Guvernare sub asediu: Corupția și președinția Zelensky; Cum vulnerabilitățile interne pun la încercare reziliența politică a Ucrainei într-un moment critic al războiului (Corneliu PIVARIU)

• „Statele nu se clatină întâi pe front, ci din interiorul propriilor instituții.”

 

Autor: Corneliu Pivariu – General-maior (cu două stele) în retragere, expert in geopolitică și relații internaționale, cu o experiență de peste 30 de ani în domeniile militar, diplomatic și economic.

Preambul analitic

Pe măsură ce Ucraina poartă cel mai important război din istoria sa modernă, integritatea sistemului de guvernare devine un factor decisiv pentru supraviețuirea statului. Președintele Volodimir Zelensky – odinioară simbol incontestabil al rezistenței naționale – se confruntă tot mai mult cu presiuni nu doar de pe câmpul de luptă, ci și din interiorul propriilor instituții. Marile scandaluri de corupție din sectorul energetic, achizițiile de apărare și administrația publică scot la iveală vulnerabilități structurale care riscă să erodeze atât credibilitatea internă, cât și sprijinul occidental.

Convergența dintre guvernarea în timp de război, oboseala instituțională și contestarea legitimității constituționale plasează președinția ucraineană într-o tensiune fără precedent. Înțelegerea acestor dinamici este esențială pentru evaluarea evoluției rezilienței politice a Ucrainei în 2025 și dincolo de acest orizont.

I. Contextul politico-instituțional al președinției Zelensky

În cei peste șase ani de mandat, președinția Zelensky a traversat o tranziție paradoxală: de la promisiunea unui proiect reformist centrat pe combaterea corupției, la realitatea unui stat forțat să funcționeze sub presiunea unui război total. Primele măsuri anticorupție ale administrației – consolidarea NABU[1], întărirea Procuraturii Specializate Anticorupție și valul de demiteri din 2020–2021 – păreau să marcheze începutul unei noi etape de responsabilizare publică.

Războiul, însă, a schimbat radical arhitectura de putere din Ucraina. Sub legea marțială, prerogativele prezidențiale au fost extinse, controlul asupra Parlamentului s-a consolidat, iar activitatea instituțiilor de control a devenit mult mai dependentă de deciziile centrului executiv. În paralel, mediul politic s-a uniformizat, opoziția s-a redus la un rol marginal, iar presa a fost integrată într-un cadru de comunicare strategică unitară, justificat prin imperative de securitate.

Acest context a generat două consecințe majore:
(1) o eficiență administrativă rapidă în primele luni ale războiului, când erau necesare decizii imediate și centralizate;
(2) o vulnerabilitate sistemică pe termen mediu, prin slăbirea mecanismelor de control democratic și prin reactivarea rețelelor de interese în spațiile lăsate mai puțin supravegheate.

În lipsa unui Parlament cu funcții de control efective și a unei prese pe deplin autonome, responsabilitatea decizională s-a concentrat tot mai mult la nivelul președinției, transformând mandatul lui Zelensky într-un element de stabilitate politică, dar și într-un potențial „punct unic de falie” în cazul în care lucrurile scapă de sub control.

Suprapunerea între un leadership prezidențial necesar în condiții de război și slăbirea contragreutăților instituționale a devenit unul dintre factorii determinanți ai scandalurilor majore de corupție izbucnite în perioada 2023–2025.

II. Marile scandaluri de corupție (2023–2025): natură, actori și implicații

De la începutul invaziei ruse, Ucraina a încercat să demonstreze partenerilor occidentali că rămâne angajată în reforme, în pofida presiunilor militare. Totuși, în anii 2023–2025 au erupt o serie de scandaluri care au expus fragilitățile profunde ale statului ucrainean. Nu este vorba despre episoade izolate, ci despre manifestarea simultană a unor disfuncții în trei sectoare-cheie: energie, apărare[2] și recrutare militară.

1. Energoatom și „Operațiunea Midas” – arhitectura corupției sistemice

Scandalul din sectorul energetic, descris de presa occidentală drept poate „cel mai mare scandal politic ucrainean al perioadei de război”, a vizat contracte de sute de milioane de dolari gestionate de Energoatom[3], compania națională de energie nucleară. Anchetatorii au documentat o schemă extinsă de comisioane ilegale, supraevaluări contractuale și firme-interpuși, unele cu legături în proximitatea mediilor guvernamentale.

