Asist. Univ. Dr. Sorin Cristian Niță – Academia de Studii Economice – Facultatea de Administrare a Afacerilor
Dezvăluirile recente privind rețeaua complexă de societăți comerciale asociate cu dosarul DNA ce investighează conexiuni care transcend până la fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, dar și la apropiatul acestuia Horațiu Potra sau la generalul în rezervă SIE Niculae Iana, aduc în atenție o problemă sistemică mai amplă decât aspectul penal imediat: incapacitatea actualului cadru de monitorizare fiscală de a detecta și preveni formarea structurilor economice fictive sau cu activitate minimă. Aproximativ 50 de societăți comerciale, organizate în multiple straturi cu participanți din șase țări diferite, au funcționat timp de doi-trei ani fără ca mecanismele de supraveghere ale statului să semnaleze anomaliile evidente din comportamentul lor fiscal și economic.
Datele publice disponibile indică profile clare de risc: societăți cu obiecte de activitate strategice (fabricare armament, construcție aeronave) care declară cifre de afaceri nule, concentrări geografice anormale ale sediilor sociale, absența sistematică a depunerilor de bilanțuri fiscale după primul an de activitate, precum și declarații repetate de inactivitate economică. Aceste caracteristici reprezintă exact tipul de indicatori pe care sistemele moderne de analiză a riscului fiscal sunt concepute să-i identifice. Persistența lor pe perioade îndelungate sugerează deficiențe structurale în capacitatea administrativă de monitorizare și intervenție timpurie.
I. Cadrul actual de supraveghere fiscală și limitele sale
Modelul tradițional de administrare fiscală se bazează preponderent pe verificări reactive: controale aleatorii, investigații declanșate de sesizări sau intervenții post-factum în urma semnalelor transmise de alte instituții ale statului. Această abordare prezintă vulnerabilități semnificative în contextul economic contemporan, caracterizat prin mobilitate transfrontalieră a capitalului, complexitatea structurilor corporative și viteza crescută a tranzacțiilor.
În absența unei monitorizări proactive și sistematice, entitățile create cu scopuri non-economice pot funcționa ani de zile fără să atragă atenția autorităților fiscale. Intervalul temporal dintre momentul înființării unor astfel de structuri și momentul descoperirii lor permite nu doar producerea de prejudicii fiscale directe prin evaziune sau fraudă, ci și utilizarea acestora pentru activități mai grave care pot afecta securitatea economică sau chiar cea națională.
Literatura de specialitate în domeniul administrației fiscale subliniază importanța vitală a detecției timpurii: costul economic și social al intervențiilor tardive depășește cu mult resursele necesare implementării sistemelor preventive de monitorizare. În cazurile în care structurile fictive operează nedetectate perioade îndelungate, recuperarea prejudiciilor devine extrem de dificilă, iar investigațiile ulterioare consumă resurse administrative considerabile.
II. Implicațiile macroeconomice ale supravegherii fiscale deficitare
Proliferarea entităților economice fără activitate reală sau cu activitate fictivă generează externalități negative semnificative pentru întreaga economie. La nivel micro, aceste structuri distorsionează competiția pe piață: companiile legitime, care respectă obligațiile fiscale și angajează forță de muncă în mod real, sunt dezavantajate în raport cu entitățile care operează fără costuri reale de conformare.
La nivel macroeconomic, fenomenul produce erosiune fiscală directă prin neplata obligațiilor către buget, dar și efecte indirecte mai dăunătoare. Existența unui sector „fantomă” nesupravegheat facilitează spălarea banilor, manipularea raportărilor statistice economice și crearea de lanțuri complexe de facturare care permit sustragerea de la impozitare a profiturilor reale generate în alte segmente ale economiei.
Din perspectiva încrederii instituționale, incapacitatea statului de a detecta și sancționa prompt astfel de structuri afectează percepția publică asupra echității sistemului fiscal. Contribuabilii cinstiți care observă că entități evidente fictive operează fără consecințe își reconsideră propria motivație de conformare voluntară, generând un cerc vicios care erodează baza fiscală.
Mai mult, în contextul economic românesc caracterizat printr-un decalaj persistent față de media europeană la capitolul colectare fiscală (GAP-ul de TVA al României fiind unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană), tolerarea de facto a structurilor fictive prin lipsa monitorizării adecvate amplifică dificultățile de consolidare bugetară și limitează capacitatea statului de a finanța investițiile publice necesare dezvoltării.
