Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzActivele nete ale celor 202 fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna aprilie cu 1,6%, până la nivelul de 42,8 mld RON (9 mld €), înregistrând o creștere de 2,2% de la începutul anului, potrivit raportului lunar al Asociației Administratorilor de Fonduri. Intrările nete ale lunii au totalizat 153,1 mil RON (32,2 mil EUR).
Activele nete ale celor 80 de fonduri deschise locale au crescut în luna aprilie cu 1,2%, până la 21,8 mld RON (4,6 mld €), în vreme ce creșterea în anul curent a ajuns la 1%.
Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 3,7% si 10,1%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 46,7% și 55% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna aprilie 2016).
Totodată, activele nete exprimate în lei ale celor 92 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna aprilie cu 0,2% comparativ cu luna precedenta, până la 0,77 mld RON (0,16 mld €).
Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 3,4% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna aprilie ieșiri nete de 20,9 mil RON (4,4 mil € ).
Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 2% în luna raportată, până la 20,3 mld RON (4,3 mld €); fondurile închise locale au avut intrări nete în luna raportată de 8,2 mil RON (1,7 mil €).
Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…
Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…
O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…
Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…
Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…
This website uses cookies.
Read More