Sensibilitatea dosarului derivă din trei elemente:
– sectorul nuclear este strategic pentru securitatea energetică și stabilitatea sistemului;
– modernizarea infrastructurii depinde de finanțări occidentale;
– ecourile scandalului ating cercuri apropiate de administrația prezidențială, amplificând percepția unei vulnerabilități politice la vârf.

Pentru prima dată în timpul războiului, instituțiile anticorupție au deschis un dosar de o asemenea magnitudine, cu potențialul de a afecta direct imaginea președintelui Zelensky.

2. Achizițiile din apărare[4] – alimentația trupelor, echipamente și logistică

În 2023 a izbucnit scandalul privind supraevaluarea masivă a alimentelor destinate armatei – diferențe de preț de două, trei sau chiar mai multe ori față de valoarea de piață. Deși inițial s-a vorbit despre „erori administrative”, investigațiile NABU și presiunea opiniei publice au confirmat existența unor fraude extinse.

Scandalul alimentelor a fost urmat de alte cazuri care au vizat achiziția de uniforme, combustibil și echipamente non-letale. Consecința politică majoră a fost demisia ministrului Apărării și înlocuirea lui cu o figură percepută drept tehnocrată, pentru a recâștiga încrederea partenerilor occidentali.

Faptul că asemenea abuzuri au avut loc în timp ce armata ucraineană lupta pentru supraviețuire a generat o reacție publică intensă și a transformat problema corupției militare într-un test de moralitate națională.

3. Recrutarea militară[5] – demiterea în bloc a șefilor centrelor de recrutare

În vara anului 2023, Zelensky a dispus demiterea tuturor șefilor centrelor regionale de recrutare militară, după ce o anchetă jurnalistică și investigațiile oficiale au dezvăluit un sistem organizat de mită pentru obținerea scutirilor medicale și pentru ieșirea ilegală din țară.

Decizia a avut un impact simbolic puternic: președinția a arătat că recunoaște problema și este dispusă la măsuri radicale. În același timp, însă, episodul a demonstrat că chiar mecanismul de mobilizare – pilon esențial al rezilienței militare – era profund penetrat de corupție.

În condițiile unui conflict de uzură, în care capacitatea de a mobiliza resurse umane devine determinantă, slăbirea sistemului de recrutare reprezintă nu doar o problemă administrativă, ci o vulnerabilitate strategică.

4. Presiunea asupra instituțiilor anticorupție

Paradoxal, în timp ce dosarele majore de corupție avansau, au apărut și semnale privind tentative politice de a limita autonomia instituțiilor anticorupție – în special NABU și SAPO. Unele proiecte legislative și numiri controversate au fost percepute ca încercări de a controla sau tempera elanul acestor structuri.

Reacția Uniunii Europene a fost promptă: anumite tranșe de finanțare au fost temporar amânate sau condiționate de clarificări privind independența acestor instituții. Mesajul Bruxelles-ului a fost explicit: Ucraina nu poate cere integrare europeană fără garanții solide privind autonomia mecanismelor anticorupție.

5. Consecințe generale: o criză de integritate în plin război

Cele trei domenii afectate – energia, apărarea și recrutarea militară – nu sunt zone periferice, ci elemente de bază ale statului în timp de război. Faptul că exact aici se concentrează marile scandaluri transmite un semnal de vulnerabilitate structurală, cu impact direct asupra:

– moralului intern,
– încrederii populației în conducere,
– credibilității internaționale,
– procesului de aderare la UE,
– și capacității de a gestiona un conflict prelungit.

Aceste scandaluri au devenit parte integrantă a modului în care este evaluată președinția Zelensky, atât în interiorul Ucrainei, cât și în capitalele occidentale, nu reprezintă doar episoade administrative, ci pun în discuție însăși arhitectura de putere a statului ucrainean, afectând centralitatea președinției într-un moment critic.

III. Impactul asupra președinției Zelensky: legitimitate, mandat și dilema constituțională

Criza corupției nu se rezumă la pierderi financiare și disfuncții administrative; ea are efecte directe asupra legitimității politice a președintelui și asupra arhitecturii de putere din Ucraina.

