Burse/Investitii

AAF: Fondurile de investiții au înregistrat o scădere de 8,3% a activelor nete, la 9 miliarde euro, în 2018

Activele nete ale celor 206 fonduri deschise și închise, locale și străine, au scăzut în luna decembrie cu 2,5%, până la nivelul de 41,9 miliarde lei (9 miliarde euro), înregistrând o scădere de 8,3% în 2018, potrivit unui comunicat al Asociației Administratorilor de Fonduri. Ieșirile nete ale lunii decembrie au totalizat 288 milioane lei (62 milioane euro).

Potrivit AAF, activele nete ale celor 78 de fonduri deschise locale au scăzut în luna decembrie făță de luna precedentă cu 2,1%, respectiv până la nivelul de 19,4 mld RON (4,16 mld euro), în vreme ce scăderea în anul 2018 a fost de 14,5%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna decembrie ieșiri nete de 378 milioane lei (81,3 mil euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-150,5 mil RON), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (-148,5 mil RON), cele de randament absolut (-40,2 mil RON), cele diversificate (-22,6 mil RON), cele cu capital garantat (-12 mil RON) și cele de acțiuni (-4,7 mil RON). Singurul fond monetar existent s-a transformat în fond de obligațiuni și instrumente cu venit fix.

Activele nete exprimate în lei ale celor 98 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 3,1% comparativ cu luna noiembrie, până la circa 2,9 milarde lei (626 mil euro) și au înregistrat în anul 2018 o scădere de 0,9%.

Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 13,1% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna decembrie intrări nete de 2,1 milioane lei (0,45 mil euo).

Activele nete ale celor 30 de fonduri închise (inclusiv SIF-uri și FP) au scăzut cu 2,7% în luna raportată, până la 19,6 miliarde lei (4,2 mld euro). Fondurile închise locale au avut intrări nete în luna raportată de 88,1 milioane lei (18,9 mil euro) și o scădere a activelor nete în anul 2018 de 2,4%.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

6 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More