Update articol:

BCR lansează Life-Lab.ro, platformă digitală care aduce educația financiară interdisciplinară în toate școlile; Daniel David, ministrul educației: Noi, ca profesori, ar trebui să transferăm către elevi competențe, nu cunoștințe

Banca Comercială Română (BCR) a lansat platforma Life-Lab.ro, un spațiu digital dedicat profesorilor care doresc să integreze educația financiară în lecțiile lor, indiferent de disciplina predată. Inițiativa vine ca răspuns la nevoia tot mai mare de resurse educaționale aplicate, care să sprijine dezvoltarea competențelor financiare ale elevilor din România.

Platforma este rezultatul unui program pilot implementat în peste 12 școli din România, de-a lungul ultimilor doi ani, unde a demonstrat eficiența integrării educației financiare în curriculum prin metode inovative și interdisciplinare. Având în vedere impactul pozitiv asupra profesorilor și elevilor, această inițiativă este acum extinsă la nivel național, oferind acces gratuit la resurse educaționale pentru cadrele didactice din întreaga țară.

Noi, ca profesori, ar trebui să transferăm către elevi competențe, nu cunoștințe, a declarat, în cadrul evenimentului Daniel David, ministrul educației. Domnia sa a spus: “Eu am spus mereu că noi de multe ori ne-am prea antrenat acceptând diverse componente ale competențelor și uitând ce înseamnă competență. Mă uit la cei mai tineri dintre noi, aici: în mod normal, noi, ca profesori, ar trebui să transferăm spre voi  nu cunoștințe, ci competențe. Competența însemnând cunoștințe declarative – ce știți să spuneți, inclusiv despre educația financiară, despre bani, despre dobânzi și așa mai departe. (…) Și o altă componentă – pentru care îmi fac și eu mea culpa, pentru că și mie îmi scapă de multe ori în actul educațional – valorile. De ce este important să veți aceste lucruri? De ce este important să știe aceste lucru?”.

În lipsa acestor trei componente, a spus el, „nu mai transferăm competențe, transferăm de obicei cunoștințe fie teoretice – și nu știi să le aplici – fie chestii practice pe care le aplici foarte contextual, dar nu ești capabil să le generalizezi la un context la altul sau să le dezvolți în viitor. Și atunci aceasta este miza pe care o avem: să trecem de la temă la conținut, la suport și, după aceea, la metode moderne de predat.

Daniel David își dorește e o “abordare mai transversală” în ceea ce privește educația financiară: “În planurile-cadru care sunt în discuție, educația financiară este gândită să intre în zona disciplinei legate de economie, ca unitate de învățare, nu ca disciplină de sine stătătoare. Că dacă luăm toate temele importante și le transformăm în discipline, copiii o să rămână de la 8 la 20  în școală. Noi am făcut sugestia – toți trebuie să înțelegem că sunt proiecte de planuri-cadru – am făcut propunerea să intre și în zona matematicii, fiindcă și acum există lecții în legătură cu matematica financiară”. Ministrul educației își dorește educația financiară și în „zona descentralizată” – cea a curriculumului la dispoziția elevului din oferta școlii: “De asemenea, am dus-o în zona descentralizată. Dacă școala dorește și elevii sunt interesați și doresc să aleagă acest lucru, să poată să apară în curriculum la dispoziția elevului din oferta școlii.” 

Ministrul a apreciat că „la nivel de planuri-cadru, lucrurile arată promițător în acest sens”, dar că „miza mare va fi la conținuturi”, dar și în ceea ce privește „manualele sau suportul pentru acele conținuturi”.

  • Nicoleta Deliu-Pașol: “Profesorii au nevoie de instrumente moderne, iar Life-Lab.ro le oferă exact suportul de care au nevoie pentru a-i pregăti pe elevi să ia decizii financiare inteligente”

„Life-Lab.ro este un exemplu clar despre cum facem lucrurile diferit la BCR. Încă din 2016, prin Școala de Bani, am demonstrat că educația financiară poate fi accesibilă, relevantă și aplicabilă pentru toți. Acum, cu Life-Lab.ro, extindem această viziune către profesori, oferindu-le o platformă digitală care transformă educația financiară într-o experiență interdisciplinară și ușor de integrat la clasă. Diferența o facem prin modul în care construim resurse practice, susținem comunitatea profesorilor și creăm un impact real asupra viitoarelor generații. Profesorii au nevoie de instrumente moderne, iar Life-Lab.ro le oferă exact suportul de care au nevoie pentru a-i pregăti pe elevi să ia decizii financiare inteligente,” a declarat Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare & CSR BCR.

