International

Acordul UE în domeniul gazier, probabil suficient pentru o iarnă “medie”, potrivit comisarului european pentru energie

Acordul privind reducerea consumului de gaze, la care au ajuns marţi statele membre ale Uniunii Europene, va asigura suficiente economii pentru o iarnă obişnuită, inclusiv dacă Rusia ar sista livrările de gaze chiar de luna aceasta, a declarat comisarul european pentru energie, Kadri Simson, citat de Reuters, potrivit Agerpres.

“Calculele noastre iniţiale arată că, chiar dacă se utilizează integral toate excepţiile, vom realiza o reducere a cererii care ne va ajuta să trecem în siguranţă peste o iarnă medie”, a declarat oficialul european în cadrul unei conferinţe de presă, la reuniunea miniştrilor energiei din UE de la Bruxelles.

Preşedinţia cehă a Consiliului UE a anunţat mai devreme că statele membre ale Uniunii Europene au aprobat un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream.

Acordul survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023.

Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ”tot posibilul” pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, reducere care deocamdată este voluntară.

Dar în caz de ”risc de gravă penurie”, un mecanism de alertă va face ”obligatorie” pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

2 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

2 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

2 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

2 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More