Autor: Gabriel Grădinescu, fost vicepreședinte ASF
Fondul Proprietatea se află într-un moment de inflexiune strategică, odată cu apropierea Adunărilor Generale ale Acționarilor din 20–21 noiembrie 2025, care aduc pe agendă teme de guvernanță, revizuirea actului constitutiv și consolidarea structurii de reprezentare. În plan declarativ, obiectivul rămâne același: creșterea valorii pentru acționari. În realitate însă, direcția propusă confirmă o continuare a strategiei de monetizare accelerată a activelor, cu accent pe distribuții de numerar, buy-back-uri și reducerea discountului dintre prețul de piață și valoarea activului net.
Ordinea de zi publicată pentru AGOA și AGEA include, printre altele, modificarea articolului 13 alin. (2) din Actul Constitutiv pentru a flexibiliza calendarul convocării adunărilor ordinare, actualizarea obiectului de activitate potrivit clasificării CAEN Rev. 3, și numirea pe mandate de 3 ani a mai multor membri ai Comitetului Reprezentanților. Aceste modificări nu schimbă modelul de administrare al Fondului, dar arată intenția de consolidare a guvernanței interne și de creștere a coerenței decizionale. De asemenea, convocatorul confirmă faptul că procesul de selecție pentru noul administrator rămâne prioritar, în contextul în care mandatul actual al administratorului este limitat la un an.
Această viziune, pragmatică din perspectiva acționarilor, păstrează însă Fondul într-o zonă de tranziție permanentă, unde rolul său de instrument investițional intern riscă să se estompeze. De la un fond creat pentru despăgubirea persoanelor expropriate, Fondul Proprietatea a evoluat într-un actor semnificativ al pieței de capital, având în portofoliu participații strategice în companii energetice și de infrastructură. Cu toate acestea, în lipsa unei strategii de reinvestire pe termen lung, el rămâne mai degrabă un vehicul de valorificare a unor active moștenite, nu un catalizator de dezvoltare pentru economia românească.
Analizând structura și dinamica actuală a Fondului, se remarcă o serie de trăsături definitorii. În primul rând, menținerea unui discount semnificativ – de peste 30% între valoarea activului net și cotația bursieră – arată că piața continuă să perceapă riscuri privind predictibilitatea și perspectiva Fondului. În al doilea rând, politica de distribuții generoase și răscumpărări succesive, deși atractivă pentru acționarii existenți, transmite un semnal implicit: nu există un orizont clar de investiții viitoare, ci o strategie de valorificare etapizată, cu scopul final de a închide ciclul istoric al Fondului.
Această orientare ridică întrebări legitime privind rolul Fondului în ecosistemul pieței de capital românești. Într-o perioadă în care capitalul autohton este insuficient pentru proiecte majore de infrastructură sau pentru tranziția energetică, România pierde treptat un instrument care ar fi putut deveni un fond suveran de dezvoltare cu capital privat, administrat profesionist, dar reinvestit în economie. Politica de lichidare controlată, deși eficientă pe termen scurt, erodează premisele unei misiuni de lungă durată.
Guvernanța actuală, bazată pe un mandat anual al administratorului și pe decizii succesive ale Adunării Generale a Acționarilor, accentuează caracterul provizoriu al managementului strategic. Un mandat de un an, oricât de performant, descurajează investițiile cu orizont de timp extins și impune o logică de optimizare trimestrială. Astfel, se conturează un paradox: un fond stabil financiar, dar instabil strategic.
În acest context, in opinia mea, trei direcții devin esențiale pentru repoziționarea Fondului.
Prima se referă la revizuirea politicii de distribuții, prin introducerea unei componente de reinvestire controlată. O parte din profitul anual ar trebui alocată unor investiții strategice interne – în special în energie, infrastructură și digitalizare – care pot aduce randamente superioare pe termen mediu. Astfel, Fondul ar putea evolua de la statutul de fond de lichidare către un fond mixt, de distribuție și investiție, fără a pierde încrederea acționarilor.
A doua direcție ține de actualizarea strategiei de portofoliu, printr-o evaluare detaliată a activelor nelichide și identificarea unei foi de parcurs clare pentru vânzările planificate. Acest demers ar trebui corelat cu o analiză independentă de piață, care să fundamenteze deciziile de exit, evitând presiunea de a vinde active strategice sub valoarea lor fundamentală. O politică transparentă de dezinvestire poate menține încrederea pieței și poate crea spațiu pentru investiții noi.
A treia prioritate ar trebui să fie consolidarea guvernanței corporative, prin instituirea unui comitet de strategie format din membri ai Consiliului de Nominalizare și reprezentanți ai acționarilor instituționali. Acest comitet ar trebui să prezinte anual un raport privind performanța managementului, politica de capital și gradul de transparență al administratorului, astfel încât deciziile strategice să fie ancorate în criterii de performanță și nu doar în cicluri politice sau conjuncturi de piață.
Din perspectivă economică, actuala orientare spre maximizarea profitului distribuit poate fi înțeleasă. Contextul regional rămâne incert, reglementările din energie influențează semnificativ evaluarea portofoliului, iar apetitul investitorilor străini pentru piețe emergente este limitat. Totuși, în termeni de viziune macroeconomică, o abordare exclusiv de tip “harvest fund” – adică un fond care culege și distribuie valoarea creată în trecut – nu oferă României nicio perspectivă de capitalizare internă pe termen lung.
Fondul Proprietatea nu trebuie privit doar prin prisma bilanțului său, ci și a impactului său sistemic. Prin deținerile sale istorice, prin distribuțiile către investitori și prin vizibilitatea pe bursă, el a fost un factor de disciplină financiară și un reper pentru guvernanța corporativă locală. Dacă direcția actuală va continua fără o componentă investițională de perspectivă, rolul său strategic se va reduce treptat, iar piața de capital românească va pierde unul dintre puținele instrumente cu masă critică de capital.
Într-o economie în care finanțarea dezvoltării depinde tot mai mult de resurse interne, conservarea și modernizarea unui fond de talia Fondului Proprietatea nu este doar o chestiune de randament, ci o problemă de politică economică. România are nevoie de capital paciențial, nu doar de profit imediat. Fondul are șansa să devină un exemplu de maturizare a pieței, dacă va reuși să treacă de la o logică de distribuție la una de reinvestire, bazată pe transparență, disciplină și continuitate.
| Știri BVB