Dacă structurile economice tradiționale, supuse unui cadru legal existent și unei supravegheri – chiar și deficitare – reușesc să funcționeze ani de zile fără detecție, întrebarea legitimă care se impune este: ce se întâmplă în domeniul activelor cripto și al tranzacțiilor blockchain, unde gradul de opacitate este incomparabil mai ridicat? În absența oricărui mecanism efectiv de monitorizare a fluxurilor financiare derulate prin criptomonede, a platformelor de exchange descentralizate sau a contractelor smart, potențialul de evaziune fiscală, spălare de bani și finanțare a activităților ilegale se amplifică exponențial. Dacă statul român întâmpină dificultăți în supravegherea societăților comerciale clasice, înregistrate la Registrul Comerțului cu date publice accesibile, incapacitatea de a monitoriza economia crypto – unde pseudonimizarea și jurisdicțiile multiple sunt norma – reprezintă o vulnerabilitate de o cu totul altă magnitudine. Această realitate subliniază urgent necesitatea nu doar de modernizare a sistemelor existente, ci și de dezvoltare a unor capacități complet noi de supraveghere a economiei digitale.
III. Tranziția către monitorizarea bazată pe analiza riscului: Necesitate și oportunitate
Administrația Națională de Administrare Fiscală recunoaște limitele modelului tradițional și a inițiat transformarea către un sistem de monitorizare bazat pe analiza sistematică a riscului fiscal. Această tranziție nu reprezintă doar o modernizare tehnologică, ci o schimbare paradigmatică în filozofia administrării fiscale: de la reactive la proactiv, de la verificarea ex-post la prevenirea ex-ante.
Fundamentul conceptual al acestei abordări constă în utilizarea analizei cantitative și calitative a datelor disponibile pentru identificarea timpurie a contribuabililor cu comportament fiscal atipic sau a structurilor cu caracteristici suspecte. Spre deosebire de verificările aleatorii, metodologia bazată pe risc permite alocarea eficientă a resurselor administrative limitate către zonele cu probabilitate ridicată de neconformare, maximizând astfel impactul preventiv și colectarea veniturilor fiscale.
Experiența internațională demonstrează eficacitatea acestui model: administrațiile fiscale avansate din țările OECD au integrat de ani de zile sisteme sofisticate de scoring al riscului, analiza predictivă și monitorizare continuă a comportamentului contribuabililor. Rezultatele includ nu doar creșterea colectării și reducerea evaziunii, ci și îmbunătățirea conformării voluntare prin efectul de descurajare generat de percepția probabilității crescute de detectare.
În contextul românesc, implementarea efectivă a unui astfel de sistem necesită investiții substanțiale în infrastructură IT, formare specializată a personalului și, critic, integrarea bazelor de date existente atât la nivel intern (ANAF), cât și în relația cu alte instituții ale statului. Cazul analizat demonstrează că informațiile necesare identificării structurilor suspecte există și sunt, în mare măsură, publice; problema constă în capacitatea limitată de analiză sistematică și de corelare a acestor date.
IV. Concluzii și direcții de acțiune
Cazul rețelei de societăți comerciale evidențiat recent nu trebuie perceput ca un incident izolat, ci ca simptom al unei vulnerabilități sistemice în arhitectura de supraveghere fiscală. Faptul că zeci de entități cu profile clare de risc fiscal au putut opera ani de zile fără detecție indică o nealiniere semnificativă între obiectivele declarate ale administrației fiscale și capacitatea sa operațională efectivă.
Remedierea acestei situații necesită acțiune pe multiple planuri. În primul rând, finalizarea și operaționalizarea completă a sistemelor de analiză a riscului reprezintă o prioritate absolută. Acest proces nu poate fi considerat opțional – costul inacțiunii, măsurat în pierderi fiscale, distorsiuni economice și riscuri de securitate nationala, depășește cu mult investițiile necesare.
În al doilea rând, colaborarea interinstituțională trebuie intensificată și formalizată prin protocoale clare de schimb de informații și alerte timpurii. Cazul discutat demonstrează că semnalele de risc sunt adesea vizibile simultan mai multor instituții (ONRC, ANAF, MAI, SRI), dar lipsa comunicării eficiente împiedică sinteza acestor informații într-o imagine de ansamblu care să declanșeze intervenția timpurie.
În final, este esențială conștientizarea la nivel politic că administrarea fiscală eficientă nu reprezintă doar un aspect tehnic, ci o componentă strategică a guvernanței economice. Investițiile în capacitatea administrativă a ANAF, în sistemele IT și în personalul specializat nu sunt cheltuieli discreționare, ci condiții fundamentale pentru funcționarea statului modern.
România nu își poate permite luxul de a menține un sistem de monitorizare fiscală care permite proliferarea structurilor fictive. Fiecare entitate care operează în afara supravegherii efective reprezintă nu doar o pierdere fiscală directă, ci o amenințare la adresa stabilității economice și a încrederii în instituții. Tranziția către monitorizarea proactivă bazată pe analiza riscului nu mai este o opțiune – este o necesitate imperativă pentru consolidarea capacității administrative a statului român.
| Știri BVB