Update articol:

A intrat în vigoare interdicţia de vânzare a petrolului rusesc în ţările care plafonează preţul

A intrat în vigoare interdicţia de vânzare a petrolului rusesc în ţările care plafonează preţul
 - poza 1
Interdicţia decretată de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, privind exportul de petrol în ţările care aplică plafonarea de preţ stabilită pentru petrolul rusesc de statele din G7, Uniunea Europeană şi Australia, ca sancţiune pentru campania militară rusă din Ucraina, a intrat în vigoare miercuri, scrie agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Dispoziţia prezidenţială îi obligă pe exportatorii ruşi de petrol să respingă contractele cu persoane juridice sau fizice străine care conţin un mecanism fix, direct sau indirect, un preţ maxim în oricare dintre etapele de furnizare până la consumatorul final.

Interdicţia, care îi permite lui Putin să excludă din această măsură anumite produse, va fi în vigoare până la 1 iulie.

Un embargo similar, care va intra în vigoare la o dată ce nu a fost încă stabilită de Guvern, a fost impus pentru exporturile de derivate din petrol.

Însă, unii analişti consideră că aceste interdicţii nu vor avea niciun efect, deoarece petrolul rusesc se negociază la preţuri sub plafon.

Grupul celor şapte state cele mai dezvoltate (G7), UE şi Australia au stabilit în decembrie 2022 să impună un plafon de preţ de 60 de dolari pe barilul de petrol rusesc pentru a reduce încasările Moscovei şi “capacitatea sa de a susţine războiul din Ucraina”, după cum a declarat, la momentul respectiv, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Plafonul de preţ se va aplica şi pentru produsele petroliere din Rusia începând cu 5 februarie, deşi nu au fost încă precizaţi parametrii măsurii.

BVB | Știri BVB
PREFAB SA (PREH) (28/10/2025)

Notificare INTERFINBROK CORPORATION - rezultate oferta publica de preluare obligatorie Prefab SA Bucuresti

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/10/2025)

Solicitare de completare a Convocatorului AGA din 20/21 noiembrie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (28/10/2025)

Disponibilitate vot online prin platforma eVOTE pentru AGOA din 31.10.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (28/10/2025)

Completare Ordine de zi AGOA 11 noiembrie 2025