Sanatate

A şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech soseşte luni în România

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 a anunţat că luni soseşte în ţară a şasea tranşă de vaccin Pfizer/BioNTech – 92.430 de doze, potrivit Agerpres.

Vaccinurile vor veni pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă, potrivit unui comunicat de presă al CNCAV transmis duminică.

Dozele vor fi distribuite astfel:

– Centrul Regional de Distribuţie Bucureşti: 35.100 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 10.530 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 9.360 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 7.020 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 11.700 doze;
– Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 7.020 doze.

În centrele de vaccinare vor fi utilizate atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti.

Următoarea tranşă de vaccin ar urma să fie adusă în România marţi, 26 ianuarie, iar la acest moment se aşteaptă confirmarea oficială în acest sens din partea firmei producătoare.

CNCAV aminteşte că pe 15 ianuarie a debutat etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.

În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu 25 ianuarie şi va creşte numărul de doze în jurul datei de 15 februarie, menţionează sursa citată.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

5 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

6 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

6 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More