Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: gov.ro
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut astăzi o întrevedere cu secretarul american al Energiei, Rick Perry, în contextul vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii. Cu acest prilej, a fost semnat Memorandumul de înțelegere între Guvernele României și Statelor Unite privind cooperarea în domeniul nuclear civil, potrivit unui comunicat de presă.
Memorandumul este rezultatul viziunii comune cu privire la rolul strategic al dezvoltării energiei nucleare în scopuri pașnice și marchează angajamentul de a lucra în direcția intensificării cooperării în domeniul nuclear civil. Documentul oferă perspectiva consolidării relațiilor economice dintre cele două țări și a promovării obiectivului esențial al asigurării securității energetice, ca bază a prosperității pe termen lung a României. Memorandumul urmează să servească ca bază pentru încurajarea cooperării bilaterale în promovarea de tehnologii de ultimă generație în domeniul nuclear, gestionarea deșeurilor radioactive, dezvoltarea sectorului de medicină nucleară, activități de cercetare privind aplicabilitatea tehnologiilor nucleare în curs de dezvoltare în fizică, biologie, precum și agricultură, potrivit aceleași surse.
Înaltul demnitar român a transmis părții americane determinarea Guvernului de la București pentru dezvoltarea pe baze pragmatice și mutual avantajoase a componentei economice a Parteneriatului Strategic, subliniind oportunitățile din alte domenii esențiale precum infrastructura sau modernizarea și digitalizarea de capacități existente.
Prim-ministrul a subliniat că Guvernul României are un interes major și instrumentele necesare pentru consolidarea relației comerciale și investiționale transatlantice, de natură să contribuie la asigurarea prosperității durabile și a securității statelor de pe cele două maluri ale Atlanticului. În acest context, a fost abordată inclusiv tematica dezvoltării exploatărilor de resurse energetice din platoul continental al Mării Negre, temă relevantă pentru securitatea energetică a regiunii și Europei.
Totodată, șeful Executivului a reiterat disponibilitatea menținerii unui dialog constant și constructiv cu investitorii americani interesați de piața din România, inclusiv pentru identificarea soluțiilor optime de asigurare a succesului proiectelor și investițiilor în economia țării noastre.
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…
Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…
This website uses cookies.
Read More