ESG

A doua școală modernizată în cadrul programului România Eficientă, susținut de OMV Petrom; Investiție de 1,6 milioane euro

Școala Gimnazială Liliești din Băicoi a fost modernizată la standarde nZEB – consum energetic aproape zero

OMV Petrom și Energy Policy Group (EPG) anunță finalizarea lucrărilor de renovare și reabilitare a Școlii Gimnaziale Liliești din localitatea Băicoi, derulate în cadrul programului România Eficientă. Aceasta este a doua unitate de învățământ din țară modernizată la standard de consum de energie aproape zero (nZEB). Prima unitate renovată prin România Eficientă a fost Liceul Tehnologic Energetic „Elie Radu” din Ploiești, în 2022.

Investiția totală în acest proiect a fost de aproximativ 1,6 milioane de euro, fiind susținută de OMV Petrom prin programul România Eficientă, derulat de Energy Policy Group (EPG), potrivit unui comunicat.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Peste 80% dintre români consideră că este prioritară îmbunătățirea energetică a școlilor. Totodată, educația pentru un consum energetic responsabil este esențială pentru un mediu mai curat si dezvoltare economică durabilă. Prin programul România Eficientă am demonstrat că se poate – două școli au fost modernizate astfel încât să aibă/ un consum energetic minim. Vom continua să sprijinim proiectul – urmează ca alte două unități de învățământ să fie reabilitate în cursul acestui an.”

Radu Dudău, Președinte EPG și coordonator al programului România Eficientă: „Eficiența energetică în clădiri a devenit mai importantă ca oricând, în noul context de securitate din regiune, când fiecare kWh economisit contează. Nu trebuie ignorate însă nici efectele schimbărilor climatice, pe care le resimțim tot mai mult. Renovarea nZEB oferă soluții la numeroase probleme, făcând clădirile mai performante energetic, mai sustenabile și mai reziliente, dar și mai confortabile. ”

Lucrările de reabilitare derulate la Școala Gimnaziala Liliești vor determina o reducere anuală de circa 60% a consumului de energie pentru încălzirea termică a clădirii. La acest rezultat va contribui noul sistem de cinci pompe de căldură oferit de compania Siemens Energy, care s-a alăturat ca sponsor pe parcursul acestui proiect de renovare. În plus, școala va beneficia de energie electrică „verde”, obținută din surse proprii, printr-un sistem de 30 de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 550W fiecare.
În afară de reducerea facturilor la energie, prin renovarea la cerințe nZEB, cei aproximativ 450 de elevi care învață la Școala Gimnazială Liliești din Băicoi, sub îndrumarea a circa 40 de cadre didactice, vor beneficia de conditii optime pentru performanța școlară.

Lucrările de modernizare realizate au constat în:
-Izolarea termică a acoperișului și refacerea hidroizolației;
-Instalarea unui sistem de 30 de panouri fotovoltaice, de 550W fiecare;
-Izolarea termică a fațadei;
-Înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic, cu geam tripan;
-Instalarea de parasolare din aluminiu, reglabile electric;
-Modernizarea instalațiilor de încălzire interioare;
-Montarea de echipamente de filtrare a aerului cu recuperare de căldură;
-Refacerea instalației electrice și montarea unui sistem de iluminat ultramodern tip LED;
-Instalarea unui sistem de încălzire cu 5 pompe de căldură;
-Izolarea termică a subsolului.
-Lucrările de renovare la Școala Gimnazială Liliești Băicoi au început anul trecut.

Investițiile derulate de România Eficientă vor continua cu alte două unități de învățământ, din localitățile Ovidiu (jud. Constanța) și Drobeta-Turnu Severin (jud. Mehedinți). Acestea vor fi reabilitate și modernizate pentru a fi aduse la cerințe nZEB, printr-o nouă etapă a programului România Eficientă, în valoare de 4 milioane de euro, susținut de OMV Petrom.

Totodată, România Eficientă va continua programele de educație și campaniile de informare publică în domeniul eficienței energetice în clădiri.

Articole recente

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

33 de minute ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

34 de minute ago

SUA avertizează că radiouri ascunse ar putea fi încorporate în infrastructura autostrăzilor alimentate cu energie solară

Oficialii americani își exprimă îngrijorarea cu privire la tehnologia străină din infrastructura de transport Avizul…

42 de minute ago

Incident cu drone în Polonia: Putin încearcă “să ne testeze unitatea”, afirmă Kaja Kallas

Rusia încearcă "să ne testeze unitatea", a declarat miercuri şefa politicii externe a UE, Kaja…

46 de minute ago

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

o oră ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More