International

Acord între Washington şi Huawei privind revenirea în China a directoarei financiare; Prinţesa Huawei, Meng Wanzhou, acuzată de fraudă bancară, a fost eliberată

Meng Wanzhou, directoarea financiară a gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei, acuzată de fraudă bancară, a fost eliberată vineri în Canada în baza unui acord cu Statele Unite care pune capăt unei perioade de trei ani de lupte în instanţă şi disensiuni diplomatice între Beijing, Washington şi Ottawa, informează sâmbătă AFP.

Meng Wanzhou, aflată în arest la domiciliu în Vancouver de la sfârşitul anului 2018, a fost eliberată şi a scăpat de extrădarea în Statele Unite, unde autorităţile doreau să o judece, în urma unei scurte audieri la Curtea Supremă din Columbia Britanică (vestul Canadei).

“În ultimii trei ani viaţa mea a fost dată peste cap”, a declarat Meng Wanzhou, poreclită “prinţesa” Huawei. Cel mai probabil, ea urmează să se întoarcă rapid la familia sa din China.

Eliberarea sa este rezultatul unui acord spectaculos – făcut public vineri de un tribunal din New York – între Departamentul de Justiţie şi reprezentantul chinez al Huawei. Acest acord prevedea ca Washingtonul să recomande Ottawa eliberarea lui Meng şi să renunţe de facto la toate solicitările de extrădare.

Meng Wanzhou, în vârstă de 49 de ani, fiica fondatorului Huawei, a fost arestată pe 1 decembrie 2018 pe aeroportul din Vancouver, la cererea Washingtonului, care intenţiona să o judece în special pentru fraudă bancară. Wanzhou a negat permanent acuzaţiile şi a pledat nevinovată vineri.

Justiţia americană a acuzat-o pe numărul doi al gigantului chinez al telecomunicaţiilor că a minţit un membru din conducerea băncii HSBC în timpul unei întâlniri în Hong Kong, în 2013, despre legăturile dintre grupul chinez şi o filială numită Skycom, care vindea echipamente Iranului.

Conform Departamentului de Justiţie, Meng Wanzhou a recunoscut, potrivit conţinutului acordului, că la acel moment a făcut declaraţii false şi a ascuns adevărul membrului conducerii HSBC despre activităţile Huawei în Iran, ţară supusă sancţiunilor americane şi internaţionale.

Dacă acest acord legal nu va fi contestat sau încălcat până la 1 decembrie 2022 (când se împlinesc patru ani de la arestarea directoarei financiare a Huawei), procesul va fi abandonat definitiv, potrivit Washingtonului.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

5 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

5 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

6 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More