1. Eroziunea capitalului moral și politic

În primele 12 luni ale războiului, Zelensky a acumulat un capital moral excepțional, devenind, în percepția publică internațională, figura-simbol a rezistenței împotriva agresiunii ruse. În interior, acest capital s-a tradus într-un grad înalt de încredere și într-o relativă suspendare a disputelor politice.

Pe măsură ce războiul s-a prelungit, iar scandalurile de corupție au ieșit la suprafață, această aură s-a erodat treptat. Zelensky rămâne liderul cel mai popular, dar nu mai este figura unanimă și incontestabilă a începutului de război[6]. În unele regiuni și segmente sociale, entuziasmul s-a transformat în oboseală, scepticism și suspiciune.

2. Dilema mandatului prezidențial prelungit

Unul dintre cele mai sensibile subiecte este cel al mandatului prezidențial[7]. Constituția Ucrainei prevede durata clară a mandatului și organizarea alegerilor periodice, dar legea marțială suspendă procesul electoral. Zelensky rămâne astfel în funcție prin continuitate constituțională, nu printr-o revalidare democratică.

Această situație generează o tensiune între:

– legitimitatea juridică (mandatul continuă în mod legal);
– legitimitatea democratică percepută (lipsa unei reconfirmări electorale într-un context de criză).

Această ambiguitate este exploatată atât de opoziția internă, cât și de propaganda rusă, care construiește narațiuni despre „regim ilegitim” și „putere uzurpată”.

3. Presiunea instituțională asupra administrației prezidențiale

Succesiunea de remanieri, demiteri și reorganizări, deși inevitabilă în contextul crizei, contribuie la percepția unei instabilități administrative. Zelensky a reacționat la scandaluri prin schimbarea unor miniștri, a unor șefi de agenții și prin inițierea unor anchete, încercând să demonstreze că nu tolerează abuzurile.

Aceste măsuri au transmis, în același timp, două semnale contradictorii:

– pozitiv: președintele răspunde la derapaje și nu acoperă corupția;
– negativ: sistemul este suficient de fragil încât scandalurile să se repete, în pofida remanierilor.

În timp de război, publicul preferă stabilitate și predictibilitate; schimbările frecvente la vârf pot alimenta impresia de improvizație.

4. Tensiunea între unitatea națională și presiunea pentru reforme

Zelensky se află într-o trilemă dificilă:

– dacă apasă prea tare pe reforma anticorupție, riscă fracturi interne și pierderea unor elite administrative de care are nevoie în gestionarea războiului;
– dacă diminuează presiunea anticorupție, riscă să piardă încrederea UE și SUA;
– dacă repune în discuție organizarea alegerilor în plin război, riscă destabilizare politică și mediatică.

Această tensiune structurală explică de ce reacțiile președinției par uneori oscilante: ferme în plan declarativ, prudente sau întârziate în plan instituțional.

5. Consecința strategică: o președinție puternică, dar tot mai vulnerabilă

În prezent, Zelensky deține cel mai mare volum de putere executivă din istoria recentă a Ucrainei. Această concentrare este, în același timp:

– strategic necesară în condițiile unui război existențial;
– politic expusă, din cauza scandalurilor și contestărilor;
– instituțional fragilă, pentru că se bazează pe o arhitectură de urgență și pe suspendarea mecanismelor normale de alternanță democratică.

Scandalurile de corupție nu afectează doar imaginea personală a lui Zelensky, ci pun sub semnul întrebării eficiența mecanismelor de guvernare în ansamblu, tocmai în momentul în care Ucraina are nevoie de maximum de coerență.

IV. Implicațiile geopolitice și reacția Occidentului

Criza de corupție din Ucraina are reverberații directe în plan extern, influențând percepția partenerilor occidentali și calibrul sprijinului oferit Kievului. În acest context o notă de culoare o reprezintă deplasarea la Paris a președintelui Zelensky și semnarea, la 17 noiembrie 2025, cu președintele Macron,  a unei scrisori de intenție privind achiziția de către Ucraina a până la 100 de avioane de luptă Rafale de fabricație franceză, sisteme de apărare antiaeriană (SAMP/T), drone, radare și muniții aferente[8].

