Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzVânzările de autoturisme Dacia în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au înregistrat în august un declin de 8,2%, dar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 4,3%, de la 3,9% în perioada similară din 2020, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate joi, potrivit Agerpres.
Datele statistice sunt valabile pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, plus Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Un număr de 31.279 de autoturisme Dacia au fost înmatriculate luna trecută în Europa, comparativ cu 34.061 în august 2020.
Grupurile franceze Renault şi Stellantis au raportat în august scăderi ale vânzărilor de 22,6% şi, respectiv, 29,4%, în timp ce grupurile germane Volkswagen şi Daimler au înregistrat un declin de 14,3% şi, respectiv 37,3%. Livrările Ford au scăzut luna trecută cu 37,9%.
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat un avans de 5,7% în Europa în primele opt luni din 2021, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a scăzut la 3,2%, de la 3,4%.
Un număr de 261.723 autoturisme Dacia au fost înmatriculate în primele opt luni din 2021 în Europa, comparativ cu 247.531 în perioada similară din 2020.
Grupul Renault şi compania Ford au raportat scăderi ale vânzărilor de 5,3% şi, respectiv, 4,5%, în timp ce Stellantis, Volkswagen şi Daimler au înregistrat creşteri de 14,8%, de 14,5% şi, respectiv 3,3%.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More