Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB).
Instituția Bursei de Valori a fost restabilită în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacții. În prima ședință au fost realizate 45 de tranzacții, cu volum total de 905 acțiuni care au aparținut unui număr de 6 companii listate.
Nicolae Moroianu, prodecan Facultatea de Economie și Comunicare în Afaceri la ASE București, ne-a transmis gândurile sale, la acest moment aniversar.
***
Piața de capital, așa cum o știm astăzi, nu exista în anii ’90. În locul ei erau doar fragmente: intenții, oameni entuziaști, regulamente în formare și câteva instituții aflate la primele încercări de organizare. Abia în 1994–1995 aceste elemente disparate au început, treptat, să se lege între ele. Iar cei care erau acolo, la început, acționau cu conștiință și erau pionieri în cel mai adevărat sens al cuvântului.
La vremea aceea, toată lumea în piață se cunoștea cu toată lumea. Brokerii se știau între ei, se știau cu oamenii de la Bursa de Valori, cu cei de la CNVM, cu cei din sistemul bancar implicați în decontare. În perioada de început, în cadrul BVB era inclusă și activitatea de registru pentru societățile tranzacționate, iar transferul din secțiunea I în secțiunea II se făcea pentru fiecare cont în parte. Dacă aveai probleme cu deschiderea unui cont la BVB, vorbeai cu cineva; dacă nu se transferau acțiunile, vorbeai cu altcineva. Pentru ca acțiunile să poată fi tranzacționate, colaboram cu reprezentanții emitenților; bineînțeles, erau necesare și avizele de la CNVM, cu ai căror oameni ne cunoșteam la rândul nostru. Te cunoșteai cu cei de la bancă pentru a opera ordinele de plată necesare decontării. Totul se baza pe relații directe, pe telefoane fixe, pe încredere și pe un entuziasm care ținea loc de infrastructură. Tehnologia era aproape inexistentă, iar sesiunile de tranzacționare se desfășurau pe baza unor proceduri ajustate, modificate, corectate, testate și retestate, pentru că fiecare pas trebuia făcut cu atenție, ca să nu apară greșeli. Așa învățam cu toții: pas cu pas, împreună.
În anii 1994–1995, piața încă se forma ca instituție, iar noi, cei implicați în ea, ne formam odată cu ea. Rolurile nu erau clar definite. Eu însumi, înainte să devin broker în sensul deplin al cuvântului, am fost „omul bun la toate” în București, în timp ce sediul central al firmei era la Cluj. Aveam mandate de reprezentare și mergeam la ședințele cu CNVM, BVB și IRVM. Luam plicurile cu documente de la mecanicul de locomotivă al trenului venit de la Cluj, deschideam conturi de tranzacționare, completam ordine de plată și le duceam la bancă. Făceam tot ce era necesar pentru ca SVM-ul să funcționeze și să poată tranzacționa, chiar dacă uneori o făceam în moduri care astăzi par de neimaginat.
Aceasta era atmosfera începuturilor: o piață în formare, o echipă de oameni care învățau în timp real ce înseamnă meseria și o țară care abia își construia mecanismele unei economii moderne.
Când tranzacționarea a început efectiv, în 1995, m-am bucurat să fac parte din echipa care a listat primele societăți la cota Bursei. Apoi au urmat multe premiere care au rămas momente de referință în piața noastră: listarea Nuclearelectrica, listarea DIGI, primele obligațiuni convertibile în acțiuni, primele obligațiuni denominate în euro, dar și numeroase emisiuni municipale – inclusiv refinanțarea obligațiunilor de 500 de milioane de euro ale Municipiului București.
Desigur, drumul nu a fost lipsit de dezamăgiri. Au existat tranzacții pregătite în detaliu, dar abandonate de statul român în ultimul moment – pachete de acțiuni, privatizări, oferte publice pentru companii importante. Uneori s-au pierdut bani, alteori s-a pierdut timp, însă cel mai dureros era atunci când se pierdea credibilitatea în fața investitorilor instituționali internaționali. Dintre cele mai dificile momente îmi amintesc nefinalizarea tranzacției pentru pachetul de 20% din SNP, pe care statul încă îl deține, încetarea procesului de privatizare a pachetului rămas la stat în RomTelecom – cu pierderi financiare considerabile și, mai important, cu pierderea credibilității în fața unor bănci de investiții globale –, precum și renunțarea la vânzarea pachetelor de câte 5% din aeroporturile Traian Vuia (Timișoara), Mihail Kogălniceanu (Constanța) și Henri Coandă (București). Și aceste momente au trecut însă, pentru că piața a continuat să se maturizeze, să învețe, să se adapteze.
Pe partea frumoasă, una dintre cele mai mari satisfacții a fost închiderea cu succes a ofertei de vânzare a unui pachet de 10% din Nuclearelectrica, realizată după incidentul de la Fukushima, într-o perioadă în care fondurile de investiții și investitorii din Europa priveau cu reticență sectorul energetic nuclear.
Privind înapoi, rămâne o certitudine simplă: piața de capital a crescut odată cu oamenii care au construit-o. Toți cei care au pus umărul atunci – fie că erau brokeri, investitori, specialiști în reglementare sau funcționari dedicați – au contribuit cu ceva esențial. Fiecare dintre noi a avut un rol, iar împreună am reușit să formăm un mecanism care astăzi funcționează ca parte integrantă a economiei românești.
Piața de capital, în schimb, trebuie să-și urmeze drumul ei, acela de a rămâne un motor care să aducă energia necesară funcționării economiei. Aici trebuie găsite resursele financiare pentru finanțarea economiei României, în principal. În contextul globalizării și al platformelor de tranzacționare online, nu putem reduce întreaga piață de capital la ceea ce se întâmplă la Bursa de Valori București. Evoluția ar fi facilitată semnificativ de existența unui fond suveran al României, care să permită dezvoltarea marilor emitenți listați la BVB.
Privind spre viitor, rămâne responsabilitatea noastră, toți cei implicați direct sau indirect, să continuăm această construcție și să păstrăm spiritul celor care au pus bazele pieței de capital din România, iar dacă începuturile au demonstrat ceva, este că piața crește atunci când oamenii cred în ea — iar acest lucru rămâne valabil perpetuu.
| Știri BVB