Documentul este un angajament politic, nu un contract ferm de vânzare-cumpărare. Franța precizează că prima livrare poate surveni în următorii 3 ani, iar implementarea completă se întinde pe circa 10 ani. Finanțarea rămâne incertă: mecanismele europene (ex: împrumutul „SAFE” pentru investiții în apărare) şi eventual utilizarea activelor ruse înghețate sunt menționate ca surse posibile.

1. Uniunea Europeană: între solidaritate și condiționalitate

UE a adoptat o abordare duală:

– pe de o parte, reafirmă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, considerând rezistența acesteia o chestiune de securitate europeană;
– pe de altă parte, impune condiționalități stricte în materie de reforme, independența justiției și anticorupție.

În mai multe rânduri, Bruxelles-ul a condiționat sau amânat tranșe de finanțare, trimițând un mesaj clar: integrarea europeană nu poate fi separată de performanța internă în lupta împotriva corupției.

2. Statele Unite: sprijin consistent, dar nu necondiționat

SUA rămân principalul furnizor de asistență militară pentru Ucraina, însă discursul de la Washington s-a nuanțat. Congresul a cerut audituri suplimentare, iar administrația a insistat pe transparența utilizării fondurilor, tocmai pentru a evita comparațiile cu precedentul Afganistan.

În plan politic intern american, orice percepție că resursele sunt irosite într-un stat corupt poate alimenta curente izolaționiste și poate complica aprobarea noilor pachete de sprijin.

3. NATO: corupția ca vulnerabilitate militară

Deși NATO nu finanțează direct bugete civile, alianța evaluează constant capacitatea statelor partenere de a gestiona eficient asistența militară.

Corupția în logistică, achiziții și recrutare este considerată o vulnerabilitate militară majoră. Ea afectează:

– credibilitatea reformelor din sectorul apărării;
– capacitatea de interoperabilitate pe termen mediu;
– încrederea în modul de utilizare a echipamentelor livrate.

4. Rusia: exploatarea narativă a crizei de integritate

Federația Rusă exploatează agresiv scandalurile de corupție din Ucraina pentru a promova trei narațiuni-cheie:

1. Ucraina este un stat iremediabil corupt și disfuncțional;
2. Zelensky conduce un „regim ilegitim” susținut artificial de Occident;
3. Ajutorul occidental este „risipit” într-un sistem care nu poate fi reformat.

Aceste narațiuni sunt propagate în spațiul informațional european, în state din Sudul Global și în mediile politice eurosceptice, cu un impact variabil, dar real.

5. Riscul de „oboseală strategică” în Occident

Corupția amplifică riscul unei oboseli strategice în rândul partenerilor occidentali. În condițiile presiunilor economice, ale dezbaterilor interne privind prioritățile bugetare și ale ascensiunii forțelor populiste, scandalurile de la Kiev pot deveni argumente pentru reducerea sprijinului.

Chiar dacă acest sprijin nu va fi retras brusc, ritmul și volumul lui pot fi ajustate, ceea ce ar complica serios capacitatea Ucrainei de a susține un conflict prelungit.

6. Impactul asupra traseului european al Ucrainei

Paradoxal, criza de corupție poate avea și un efect catalizator asupra reformelor. Presiunea UE, combinată cu necesitatea reconstrucției postbelice, poate forța Kievul să accepte unele măsuri pentru:

– reorganizări în justiție;
– consolidarea instituțiilor anticorupție;
– transparență mai mare în sectorul energetic și al achizițiilor publice;
– reducerea influenței rețelelor oligarhice.

Fără astfel de pași, făcuți însă mult mai incisiv, parcursul european al Ucrainei riscă să fie blocat sau amânat sine die, ceea ce pare tot mai probabil[9].

V. Concluzii analitice: între reziliență, vulnerabilitate și necesitatea unei resetări instituționale

1. O președinție puternică într-un stat slăbit instituțional

Președintele Zelensky rămâne figura centrală a rezistenței ucrainene[10], dar concentrarea puterii în jurul său vine cu un cost. Atât timp cât Ucraina funcționează într-un regim de urgență, mecanismele democratice sunt parțial suspendate, iar spațiul pentru abuz și eroare crește.

Zelensky nu poate fi separat de eficiența statului pe care îl conduce: orice derapaj instituțional este perceput automat ca o slăbiciune a președinției.

