Autor: Drd. Cornelia Năstase, CEO CC Tax Advisory
În mediul de afaceri românesc, sintagma „prețuri de transfer” este asociată, aproape reflex, cu multinaționalele, cu scheme sofisticate și cu structuri care mută profitul dintr-o jurisdicție în alta. În realitate, conceptul este mult mai aproape de antreprenori decât pare, inclusiv – sau mai ales – de cei care dețin două-trei SRL-uri și derulează tranzacții între ele.
Din perspectiva legislației fiscale, discuția despre prețurile de transfer nu începe la dimensiunea cifrei de afaceri, ci la natura relației dintre părți: atunci când două societăți sunt afiliate și fac tranzacții între ele, prețurile la care se derulează aceste tranzacții intră în câmpul de interes al ANAF. Faptul că vorbim despre firme românești, despre antreprenori locali și despre grupuri de famili” nu schimbă această realitate.
- „Noi nu suntem corporație, doar facturăm între firmele noastre”
În practică, mulți antreprenori văd lucrurile simplu: există un SRL pentru servicii, unul pentru vânzări, poate o firmă care deține activele sau imobilul, iar între ele se emit facturi pentru chirii, servicii de management, consultanță, logistică sau IT. Totul rămâne în casă, așa că percepția este că nu poate exista un risc major.
Din punct de vedere fiscal însă, întrebarea-cheie este alta: dacă aceste societăți nu ar fi controlate, direct sau indirect, de aceleași persoane, ar mai accepta cineva aceleași prețuri și aceleași condiții?
Dacă răspunsul este unul ezitant, atunci se conturează deja o problemă de prețuri de transfer. Faptul că nu există, încă, obligația formală a unui dosar de prețuri de transfer nu înseamnă că nu există obligația de a practica prețuri de piață în tranzacțiile intragrup. Aceasta decurge din principiul de bază al prețurilor de transfer: principiul „lungimii de braț” (arm’s length) – părțile afiliate ar trebui să se comporte ca părți independente.
Exemplul clasic: „SRL-ul de servicii” și „SRL-ul de vânzare”
O situație foarte frecventă în antreprenoriatul românesc arată așa: o societate prestează servicii de management, consultanță, marketing, logistică sau IT; o altă societate, din același grup, este „fața către piață”, cea care vinde efectiv către clienți, angajează personal, plătește chirii, își asumă riscuri comerciale.
Între cele două apar facturi lunare pentru „servicii de management”, „servicii suport” sau „servicii de consultanță”. Nivelul prețului este ajustat, în practică, în funcție de cum arată profitul în fiecare firmă, de regimul de impozitare (micro vs. impozit pe profit), de calendarul de dividende sau de alte considerente de cash-flow.
În absența unei logici obiective care să susțină aceste prețuri, riscul este următorul:
într-un control, ANAF poate concluziona că profitul ar fi trebuit să rămână, în realitate, într-o altă societate din grup și poate recalcula baza impozabilă în consecință.
- De ce contează: de la ajustări de impozit la riscuri penale
Prețurile de transfer funcționează, practic, ca un filtru de rezonabilitate pentru tranzacțiile dintre firme afiliate. Când acest filtru lipsește, consecințele pot fi semnificative: se pot face ajustări de impozit pe profit, prin majorarea bazei impozabile în societatea considerată „subimpozitată”; se calculează dobânzi și penalități pentru diferențele stabilite suplimentar; anumite fluxuri financiare pot fi recalificate drept dividende mascate sau alte forme de venituri impozabile; în cazuri grave, în care se constată un caracter sistematic și intenționat al „mutării” artificiale a profitului, discuția poate migra și în zona de drept penal al afacerilor.
Nu aceasta este direcția în care își dorește să ajungă un antreprenor de bună-credință. Iar prețurile de transfer, privite corect, sunt mai degrabă un instrument de protecție decât o amenințare.
- Un set de reguli de fair-play între „propriile firme”
Dincolo de limbajul tehnic, prețurile de transfer pot fi descrise simplu: sunt regulile care stabilesc cum își facturează între ele firmele aceluiași grup,
ca și cum nu ar aparține aceleiași persoane sau aceleiași familii.
În esență, înseamnă: să se definească servicii reale, cu conținut economic clar (nu „umbrele” generice); să se stabilească prețuri care pot fi comparate cu ceea ce se întâmplă în piață – fie prin referire la oferte similare, fie printr-o analiză tip cost plus marjă; să existe o minimă documentare internă a acestor justificări, care să poată fi prezentată, la nevoie, într-un control.
