International

Acordul semnat cu SUA deschide calea pentru integrarea în NATO (Zelenski)

Acordul bilateral de securitate semnat joi în marja summitului G7 între Statele Unite şi Ucraina deschide calea pentru integrarea în NATO, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acordul “prevede că Statele Unite susţin viitoarea integrare a Ucrainei în NATO şi recunosc că acordul nostru de securitate deschide calea pentru integrarea Ucrainei în NATO”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Joe Biden, după ceremonia de semnare a acordului.

Preşedintele chinez Xi Jinping “mi-a dat cuvântul” că Beijingul nu va vinde arme Rusiei, a declarat, de asemenea, preşedintele ucrainean.

 

“Am avut o convorbire telefonică cu liderul Chinei. El mi-a spus că nu va vinde arme Rusiei. Vom vedea”, a spus Zelenski. “Mi-a dat cuvântul”, a adăugat el.

Preşedinţii american şi ucrainean, Joe Biden, respectiv Volodimir Zelenski au semnat joi un acord bilateral de apărare menit să întărească apărarea Ucrainei în faţa invaziei ruse, notează Reuters.

Textul acordului încheiat cu ocazia summitului G7 din Italia menţionează că înţelegerea între Washington şi Kiev este considerată un pas către aderarea Ucrainei la NATO.

Conform documentului, în cazul unui atac armat împotriva Ucrainei sau al unei ameninţări cu un astfel de atac, oficialii americani şi ucraineni se vor întâlni în maximum 24 de ore pentru a stabili ce mijloace suplimentare de apărare sunt necesare.

Statele Unite îşi reafirmă prin acord sprijinul pentru apărarea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.

Zelenski, care a semnat tot la reuniunea la vârf de la Borgo Egnazia un acord bilateral de securitate şi cu Japonia, insistă de multă vreme ca ţara sa să fie primită în NATO, însă aliaţii occidentali nu au mers deocamdată până acolo. Articolul 5 al tratatului nord-atlantic prevede că orice atac împotriva unuia din statele membre este un atac împotriva tuturor.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

45 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More