2. Corupția – vulnerabilitate strategică, nu doar administrativă

Corupția nu afectează doar eficiența guvernării, ci și:

– capacitatea militară,
– coeziunea socială,
– poziționarea internațională,
– credibilitatea parcursului european.

Partenerii occidentali au ajuns la o concluzie comună: fără un progres clar și demonstrabil în lupta anticorupție, Ucraina riscă să-și piardă avantajul moral pe care l-a avut în 2022.

3. Legitimitatea politică – o problemă deschisă

Continuitatea mandatului prezidențial în condițiile legii marțiale este perfect legală, dar nu este percepută la fel de toți actorii politici și sociali. Ambiguitatea dintre legalitate și legitimitate democratică reprezintă o fisură instituțională care, combinată cu scandalurile de corupție, poate genera tensiuni interne pe termen mediu.

4. Occidentul: susținere fermă, dar condiționată

UE și SUA sunt conștiente că un colaps intern al Ucrainei ar avea consecințe dramatice pentru securitatea europeană și pentru credibilitatea Occidentului. În același timp, sprijinul lor nu mai este necondiționat.

Transparența, auditul, reducerea influenței oligarhilor și protejarea instituțiilor anticorupție au devenit parametri de bază ai relației cu Kievul.

5. Perspective strategice pentru perioada 2025–2026

Fără reforme credibile, scenariile posibile includ:

– slăbirea coeziunii interne;
– reducerea graduală a sprijinului extern;
– dificultăți în eventualele negocieri postbelice;
– creșterea presiunilor politice asupra președinției.

Dacă, dimpotrivă, Zelensky reușește să consolideze NABU și SAPO, să curețe zonele vulnerabile (energie, apărare, recrutare) și să ofere un nivel ridicat de transparență în cheltuielile de război, Ucraina își poate recâștiga poziția de stat-reformator[11] și își poate accelera drumul spre UE, ceea ce nu cred că se va întâmpla în timp de război și cu mici șanse după încheierea acestuia.

Concluzia finală

Ucraina se află într-un moment critic: între reziliență militară și vulnerabilitate politică, între sprijin occidental și scepticism crescând, între nevoia de unitate și presiunea reformelor.

Președinția Zelensky rămâne o ancoră de stabilitate[12], dar este tot mai expusă. În lipsa unei reacții ferme și transparente la corupția internă, avantajul moral acumulat în 2022 riscă să se dilueze și mai mult.

Rezistența Ucrainei nu se joacă doar pe front, ci și în forța propriilor instituții. Viitorul politic al președintelui și poziționarea strategică a statului depind de modul în care va reuși să controleze și să corecteze aceste vulnerabilități.

Bibliografie selectivă

1. International Crisis Group. Ukraine: Reform Under Fire. Brussels, 2024.
   Analiză asupra funcționării instituțiilor ucrainene în timpul războiului și presiunilor interne.
2. Chatham House – Ukraine Forum. Corruption, Governance and War: Ukraine’s Institutional Resilience. London, 2023.
   Lucrare de referință privind reziliența statului ucrainean și limitele reformelor.
3. Transparency International Ukraine. Corruption Risks in the Defense Sector During Wartime. Kyiv, 2023–2024.
   Raport detaliat despre achiziții militare, logistică și vulnerabilitățile administrative.
4. NABU (National Anti-Corruption Bureau of Ukraine). Annual Reports 2023–2024. Kyiv.
   Prezentarea oficială a dosarelor majore, inclusiv Energoatom, achiziții și abuzuri sistemice.
5. CEPA – Center for European Policy Analysis. A European Home for Ukraine: Challenges and Conditions. Washington & Brussels, 2024.
   Analiză privind parcursul european al Ucrainei, tensiunile politice și condiționalitățile UE.
6. Atlantic Council. Ukraine’s Wartime Governance: Consolidation, Risks, and Strategic Choices. Washington, 2024.
   O evaluare foarte bună a relației dintre puterea executivă și instituțiile statului.
7. Kyiv International Institute of Sociology (KIIS). Public Trust and Political Confidence in Ukraine: 2022–2025. Kyiv, 2025.
   Serii de sondaje privind sprijinul public pentru Zelensky și percepția corupției.
8. European Court of Auditors. EU Support to Ukraine: Reforms, Accountability and Conditionality. Luxembourg, 2024.
   Raport care sintetizează condiționalitatea occidentală în domeniul anticorupției.
9. RAND Corporation. Ukraine’s Defense Institutions Under Pressure: Mobilization, Logistics, and Integrity. Santa Monica, 2024.
   Analiză strategică asupra vulnerabilităților militare interne.
10. Wilson Center. Ukraine’s Anti-Corruption Architecture: Progress and Political Constraints. Washington, 2023.
    Studiu foarte echilibrat despre NABU, SAPO, HACC și interferențele politice.