Nu este nevoie ca fiecare antreprenor să devină specialist în ghiduri OCDE sau în metodologii complexe de benchmarking. Este însă esențială conștientizarea faptului că „merge și așa” nu mai funcționează când vine vorba de tranzacții între firme afiliate.
- „Suntem prea mici ca să contăm”? O iluzie riscantă
Un alt mit răspândit în rândul întreprinderilor mici și mijlocii este acela că prețurile de transfer sunt exclusiv problema marilor grupuri internaționale. În realitate, deși multinaționalele sunt într-adevăr în centrul atenției, nu sunt singurele vizate.
În ultimii ani, autoritățile fiscale au început să acorde atenție sporită: rețelelor de firme românești controlate de aceiași beneficiari reali; tranzacțiilor recurente de servicii intragrup cu descrieri vagi; chiriilor între firme la niveluri vizibil necorelate cu piața; împrumuturilor între societăți cu dobânzi neobișnuit de mici sau de mari; utilizării unor mărci, licențe sau active între firme fără o contraprestație clară.
Este suficient ca într-un astfel de grup să existe o inspecție fiscală mai amplă pentru ca tema prețurilor de transfer să devină imediat relevantă. Dimensiunea cifrei de afaceri nu mai este, singură, un scut.
- Trei pași simpli pentru a aduce ordine între firmele afiliate
Abordarea prețurilor de transfer nu trebuie să înceapă cu un dosar voluminos, ci cu câteva exerciții de bun simț economic:
1. Cartografierea relațiilor intragrup
Orice grup antreprenorial ar trebui să știe, la un moment dat, câte firme există, cine le controlează și ce tranzacții se derulează între ele: servicii, chirii, împrumuturi, licențe, vânzări de marfă, transferuri de active. Această hartă internă scoate la lumină zonele cu potențial de risc.
2. Evaluarea rezonabilității prețurilor practicate
Pentru tranzacțiile semnificative, merită pusă o întrebare fundamentală: în condiții de piață, între părți independente, ar fi acceptat același preț sau aceeași structură de comision? Există elemente care pot susține un răspuns afirmativ – contracte, oferte, studii, comparații? Unde nu există astfel de argumente, se conturează nevoia de ajustare.
3. Un „reality check” profesionist
O discuție aplicată cu un consultant fiscal familiarizat cu zona de prețuri de transfer poate face diferența între o vulnerabilitate majoră și o poziționare defensabilă. De multe ori, este suficientă o calibrare a prețurilor și o documentare minimală pentru a reduce semnificativ riscul. Nu toate cazurile impun un dosar complet, dar toate beneficiază de o logică fiscală sănătoasă.
- De la frică la protecție
În spațiul public, prețurile de transfer apar adesea în contexte tensionate: scandaluri, controale de mare amploare, sume impresionante. De aici și reflexul de respingere din partea antreprenorilor: este perceput un concept complicat, îndepărtat, rezervat „celor mari”.
Privite corect, prețurile de transfer sunt, însă, un instrument de protecție pentru antreprenorii de bună-credință: protejează împotriva acuzațiilor de subdeclarare a profitului; clarifică rolul fiecărei firme din grup și contribuția ei reală la lanțul de valoare; oferă o bază credibilă de dialog cu ANAF, în locul unei apărări punctuale și reactive.
Un antreprenor care își gestionează lucid tranzacțiile între propriile firme nu „lucrează pentru ANAF”, ci își reduce, în mod pragmatic, expunerea la riscuri inutile.
Concluzie: cine are mai multe firme are nevoie și de reguli clare între ele
În contextul actual, în care digitalizarea administrației fiscale avansează, iar analiza de risc devine tot mai sofisticată, subiectul prețurilor de transfer va coborî inevitabil tot mai mult către nivelul IMM-urilor și al grupurilor antreprenoriale locale.
Mesajul esențial este simplu: prețurile de transfer nu reprezintă un concept rezervat multinaționalelor, ci o realitate fiscală pentru orice antreprenor care operează cu mai multe firme afiliate.
Diferența nu o face existența sau nu a tranzacțiilor între firme, ci felul în care acestea sunt gândite, documentate și susținute. Iar aici, rolul profesioniștilor în fiscalitate este să traducă tehnicul în decizii clare și responsabile, astfel încât antreprenorii să poată face ceea ce știu mai bine: să construiască afaceri viabile, fără să fie surprinși de note de plată neașteptate.
În final, prețurile de transfer sunt, pur și simplu, numele tehnic al unei întrebări de bun-simț: sunt relațiile dintre firmele aceluiași antreprenor suficient de corecte încât să reziste unei comparații cu piața? De la acest răspuns pornește totul.
| Știri BVB