Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzUniunea Europeană este pregătită pentru “scenariul cel mai rău”, în contextul în care Acordul Brexit a fost respins pentru a treia oară, vineri, de Parlamentul britanic, afirmă, pe Twitter, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.
“Acordul Brexit a fost respins pentru a treia oară de Parlamentul britanic. Deşi regretăm decizia, preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene şi UE au întreprins toate măsurile de contingenţă pentru scenariul cel mai rău. Consiliul Afaceri Generale este gata să sprijine solicitările de la Londra”, arată oficialul român, potrivit Agerpres.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat pentru 10 aprilie un summit extraordinar al liderilor europeni, după votul de vineri al parlamentului britanic, care a respins pentru a treia oară acordul de retragere a Regatului Unit din UE, relatează Reuters şi AFP.
”În urma respingerii acordului de retragere de către Camera Comunelor, am decis să convoc un Consiliu European extraordinar pe 10 aprilie. Brexit”, a scris Tusk pe Twitter.
Conform deciziei luate de liderii europeni la ultimul summit, în condiţiile unui nou vot negativ al Parlamentului britanic faţă de acord, noua dată efectivă a Brexitului este 12 aprilie, aceasta fiind şi data până la care, conform aceleiaşi decizii, Londra trebuie să comunice Bruxelles-ului calea pe care doreşte să o urmeze în dosarul Brexitului. Printre posibilele evoluţii ar fi un Brexit fără acord pe 12 aprilie sau o amânare îndelungată a Brexitului, condiţionată de acceptul liderilor europeni şi de participarea Regatului Unit la alegerile europene.
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
Curtea de Conturi a României efectuează, începând de luni, o misiune de audit ad hoc…
Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…
Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…
Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…
"România reprezintă pentru noi puntea directă către piața energetică a Uniunii Europene și un partener…
This website uses cookies.
Read More