoie de echipă, toți avem nevoie de mentori, toți avem nevoie de antrenorii noștri, indiferent că se numesc sau nu așa. Toți avem nevoie de lideri, toți avem nevoie de prieteni, toți avem nevoie de ajutor. De multe ori, sportul îți dă supapele astea, dar nu ți le punctează neapărat. Trebuie să arăți că ești puternic pe terenul de sport. Nu ai voie să pari obosit, chiar dacă ești. Poți, în viața reală, să ceri ajutor și este absolut necesar. Deci, echipă, clar! Nu există nici Virgil Stănescu și nimeni altcineva fără echipă.

 De ce nu mai are sportul din România performanțele de pe vremuri?

Virgil Stănescu: Pentru ca s-a schimbat sistemul. Noi eram într-un sistem foarte analog în care făceam lucruri doar dintr-un proces exagerat. Totalitarist.

 Era disciplină.

Virgil Stănescu: Nu aș numi-o neapărat disciplină. Bineînțeles că era în ADN disciplina. Dar nu asta face diferența, ci adaptarea la nou. Costul sportului, infrastructura sportivă, care este inexistentă în România. Aproape inexistentă… Educația în sport, numărul de profesioniști este destul de mic. Ceilalți s-au dezvoltat și noi am stat pe loc.

 Și totuși, avem o Cristina Neagu, care este cea mai bună jucătoare din lume. Avem vârfuri.

Virgil Stănescu: Sunt niște accidente. David Popovici, Cristina Neagu, Simona Halep, Ana Maria Brânză, Radu Drăgușin. Unii au explorat educația de afară, alții sunt pur și simplu niște fenomene.

De ce nu te-ai stabilit în străinătate?

Virgil Stănescu: Pentru mine, tot timpul a fost acasă în România. Și probabil tot contextul de lângă mine, prieteni, familie, potențialul pe care îl ai aici, pentru că noi avem acces la ziarul de mâine, dar nu-l deschidem. Găsim tot felul de scuze – că la noi nu funcționează… când de fapt a trebuit să ne uităm afară și să ne dăm seama ce fac cei de acolo. Putem să venim și noi la zi. Nu știu de ce ratăm o grămadă de oportunități.

Ce mesaj ai pentru tinerii din ziua de astăzi?

Virgil Stănescu: Să fie curioși, în primul rând. Trebuie să exploreze. E ok să nu știi ce vrei să faci, dar nu e ok să nu faci nimic în sensul ăsta. Cred că curiozitatea ar trebui să fie un aspect super important pentru ei, să fie echilibrați în sensul de așteptări și să-și dea seama că trebuie să devină ceva, că nu sunt deja, iar acesta este un proces continuu, o educație de viață permanentă. Nu trebuie să considere că dacă au absolvit sunt ok. Avem cea mai mică rată de oameni care se educă continuu. Deci educație, curiozitate și implicare.

Nu aș pune răbdarea pe primul loc, ci implicarea. Meciul se întâmplă pe teren. În tribună, stau oamenii cu stegulețe. Contează ce alegi să fii.