Afaceri

A fost lansat Centrul de studii sino-ruse (CSSR) în cadrul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române

A ignora astăzi a doua superputere a lumii este nu doar un risc strategic, ci un gest de incultură academică crasă. (ISPRI)

 

Începând cu luna octombrie 2021, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI) a lansat Centrul de studii sino-ruse (CSSR), potrivit newsletterului ISPRI.

Conform newsletterului, înainte de pandemie, proiectul institutului era lansarea unui Centru de studii ruse, în cadrul ISPRI. Pandemia a schimbat planul. Fără să inventeze neapărat ceva nou, pandemia a scos la iveală și a exacerbat trendurile vechi – printre ele, ascensiunea Chinei, accelerată de pandemie într-un ritm care a încurcat nu doar Occidentul, ci și Beijing-ul.

Un Centru dedicat strict Rusiei devenise o chestiune (aproape) inadecvată, alături de trendurile mari care sugerau că viitoarea ordine mondială avea să se deseneze în jurul dubletului SUA-China, lăsând în urmă și ordinea Războiului Rece și pe cea a hegemoniei americane, se mai arată în newsletter.

Documentul precizează: “Pandemia ne-a arătat cu claritate că intrăm într-o nouă era a relațiilor internaționale.

De aici și ideea lansării CSSR. Este un proiect unic în România, despre a cărui necesitate nu are rost să argumentăm prea mult. A ignora astăzi a doua superputere a lumii este nu doar un risc strategic, ci un gest de incultură academică crasă.

Unul dintre proiectele CSSR este „China la zi – revista presei de limbă chineză”. Săptămânal, vom prezenta publicului românesc principalele relatări – și tăceri! – ale presei chineze, urmând ca, lunar, cel puțin, plecând de la acestea, să organizăm o dezbatere televizată, cu experți ai Centrului, dar și din afară, dedicată realităților din China și nu numai, moderată de jurnalistul de televiziune Claudiu Lucaci, partener în acest proiect. Prima emisiune de acest fel se poate urmări aici.

Participanții la acest proiect – care vor traduce, analiza, comenta – sunt cercetătorii și vorbitorii de limbă rusă din cadrul ISPRI, la care s-au alăturat vorbitorii de limbă chineză și specialiști (prezenți sau în devenire) pe acest dosar covârșitor. Toți, împreună, vor încerca să cupleze România la temele mari ale dezbaterii internaționale, încercând, în primul rând, să înțeleagă ce se petrece cu lumea noastră și, în al doilea rând, să așeze Bucureștiul pe harta importantă a capitalelor europene care, în maximum cinci ani, vor avea, toate – cele care nu au deja! -, un asemenea institut de cercetare dedicat Chinei”.

Partenerul principal al proiectului este Fundația Universitară a Mării Negre „Mircea Malița”, care, prin Bursele anuale de studii Mircea Malița, a făcut posibil ca cercetătorii beneficiari ai acestor burse să devină cercetători asociați ai ISPRI și să fie părtași la proiectul China la zi, care se află doar la început. Nu e singurul din cadrul Centrului de studii sino-ruse: pe lângă revista presei chineze urmează prima enciclopediei (geo)politică a Chinei secolului XX publicată în România, conferințele internaționale anuale Mircea Malița – cu invitați din Statele Unite, China sau Federația Rusă -, o colecție de volume de cercetări dedicate Rusiei de ieri, de azi și de mâine, reevaluări ale relației complexe SUA-(România)-China din timpul celui mai faimos „reset” din secolul XX etc.

Articole recente

Rusia a elaborat un proiect legislativ pentru denunţarea tratatului cu SUA privind reconversia plutoniului

Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…

37 de minute ago

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

o oră ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

o oră ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

2 ore ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

2 ore ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More