Fonduri de investitii

AAF: Piața de asset management din România a depășit pragul istoric de 700.000 de participanți și active nete totale de 43 mld. lei

Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF) lansează ediția 2024 a programului de educație financiară ”Economisește inteligent”, obiectivul principal fiind creșterea numărului românilor la care ajung informațiile despre investițiile recurente și efectele acestora pentru securitate financiară pe termen lung. În cadrul programului, experți din industria de asset management din România, membri ai AAF, vor fi prezenți pe diverse canale media mainstream din România, unde vor explica, în termeni accesibili, importanța investițiilor pe termen lung pentru a obține confortul financiar dorit, potrivit unui comunicat.

Care sunt primii pași atunci când iei decizia să investești pentru că ești preocupat de siguranța sau independența ta financiară, cum se face un plan investițional corect pe termen lung, când este indicat să începi să investești și care sunt sumele potrivite, cum îți analizezi profilul de risc sau ce se întâmplă cu banii tăi în perioade de criză sunt doar câteva dintre subiectele pe care membrii AAF vor încerca să le explice în detaliu, astfel încât informația corectă și cuprinzătoare să ajungă la cât mai mulți români care ar dori să investească, dar încă nu știu cum.

Rezultatele foarte bune pe care piața le-a înregistrat în ultimii ani ne-au arătat că demersul nostru este necesar și util. Piața de asset management din România a depășit pragul istoric de 700.000 de participanți și active nete totale de 43 mld. lei. Sunt multe argumente care să susțină această creștere și avem convingerea că accesul la informație corectă, furnizată de specialiști, inclusiv prin proiecte de educație financiară cum este <<Economisește inteligent!>> este un astfel de argument. Continuăm programul și în 2024 și ne asumăm rolul de jucător activ pentru că ne dorim ca mesajele noastre să fie în mod real utile celor care vor să facă primii pași pentru a deveni investitori”, a declarat Horia Gustă, președintele AAF.

Ediția din 2024 a programului de educație financiară ”Economisește inteligent” se va desfășura pe parcursul a 12 săptămâni, în perioada mai-iunie, respectiv, octombrie-noiembrie și include un parteneriat mixt media convențională&new media care are scopul de a transmite informații utile despre economisire, investiții și soluții de investiții pe termen mediu și lung către o audiență cât mai largă.

Pentru a se putea dezvolta, industria investițiilor în instrumentele de plasament colectiv trebuie să transmită, în primul rând, încredere în rândul investitorilor. Și credem că, prin tot ceea ce fac, membrii AAF, administratorii de fonduri de investiții din România, reușesc să transfere tot mai mult încrederea și cunoștințele de care oamenii au nevoie pentru a decide să investească, să o facă corect și pe termen lung”, a declarat Jan Pricop, director executiv al AAF

Potrivit celor mai recente date ale AAF, activele nete ale celor 247 de fonduri din România, deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna martie cu 3,9%, până la nivelul de 42,9 mld lei (8,6 mld euro), iar de la începutul anului au crescut cu 8%. Intrările nete ale lunii au totalizat 578 mil. lei (116 mil euro).

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

3 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

3 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

4 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

4 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

4 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More