 

[1] NABU (National Anti-Corruption Bureau of Ukraine) reprezintă agenția specializată de investigații pentru cazurile de corupție la nivel înalt, creată în 2014–2015 ca parte a reformelor structurale solicitate de UE și SUA. SAPO (Specialised Anti-Corruption Prosecutor’s Office) este structura de procurori cu statut special de independență care supraveghează investigațiile NABU și decide trimiterea în judecată. Cele două instituții formează mecanismul central al arhitecturii anticorupție ucrainene, considerat un criteriu esențial al parcursului european al Ucrainei.

[2] În 2022, Ucraina a alocat pentru apărare și securitate aproximativ 42 miliarde USD, echivalent cu 32,5% din PIB. În 2023, cheltuielile au crescut la circa 68 miliarde USD, reprezentând 37,5% din PIB. În 2024, nivelul s-a menținut foarte ridicat, ajungând la aproximativ 70 miliarde USD, adică 36,4% din PIB. Pentru 2025, bugetul adoptat inițial prevedea aproximativ 54 miliarde USD (≈26% din PIB), însă rectificările bugetare succesive au ridicat suma totală la aproximativ 71 miliarde USD, ceea ce plasează ponderea finală estimată la circa 30% din PIB.

[3] Energoatom, compania națională ucraineană de energie nucleară, a gestionat venituri de aproximativ 900 milioane USD în 2022, circa 1,85 miliarde USD în primul semestru al anului 2023 (estimându-se 3,5–3,7 miliarde USD pentru întreg anul) și aproximativ 6,9 miliarde USD conform proiecțiilor bugetare pentru 2024.

[4] Datele publice privind valoarea anuală a achizițiilor militare ale Ucrainei sunt fragmentare. Singura estimare consolidată și citată în literatura de specialitate este pentru 2023, când cheltuielile guvernamentale pentru armament și bunuri cu dublă utilizare au atins aproximativ 30,8 miliarde USD, de peste douăzeci de ori nivelul din 2021. Pentru anii 2022, 2024 și 2025, deși cheltuielile totale pentru război au depășit constant o treime din PIB, nu există încă o descompunere oficială, pe ani, a valorii achizițiilor militare propriu-zise.

[5] În 2022, mobilizarea generală a ridicat efectivele de apărare la aproximativ un milion de persoane, printr-un val masiv de voluntari și rezerviști. În 2023, recrutarea a continuat într-un ritm constant, cu un total estimat de circa 200.000–300.000 de noi recruți, dar marcată de scandalul corupției din centrele regionale de înrolare. În 2024, autoritățile au conscripționat aproximativ 200.000 de persoane, în pofida adoptării noii legi a mobilizării, care a redus vârsta de recrutare la 25 de ani. Până în toamna lui 2024, Kievul anunța un total cumulativ de peste un milion de persoane conscripționate de la începutul invaziei. În 2025, în contextul oboselii sociale și al necesității reînnoirii efectivelor, Ucraina a trecut la un model de contracte scurte și remunerate, destinat atragerii de voluntari tineri, însă fără date anualizate încă publicate pentru mobilizarea totală.

[6] Nu există dovezi publice că președintele Zelensky ar fi implicat personal în acte de corupție, însă vulnerabilitatea principală provine din cercul său apropiat și din slăbiciunea instituțiilor în condiții de război. Relațiile personale, dependențele politice și numirile bazate pe loialitate au alimentat percepția că abuzurile comise de unii membri ai administrației și ai anturajului se proiectează direct asupra președinției. În lipsa unor contragreutăți instituționale puternice, orice scandal major din proximitatea sa devine automat o vulnerabilitate politică a șefului statului.

