Update articol:

Consiliul Europei avertizează asupra “standardelor duble” după intervenţia SUA în Venezuela

Consiliul Europei avertizează asupra “standardelor duble” după intervenţia SUA în Venezuela
 - poza 1 Sursa foto: Twitter
Intervenţia SUA în Venezuela ridică “mari semne de întrebare cu privire la dreptul internaţional”, a declarat duminică secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, avertizând asupra riscului unor “standarde duble”, informează AFP, potrivit Agerpres.

“În calitate de organizaţie regională multilaterală dedicată democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept, Consiliul Europei consideră că orice recurgere la forţă pe teritoriului unui alt stat ridică grave semne de întrebare cu privire la dreptul internaţional, în special cu privire la principiile fundamentale ale Cartei Naţiunilor Unite asupra suveranităţii, integrităţii teritoriale şi non-ingerinţei”, scrie Berset într-un comunicat.

După capturarea preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro de către forţele americane, Berset avertizează asupra riscului de “agravare a polarizării în Venezuela, în întreaga regiune şi la scară mondială, între cei care condamnă o gravă încălcare a dreptului internaţional şi cei care o consideră justificată”. “Aceste fracturi fragilizează fundaţiile securităţii internaţionale”, subliniază el.

“Atunci când se vorbeşte despre schimbare de regim sau de influenţă străină se aplică mult prea des duble standarde, mai degrabă în funcţie de interesele strategice sau de proximitatea ideologică decât de principiile juridice împărtăşite şi constante”, scrie Berset.

“Dreptul internaţional este universal, în caz contrar el este lipsit de sens”, a insistat el. “O lume guvernată de excepţii, de două măsuri sau de sfere de influenţă concurente este o lume mai periculoasă”, avertizează Alain Berset.

În condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că SUA au intenţia de a “conduce” tranziţia în Venezuela, secretarul general al Consiliului Europei a îndemnat la o tranziţie “paşnică, democratică şi care să respecte voinţa poporului venezuelean”.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie