Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: pixabay.com
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh, ale cărui reforme economice au făcut din India o putere mondială, a murit joi la vârsta de 92 de ani, a anunţat actualul lider indian Narendra Modi, conform AFP, precizează Agerpres.
Modi a confirmat moartea fostului prim-ministru într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, spunând că India “deplânge pierderea unuia dintre cei mai eminenţi lideri ai săi”.
Manmohan Singh a fost dus la un spital din New Delhi după ce şi-a pierdut cunoştinţa joi, dar nu a putut fi resuscitat, potrivit unui comunicat al Institutului Indian de Ştiinţe Medicale.
Singh, care a fost premier din 2004 până în 2014, este creditat cu supravegherea unui boom economic în India, a patra cea mai mare economie a Asiei, în timpul primului său mandat, deşi încetinirea creşterii în anii următori i-a umbrit al doilea mandat.
Născut în 1932 în satul Gah, în ceea ce este astăzi Pakistanul, Manmohan Singh a studiat economie la Cambridge şi Oxford. Nu a ocupat niciodată o funcţie aleasă înainte de a deţine cea mai înaltă poziţie din ţară.
A fost guvernator al Băncii Centrale şi a fost chemat în 1991 să scoată India din cea mai gravă criză financiară din istoria sa modernă.
În timpul primului său mandat, economia Indiei a crescut cu o rată de 9% pe an, oferind ţării influenţa internaţională pe care o căuta de mult timp.
De asemenea, el a încheiat un acord nuclear istoric cu Statele Unite, despre care a spus că va ajuta India să-şi satisfacă nevoile energetice în creştere.
Cunoscut sub numele de “Mr. Clean”, Manmohan Singh şi-a văzut totuşi imaginea pătată în timpul celor zece ani la putere, după ce au fost dezvăluite o serie de cazuri de corupţie.
Singh, care a susţinut că va fi tratat mai bine de istorie decât de contemporanii săi, a devenit un critic vocal al politicilor economice ale lui Narendra Modi, avertizând, de asemenea, asupra riscurilor pe care tensiunile sectare tot mai mari le prezintă pentru democraţia indiană.
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 9,9% în luna august, de la 7,84% în…
Ministrul Economiei Radu Miruță a anunțat că a demis 21 de administratori speciali ai companiilor…
de Dan Pălăngean România a înregistrat în 2024 cea mai mare inflație MEDIE anuală dintre…
În prima jumătate a anului, cifra de afaceri a MAGNOR, companie românească specializată în tranzacționarea…
Kamala Harris îşi reglează conturile cu Joe Biden şi anturajul acestuia într-o carte care va…
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că nu este "deloc" mulţumit de situaţia din educaţie…
This website uses cookies.
Read More