Afaceri

Acord de cooperare între Carfil şi Periscope Avation pentru producerea unei drone româneşti, semnat la BSDA

Reprezentanţii Carfil şi Periscope Avation au semnat vineri, la Black Sea Defense & Aerospace Exhibition (BSDA 2024), un acord de cooperare pentru producerea unei drone româneşti, eveniment la care au participat ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

“Astăzi am avut un moment important împreună cu compania americană Periscope, împreună cu compania românească Carfil, o subsidiară a Romarm, companie cu capital de stat. Am semnat un protocol pentru a face împreună o dronă, o dronă care are aplicabilitate atât în domeniul civil, cât şi în domeniul militar. De aceea au mai fost semnate două protocoale, unul care cuprinde mai multe asociaţii, a celor care cred în această capacitate a României de a avea o dronă românească şi împreună cu ei ne propunem să îmbunătăţim cadrul legislativ, pentru ca astfel de proiecte să poată fi realizate foarte repede. Al doilea protocol i-a reunit pe cei care doresc să utilizeze drona românească pentru agricultură. Veţi vedea acolo institute de cercetare din domeniul agriculturii, veţi vedea universităţi din domeniul agriculturii, sigur şi Institutul Politehnic din Bucureşti pentru că împreună dorim să dezvoltăm partea de cercetare din România astfel încât să putem trece de la partea de idee, la prototip, la produs”, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, potrivit Agerpres.

El a menţionat că există deja în România mai multe companii care ştiu să producă drone, au prototipuri şi realizează produse, dar pentru a avea o dronă competitivă este nevoie de mult mai mult.

“În afara proiectului dronei româneşti, unde suntem implicaţi toţi reprezentanţii pe care i-aţi văzut şi cei care încă nu sunt parte semnatară a acestor protocoale, există şi intenţia noastră de a deveni furnizori în lanţurile de producţie globale ale producătorilor de marcă cum este Periscope. Nu este singura companie, însă ne dorim să ne cunoască mai bine, să vadă capacităţile de producţie pe care le avem în România, să dezvoltăm produse, să fim parte din lanţurile lor de aprovizionare”, a afirmat Radu Oprea.

La rândul său, Nic Mc Carter, CEO al Periscope Avation, a subliniat că există intenţia de a realiza o dronă românească, fabricată în România pentru clienţi locali.

De asemenea, Mircea Tanţău, directorul general al Carfil, a adăugat că societatea are facilităţi de fabricaţie, dar nu a avut până în prezent o companie care să industrializeze aceste drone.

“Noi vrem să producem drone, aşa cum a spus şi domnul ministru, şi să fim incluşi în lanţul de furnizori de echipamente şi de drone europene şi mondiale. Carfil are, datorită suportului ministerului, capacităţi moderne de fabricaţie, avem investiţii de peste 15 milioane de euro, avem utilaje ultramoderne şi suntem pregătiţi să lansăm în fabricaţie în serie tipurile de drone pe care le vom stabili în baza unei foi de parcurs”, a transmis Mircea Tanţău.

Acesta a mai spus că în acordul de cooperare semnat există un articol care prevede ca în trei luni de la semnarea acordului între cele două societăţi vor defini participarea la această asociere.

“Acest acord de cooperare este pregătirea unui acord de asociere între România, prin Carfil, Ministerul Economiei, şi Periscope Avation. Noi va trebuie să definim participarea fiecăruia”, a mai spus Mircea Tanţău.

Societatea Carfil SA, cu o istorie de peste 100 de ani în producţia de armament şi muniţie pentru artilerie, se numără printre cele mai importante companii din industria de apărare a României.

Periscope Aviation reprezintă divizia de drone a Chartis Federal, fiind cea mai recentă investiţie a companiei americane, renumită pentru inovaţia sa în sistemele UAV tactice de înaltă performanţă.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

4 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

4 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

4 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

4 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More