[7] Volodymyr Zelenskyy a fost ales în aprilie 2019, pentru un mandat de cinci ani, care ar fi trebuit să se încheie la 20 mai 2024. Începând cu 24 februarie 2022, Ucraina se află însă sub lege marțială, iar legislația ucraineană interzice explicit organizarea de alegeri prezidențiale, parlamentare sau locale pe durata aplicării acestui regim. Constituția prevede că președintele își continuă atribuțiile până la depunerea jurământului de către un succesor ales în condiții normale, ceea ce în practică a dus la prelungirea de facto a mandatului lui Zelenskyy dincolo de termenul inițial.

În februarie 2025, Rada Supremă a reafirmat că alegeri nu pot fi organizate în contextul războiului, confirmând legitimitatea exercitării mandatului prezidențial până la încetarea ostilităților și restabilirea condițiilor constituționale pentru un scrutin liber. Totodată, această situație a alimentat o dezbatere internă și internațională privind tensiunea dintre legalitatea prelungirii mandatului în regim de excepție și legitimitatea democratică a conducerii unui stat aflat într-un conflict prelungit, unele voci sugerând organizarea de alegeri anticipate imediat ce securitatea o va permite, fie în cadrul unui armistițiu, fie după stabilizarea situației militare.

[8] Documentul semnat („letter of intent”), nu are valoare contractuală și nu include obligații financiare, industriale sau operaționale. Astfel de instrumente diplomatice sunt folosite pentru a transmite semnale strategice diferitelor audiențe: pentru Ucraina, marchează continuitatea sprijinului occidental și îi oferă lui Zelensky un câștig de imagine într-un moment politic fragil; pentru Franța, proiectează rolul de lider european în materie de securitate și susține industria sa de apărare; pentru Occident, întărește mesajul de unitate și de angajament pe termen lung față de Ucraina; pentru Rusia, creează percepția unei reînarmări planificate a Kievului, chiar dacă livrările reale sunt incerte.
În esență, valoarea acordului este mai ales narativă și geopolitică, nu tehnico-militară și servește mai mult imaginii celor doi semnatari, aflați ambii în situații complicate pe plan intern.

[9] În pofida sprijinului politic declarat pentru perspectiva europeană a Ucrainei, atât Germania, cât și Franța privesc cu rezerve aderarea efectivă a Kievului, întrucât aceasta ar modifica profund echilibrele interne ale Uniunii. Dimensiunea demografică a Ucrainei ar altera ponderea votului cu dublă majoritate, ar redistribui semnificativ locurile în Parlamentul European și ar diminua influența tradițională a Parisului și Berlinului în structurarea Comisiei. Totodată, Ucraina ar deveni cel mai mare beneficiar net al bugetului european, cu un impact major asupra contribuțiilor statelor vestice și asupra Politicii Agricole Comune. În ansamblu, aderarea Ucrainei riscă să genereze un nou pol de putere în Europa Centrală și de Est, ceea ce explică reticența structurală a celor două mari capitale europene în a accelera procesul de integrare.

[10] Juridic, Zelensky poate rămâne în funcție pe toată durata legii marțiale, întrucât alegerile sunt suspendate, iar mandatul se prelungește până la învestirea unui succesor ales. Politic însă, această continuitate depinde de menținerea unui sprijin public suficient, de evoluția frontului și de gestionarea vulnerabilităților interne, sprijinul actual de aproximativ 65% nefiind în mod automat stabil sau garantat.

[11] Deși administrația Zelensky menține un angajament declarativ ferm față de independența NABU și SAPO, posibilitățile reale de consolidare instituțională în timpul războiului sunt limitate. Legea marțială concentrează decizia la nivelul executivului, iar sectoarele cele mai vulnerabile — energia, achizițiile de apărare și recrutarea — rămân puternic penetrate de rețele vechi de interese, dificil de demantelat în condiții de criză. În aceste circumstanțe, Kievul poate implementa epurări selective și măsuri de transparență procedurală menite să răspundă exigențelor UE și SUA, însă reformele profunde și efective rămân improbabile până la încheierea conflictului. Reușita este astfel probabilă doar în plan punctual, nu structural.

[12] Sprijinul de care se bucură în prezent Zelensky, situat în jur de 65%, rămâne semnificativ, dar este departe de a fi garantat. El evoluează în permanență sub influența dinamicii războiului, a costurilor sociale și a reacției publice la vulnerabilitățile instituționale, neputând fi considerat nici stabil, nici imun la schimbări rapide.