Update articol:

Fitch reconfirmă ratingul „B+” pentru Aragvi Holding (Trans-Oil), perspectivă stabilă. Grupul anunță investiții de 200 milioane de dolari până în 2029

Fitch reconfirmă ratingul „B+” pentru Aragvi Holding (Trans-Oil), perspectivă stabilă. Grupul anunță investiții de 200 milioane de dolari până în 2029
 - poza 1

Aragvi Holding International Limited, compania-mamă a grupului agroindustrial Trans-Oil, a anunțat că agenția Fitch Ratings a reconfirmat ratingul pe termen lung (Long-Term Issuer Default Rating – IDR) la nivelul „B+”, cu perspectivă Stabilă. Potrivit evaluării, poziția solidă a grupului în exporturile de produse agricole și în procesarea semințelor de floarea-soarelui în Republica Moldova, alături de extinderea operațiunilor în Serbia și România, susțin profilul de credit al companiei.

Fitch evidențiază modelul de business integrat pe verticală și diversificarea geografică în creștere. În acest context, Trans-Oil derulează un program de investiții care include construcția unei noi unități de procesare pentru soia și rapiță în România. Compania estimează investiții totale de aproximativ 200 milioane dolari în perioada financiară încheiată la 30 iunie 2026–2029. Programul de investiții este susținut și de un grant de 25 milioane euro acordat de Guvernul României.

Trans-Oil Group este un conglomerat agroindustrial integrat, cu 2.800 de angajați, activ în procesarea semințelor oleaginoase, comerțul și depozitarea cerealelor, producția de ulei vegetal (vrac și îmbuteliat) și făină. Grupul deține cinci unități de procesare – trei în Republica Moldova, una în România și una în Serbia – iar branduri precum Floris și Iskon sunt lideri pe piețele locale și prezente la export în Europa, Asia, Africa și Orientul Mijlociu.

Compania este unul dintre principalii exportatori de cereale și oleaginoase din Europa Centrală și de Est, operând 49 de unități de depozitare cu o capacitate totală de peste 1 milion de tone. De asemenea, Trans-Oil deține șase terminale de export în Reni (Ucraina), Giurgiulești (Republica Moldova) și Pancevo și Backa Palanka (Serbia), cu o capacitate anuală de transfer de peste 6 milioane de tone.

BVB | Știri BVB
MF CAPITAL SA (MECE) (19/02/2026)

Schimbare simbol tranzactionare

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (19/02/2026)

Retragere de la candidatura pentru functia de membru in CR

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (19/02/2026)

Modificare nemateriala a Prospectului si actualizare PRIIP KID

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (19/02/2026)

Modificare nemateriala a Prospectului si actualizare PRIIP KID

INTERCAPITAL SBITOP TR UCITS ETF (ICSLOETF) (19/02/2026)

Modificare nemateriala a Prospectului si actualizare PRIIP KID