Update articol:

Abrudean: Şedinţele de plen – cu prezenţa fizică a senatorilor; nu vor participa, vor fi sancţionaţi

senat Sursa foto: senat.ro

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că este o decizie a conducerii Camerei superioare ca şedinţele de plen să se desfăşoare din această sesiune cu prezenţa fizică a senatorilor, precizând că aceia care nu vor participa vor fi consideraţi absenţi şi vor fi sancţionaţi conform regulamentului, potrivit Agerpres.

“Este o decizie a Biroului Permanent de a avea prezenţă fizică la Senat, este o chestiune de responsabilitate pe care ne-am asumat-o. Deci, toţi senatorii vor fi prezenţi la plen. Este ceva normal. Dacă nu, sunt absenţi. Nu vor participa la plen, deci vor fi sancţionaţi conform regulamentului”, a spus Abrudean, întrebat cum va fi monitorizată prezenţa senatorilor la şedinţele în plen.

În data de 2 decembrie, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunţat că din luna februarie, când începe prima sesiune ordinară a anului 2026, şedinţele de plen se vor desfăşura doar cu prezenţă fizică.

Până în sesiunea trecută, senatorii puteau participa şi online la majoritatea şedinţelor plenului, exprimându-şi votul pe tabletă, printr-o aplicaţie specială.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026