Update articol:

Kremlinul spune că vrea să pună capăt războiului din #Ucraina, dar că procesul de pace este blocat

Kremlinul spune că vrea să pună capăt războiului din #Ucraina, dar că procesul de pace este blocat
 - poza 1 Sursa foto: en.kremlin.ru/ Photo by Valentina Pevtcova, Roscongress

Kremlinul a declarat luni că își dorește ca războiul din Ucraina să se încheie cât mai curând posibil, dar că eforturile de rezolvare a acestuia stagnează, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a răspuns la remarci făcute vineri de președintele american Donald Trump, care a declarat la o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orban: ‘Cred că suntem de acord că războiul se va încheia într-un viitor nu prea îndepărtat’.

În cadrul unei conferințe de presă, Peskov a reafirmat poziția Kremlinului conform căreia războiul s-ar putea încheia odată ce Rusia își atinge obiectivele, și ar prefera să facă acest lucru prin mijloace politice și diplomatice.

‘Dar în prezent există o pauză, situația este blocată. Este blocată, dar nu din vina noastră’, a spus el, aruncând răspunderea pe Ucraina, potrivit Agerpres.

Ucraina și aliații săi europeni resping acuzația Moscovei că blochează eforturile de pace. Nu au mai avut loc discuții față în față între Rusia și Ucraina din 23 iulie.

Trump a încercat să-i convingă pe președintele rus Vladimir Putin și pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să se întâlnească, dar Kremlinul a declarat că un astfel de summit ar putea avea loc doar la Moscova, o condiție pe care liderul de la Kiev o respinge. Zelenski a spus în repetate rânduri că nu crede că Putin este serios în căutarea păcii.

Peskov a acuzat Kievul că a fost cel care nu a vrut să continue discuțiile.

‘Sunt stimulați în toate felurile de europeni, care cred că Ucraina poate câștiga războiul și își poate asigura interesele prin mijloace militare’, a spus el.

Potrivit lui Peskov, aceasta este o iluzie profundă, având în vedere situația de pe frontul de luptă.

Pe măsură ce războiul se apropie de sfârșitul celui de-al patrulea an, Rusia deține aproximativ 19% din teritoriul ucrainean și face presiuni puternice pentru a cuceri orașele Pokrovsk și Kupiansk.

BVB | Știri BVB
Digi Communications N.V. (DIGI) (10/11/2025)

Admiterea la tranzactionare a Obligatiunilor emise de Digi Romania

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (10/11/2025)

Completare Convocare AGAO 24 (25).11.2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (10/11/2025)

Hidroelectrica semneaza contractul pentru retehnologizare statii pompare Lotru

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (10/11/2025)

Videoconferinta de prezentare a rezultatelor financiare trim. III - 2025