Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat într-un interviu acordat duminică unei televiziuni americane că este convins că Rusia ‘va declara război NATO’ dacă președintele Donald Trump își reduce sprijinul pentru Alianța Nord-Atlantică și aceasta va fi slăbită, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În timp ce șeful diplomației americane, Marco Rubio, aflat într-un turneu în Orientul Mijlociu, urmează să se întâlnească în Arabia Saudită cu negociatori ruși și ucraineni, Zelenski a recunoscut că Trump are capacitatea să-l împingă pe președintele rus Vladimir Putin spre un acord de încetare a focului, la aproape trei ani de la invadarea Ucrainei.
‘Credem că Putin va declara război NATO’, a spus Zelenski pentru NBC într-un interviu acordat în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, în timpul căreia și-a îndemnat aliații europeni să se întărească și să se echipeze cu ‘forțele armate ale Europei’ în fața blocurilor american și rus.
Potrivit acestuia, Putin anticipează o ‘slăbire a NATO’, care ar putea avea loc dacă Statele Unite își retrag sprijinul militar pentru Europa.
‘Nu știu dacă ei (rușii) vor dori 30% din Europa, 50%, nu știu. Nimeni nu știe. Dar vor avea această posibilitate’, a mai avertizat președintele ucrainean, potrivit căruia armata rusă antrenează deja ‘un număr mare de soldați pe teritoriul Belarusului’.
Liderii ‘principalelor țări europene’ urmează să se întâlnească luni la Paris pentru discuții despre securitatea europeană și Ucraina, într-un moment în care administrația americană atacă UE și intenționează să negocieze direct cu Rusia pentru a găsi o cale de ieșire din conflict.
În interviul acordat postului american de televiziune, Volodimir Zelenski a avertizat că, în opinia sa, președintele rus ‘nu vrea pacea’.
‘Nu aveți încredere în el’, a adăugat el. ‘Nu aveți încredere în Putin’, a întărit Zelenski.