Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzFondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat sâmbătă că a ajuns la un acord de principiu cu Ucraina în vederea unui împrumut de circa 5,5 miliarde de dolari pentru relansarea unei economii în dificultate, notează AFP, potrivit Agerpres.
Împrumutul, prevăzut pe trei ani, trebuie să fie aprobat de conducerea şi statele membre ale FMI.
El mai depinde de “punerea în aplicare a unui ansamblu de acţiuni prealabile”, printre care consolidarea independenţei justiţiei şi lupta împotriva corupţiei, a menţionat într-un comunicat directoarea generală a Fondului, Kristalina Georgieva, la finalul unei discuţii telefonice cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
“Preşedintele şi cu mine am convenit că reuşita economică a Ucrainei depinde în mod crucial de întărirea statului de drept şi de integritatea puterii juridice, de reducerea intereselor personale în economie”, a explicat ea.
“Este esenţial să se salveze progresele realizate în însănătoşirea sistemului bancar şi să se recupereze costurile ridicate pentru contribuabili în restructurarea băncilor”, a adăugat Kristalina Georgieva.
Directoarea generală a FMI a apreciat acţiunile întreprinse de şeful statului ales în aprilie, salutând “progresele impresionante pe care el şi guvernul său le-au efectuat în ultimele luni pentru a avansa reformele şi a continua politicile economice sănătoase”.
Volodimir Zelenski a fost ales cu promisiunea de lupta împotriva corupţiei, în timp ce Occidentul presează Kievul să reducă influenţa oligarhiei sale.
Împrumutul FMI ar urma celui în valoare de 3,9 miliarde de dolari, acordat în decembrie 2018, şi din care au fost plătite numai 1,4 miliarde de dolari.
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…
This website uses cookies.
Read More