Categories: Fără categorie

Academia Română: Instituţiile statului au misiunea de a elabora un plan concret pentru o dezvoltare durabilă la Roşia Montană

Instituţiile statului au misiunea de a elabora un plan concret pentru o dezvoltare durabilă care să conserve şi să promoveze deopotrivă specificul local, după includerea sitului de la Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, afirmă Academia Română.

“Academia Română salută recenta includere a sitului de la Roşia Montană în Patrimoniul UNESCO, apreciată ca un succes atât al implicării pe care instituţia noastră a avut-o constant, cu argumente şi cu documentaţie de natură ştiinţifică şi culturală, cât şi al efortului tuturor instituţiilor şi al societăţii civile implicate ani la rând în salvgardarea importantului patrimoniu cultural al zonei”, se arată într-un comunicat transmis joi Agerpres.

În acelaşi timp, Academia Română doreşte să reamintească factorilor decidenţi de azi şi de mâine că, odată cu această includere, statul român îşi asumă uriaşe obligaţii de natură economică, socială şi culturală faţă de acest ţinut bogat în resurse, dar sărac în traiul cotidian al locuitorilor săi.

“Instituţiile statului român au importanta misiune de elaborare a unui plan concret pentru o dezvoltare durabilă, care să conserve şi să promoveze deopotrivă specificul local. Totodată, statul are de acum înainte multiple datorii în continuarea cercetărilor de arheologie şi de arhitectură de la Roşia Montană. Calitatea de sit UNESCO trebuie să determine o grijă specială de care anticul Alburnus Maior nu s-a mai bucurat în ultimii ani”, precizează sursa citată.

Academia Română afirmă că, prin institutele sale de specialitate, prin experţii săi, “îşi pune întreaga capacitate în slujba unor acţiuni profilactice în acest loc plin de istorie şi de bogăţii culturale neglijate”.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

4 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

4 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

4 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

8 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More