Update articol:

O instanţă din Franţa suspendă interdicţia demonstraţiilor pe motiv de epidemie

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Un judecător pentru cazuri urgente din Consiliul de Stat, cea mai înaltă instanţă administrativă din Franţa, a suspendat sâmbătă interdicţia demonstraţiilor, instituită de autorităţi în cadrul măsurilor de combatere a epidemiei de coronavirus, informează dpa, potrivit Agerpres.

Magistratul a dat câştig de cauză reclamanţilor – o persoană fizică şi mai multe sindicate – care au susţinut că interdicţia generală constituie un amestec disproporţionat într-un drept fundamental.

În ciuda interdicţiei, în Franţa au avut loc recent mai multe demonstraţii, inclusiv două proteste de amploare mai mare împotriva violenţei poliţiei, precum şi o contramanifestaţie a agenţilor de poliţie. Chiar sâmbătă, în centrul Parisului au avut loc ciocniri între protestatarii antirasişti şi forţele de ordine, care au făcut uz de gaze lacrimogene; grupuri violente de manifestanţi au aruncat pietre de pavaj şi sticle spre poliţişti, relatează Reuters.

Judecătorul a decis că nu s-a dovedit imposibilitatea de a organiza proteste fără a încălca regulile sanitare preventive. 

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (05/05/2026)

Decizia Administratorului Unic de modificare a Convocatorului AGA 28/29 mai 2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII BT INDEX ROMANIA ETF BET TR (BTBETRETF) (05/05/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/05/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.04.2026

VES SA (VESY) (05/05/2026)

Convocare AGA Anuala 08/09.06.2026