Update articol:

Adoptarea monedei euro: un punct de cotitură pentru companiile din Bulgaria (analiză)

Bulgaria Sursa foto: pixabay.com
Bulgaria se pregăteşte să adopte moneda euro la 1 ianuarie 2026 şi marchează începutul unei transformări majore pentru mediul de afaceri din întreaga ţară, în condiţiile în care aderarea la zona euro promite să contribuie la remodelarea peisajului economic, deschizând numeroase oportunităţi pentru companiile care sunt pregătite să se adapteze şi să inoveze, potrivit unei analize de specialitate, date luni publicităţii.

Trecerea de la leva bulgărească (BGN) la euro (EUR) este aşteptată să aducă un plus de stabilitate economică ţării, poate consolida încrederea instituţională şi poate îmbunătăţi ratingul de credit. Acest efect a fost evident în cazul Estoniei (2011), unde PIB-ul a crescut cu 8,5% în primul an, ratingul de credit S&P a fost îmbunătăţit de la A la AA-, iar costurile de finanţare au scăzut cu 0,8 puncte procentuale (p.p). În mod similar, în Lituania (2015), creşterea medie a PIB-ului a fost mai mare cu aproximativ 0,5%, arată analiştii companiei de servicii financiare Ebury, potrivit Agerpres.

“Adoptarea uneia dintre cele mai utilizate monede la nivel global va duce la îmbunătăţirea relaţiilor comerciale, eficientizând comerţul internaţional şi făcând piaţa bulgară mai accesibilă pentru investitorii şi partenerii străini. Pentru companii, euro va aduce mai multe avantaje esenţiale: comerţ transfrontalier fără bariere – schimburile comerciale cu parteneri din Europa şi din alte regiuni vor deveni mai simple şi mai eficiente; reducerea costurilor de tranzacţionare – firmele vor economisi comisioanele de schimb valutar, ceea ce va face tranzacţiile mai rentabile; acces extins la pieţe – companiile vor putea ajunge la o bază mai extinsă de clienţi orientaţi spre euro. Experienţa Letoniei (2014), unde ponderea comerţului în interiorul zonei euro a crescut de la 25% la 33%, şi a Lituaniei (2015), unde ratele dobânzilor au fost mai mici cu aproximativ 0,3-0,4%, demonstrează aceste beneficii concrete”, relevă analiza.

De asemenea, moneda euro oferă o gamă mult mai largă de soluţii financiare noi pentru companiile bulgare. În plus, gestionarea riscului valutar este aşteptată să devină mai simplă, cu soluţii mai personalizate. De exemplu, Letonia (2014) a înlocuit tranzacţiile forward LVL/EUR cu swap-uri EUR cu costuri reduse, diminuând cheltuielile de hedging cu peste 10%.

Adoptarea euro va genera beneficii importante şi la nivel sectorial. În turism şi ospitalitate, utilizarea monedei comune poate atrage mai mulţi turişti, crescând veniturile hotelurilor, restaurantelor şi altor servicii conexe. Interesul sporit al turiştilor poate genera, de asemenea, investiţii în infrastructura turistică. Slovacia (2009) a înregistrat o creştere de peste 20% a sosirilor turistice în perioada 2009-2015, iar Cipru (2008) a raportat o creştere de două cifre a veniturilor din turism în 2013 şi 2014.

“De asemenea, euro va spori atractivitatea investiţională a Bulgariei printr-o economie stabilă, denominată în euro, precum şi prin posibile iniţiative guvernamentale de stimulare a investiţiilor străine directe. Comercianţii online vor putea afişa preţuri în euro, simplificând procesele de plată pentru clienţii din zona euro şi susţinând extinderea pieţelor de e-commerce. Din punct de vedere operaţional, companiile vor beneficia de optimizarea lanţurilor de aprovizionare, prin reducerea costurilor valutare şi a cheltuielilor asociate gestionării riscului valutar, ceea ce va duce la procese de achiziţie şi logistică mai eficiente şi la noi oportunităţi de parteneriat cu furnizorii”, consideră Ebury.

În pregătirea acestei schimbări majore, multe companii bulgare caută parteneri care să le sprijine operaţiunile internaţionale pe durata şi după finalizarea tranziţiei la euro. În ultimii ani, platformele fintech moderne au devenit esenţiale pentru a ajuta companiile să gestioneze plăţile transfrontaliere, riscul valutar şi extinderea pe noi pieţe.

Ebury este o firmă globală de servicii financiare care oferă o gamă completă de produse, inclusiv plăţi şi încasări internaţionale, împrumuturi pentru companii şi gestionarea riscurilor.

Fondată în 2009 de Juan Lobato şi Salvador Garcia, Ebury este una dintre companiile fintech cu cea mai rapidă creştere la nivel global. Ebury are în prezent peste 1.800 de angajaţi şi deserveşte mai mult de 21.000 de clienţi printr-o reţea de 45 de birouri, activă în peste 30 de pieţe la nivel mondial. În anul fiscal 2025, Ebury şi-a crescut veniturile globale la peste 286 milioane de lire sterline.

Ebury este reglementată de Financial Conduct Authority în Regatul Unit şi susţinută de investitori de top, inclusiv o participaţie majoritară deţinută de Banco Santander.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (22/12/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

OMV PETROM S.A. (SNP) (22/12/2025)

OMV Petrom si CE Oltenia au inceput constructia parcurilor fotovoltaice ~500MW

AAGES S.A. (AAG) (22/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 15-19 decembrie 2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (22/12/2025)

Convocare AGAO 30 ianuarie(2 februarie) 2026