Categories: Fără categorie

Acord european cu privire la un buget al zonei euro

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au ajuns la un acord cu privire la detaliile unui mic buget al zonei euro, care ar urma să intre în vigoare în 2021, a declarat joi preşedintele Ecofin, Mario Centeno, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“Avem un nou pilon pentru a susţine euro”, a afirmat Mario Centeno într-o conferinţă de presă.

Acest buget al zonei euro va fi de aproximativ 17 miliarde euro şi va fi consacrat investiţiilor şi sprijinirii reformelor economice. Suma de 17 miliarde euro corespunde cu partea alocată zonei euro din cele 25 miliarde euro pe care Comisia Europeană le-a propus pentru susţinerea reformelor economice în UE.

De asemenea, ţările din zona euro au căzut de acord că ar putea majora volumului bugetului zonei euro via un acord interguvernamental, ale cărui detalii ar urma să fie stabilite după intrarea în vigoare a viitorului cadru bugetar multianual UE în 2021.

Ţările din zona euro îşi vor recupera, sub formă de finanţări de la buget, cel puţin 70% din contribuţia lor. Aceleaşi ţări vor cofinanţa, cu până la 25%, proiectele susţinute de bugetul zonei euro.

Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană au convenit că 80% din sumele trase de la bugetul euro vor fi alocate pe baza a două criterii: populaţia şi PIB-ul per capita inversat. Restul de 20% va fi utilizat în eventualitatea unor măsuri de urgenţă pentru a reacţiona la problemele specifice fiecărei ţări. Valoarea contribuţiilor naţionale ar putea fi redusă la jumătate în circumstanţe economice grave, definite conform regulilor bugetar ale Uniunii Europene. 

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

18 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

18 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

18 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

19 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

19 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More