Update articol:

Bahrein – Incendiu într-un complex petrolier în urma unei lovituri iraniene

O lovitură iraniană a provocat un incendiu în complexul petrolier din oraşul Al-Maameer din Bahrein, a anunţat luni media de stat, compania naţională Babco invocând clauza de “forţă majoră” în contextul atacurilor Teheranului, relatează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

“A fost declanşat un incendiu în urma agresiunii iraniene vizând instalaţia de la Al-Maameer, au fost semnalate pagube materiale dar nu s-au înregistrat victime”, a informat agenţia de ştiri din Bahrein într-o postare pe platforma X, precizând că autorităţile “au început operaţiunile de luptă împotriva incendiului”.

Compania Babco a declarat “caz de forţă majoră” – fapt care o protejează de penalităţi şi de eventuale neîndepliniri ale contractelor cu clienţii săi – după “recentul atac asupra complexului său de rafinare”, potrivit unui comunicat al grupului, citat de AFP.

Bapco susţine că toate nevoile de pe pieţele interne rămân pe deplin asigurate şi că aprovizionarea va continua fără întrerupere, susţinută de planurile proactive întocmite în acest sens, relatează şi Reuters.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (10/03/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 02.03.2026 - 09.03.2026

PREFAB SA (PREH) (10/03/2026)

Rezultate subscriere majorare capital social

PREFAB SA (PREH) (10/03/2026)

Notificare SSIF INTERFINBROK CORPORATION SA - rezultate majorare capital social