Studiu: Ce spun profesorii și elevii implicați în LifeLab

Decizia de a extinde programul s-a bazat pe concluziile studiului realizat de Cult Market Research,  împreună cu profesorii și elevii participanți în cea de-a doua ediție, care au evidențiat un interes crescut pentru educația financiară, cu peste 90% dintre profesori manifestând dorința de a aprofunda acest subiect. Nevoile exprimate includ acces la materiale educaționale multimedia (63%), programe de perfecționare (53%) și consultare cu experți financiari (53%). În același timp, impactul LifeLab a fost confirmat de 85% dintre profesori, care consideră că programul și-a atins obiectivele pentru elevi, iar 88% au remarcat un efect pozitiv și asupra cadrelor didactice. Mai mult, 83% dintre profesorii participanți în ediția a doua recomandă implementarea la nivel național.

În rândul elevilor, percepția asupra educației financiare s-a îmbunătățit semnificativ. Inițial, 62% dintre liceeni considerau că aceasta se limitează la gestionarea banilor, procent care a scăzut la 48%, reflectând o înțelegere mai amplă a conceptului, incluzând noțiuni despre bani, afaceri, economii și investiții. Rata economisirii în rândul elevilor de gimnaziu a crescut de la 13% la 21%, iar 78% dintre elevi își doresc să învețe să economisească. În plus, 49% dintre elevi cer o integrare mai aplicată a educației financiare în curriculum prin activități practice.

Pentru a sprijini această nevoie, BCR prin Școala de Bani lansează o platforma digitală Life-Lab.ro care pune la dispoziția profesorilor din toată țara resurse educaționale accesibile în mod gratuit, facilitând interdisciplinaritatea și metode inovative de predare, oferind în mod gratuit peste 120 de resurse interdisciplinare disponibile pe platformă, special concepute pentru a adapta educația financiară la programa școlară. Materialele includ noțiuni teoretice, exerciții practice și scenarii aplicate, dezvoltate în colaborare cu experți educaționali și profesori din toată țara. Resursele sunt structurate pe discipline și cicluri de învățământ, permițând astfel integrarea educației financiare într-un mod firesc și accesibil pentru elevi.

Cum pot accesa profesorii resursele LifeLab?

Pentru a beneficia de materialele educaționale, profesorii trebuie să înregistreze un cont pe platforma Life-Lab.ro și să descarce resursele relevante pentru materia lor.

Mai mult, profesorii care implementează resursele LifeLab la clasă vor avea oportunitatea de a participa la sesiuni de formare, evenimente dedicate și un concurs național care răsplătește cele mai creative moduri de integrare a educației financiare la clasă.

Concursul LifeLab Național este structurat în două categorii:

  1. Pentru profesorii care dezvoltă fișe educaționale

15 x Vouchere eMAG în valoare de 60 EUR
Premiile vor fi acordate în iunie.

 2. Pentru profesorii care aplică fișele educaționale la clasă

40 x Vouchere eMAG în valoare de 100 EUR
Premiile vor fi acordate câte 10 pe lună, timp de 4 luni.

Impactul LifeLab asupra educației financiare

Programul a fost testat în mai multe școli-pilot, unde a demonstrat că abordarea interdisciplinară a educației financiare crește semnificativ nivelul de conștientizare și aplicabilitate a conceptelor financiare în rândul elevilor. Elevii au început să coreleze educația financiară nu doar cu administrarea banilor, ci și cu planificarea, economisirea și luarea unor decizii informate. Profesorii au remarcat o îmbunătățire a abilităților analitice ale elevilor, aceștia devenind mai conștienți de impactul deciziilor financiare asupra viitorului lor. De asemenea, participarea la activitățile LifeLab a consolidat încrederea elevilor în capacitatea lor de a înțelege și aplica concepte financiare în viața de zi cu zi, facilitând o mai bună pregătire pentru viitorul lor economic.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025