Acționarii Aeroporturi București (CNAB) au ales un nou board, pe patru ani, potrivit unor surse apropiate situației.
Astfel au fost aleși cei 7 candidați propuși: Corneliu Felix Ardelean (director în Ministerul Transporturilor în perioada 2019-2020), Mirela Birchi (consilier Ministrul Transporturilor), Georgeta Bumbac (director general în Ministerul Sănătății, actualmente administrator provizoriu CNAB), Gabriel Constantin Bunduc (secretar de stat Ministerul Transporturilor), Eduard Bachide (secretar de stat Ministerul Apărării), Florin Cosmin Mihaltan (administrator la mai multe firme), Cătălin Diaconu (Vice-Presedinte/Analist Investitii în cadrul Franklin Templeton International Services, sucursala Bucuresti, actualmente administrator provizoriu, propus de Fondul Proprietatea), potrivit surselor noastre.
Fondul Proprietatea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care a fost realizată selecția Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) pentru un mandat de patru ani de către acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Din punctul de vedere al Fondului, procesul de selecție nu a respectat prevederile legislației privind guvernanța corporativă și nu a identificat candidați potriviți, potrivit unui comunicat.
Fondul a identificat până în acest moment mai multe probleme legate de procesul de selecție, potrivit comunicatului transmis ieri:
- “Procesul de selecție s-a desfășurat într-un mod netransparent și fără respectarea termenelor legale, întrucât decizia de reluare a procesului de selecție a fost luată cu mai mult de doi ani în urmă, iar acesta ar fi trebuit finalizat în 150 de zile, conform cerințelor legale.
- De asemenea, Fondul a constatat că majoritatea candidaților de pe lista comunicată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în discuțiile premergătoare acestei AGA nu sunt independenți, întrucât 5 din cele 7 nominalizări par a fi angajați ai instituțiilor publice, în loc de maximum 2, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011. De asemenea, nu există candidați cu experiență în audit financiar, încălcându-se astfel o altă prevedere legală.
- Chiar dacă acționarii sunt convocați să numească membrii consiliului de administrație mâine, lista finală a propunerilor din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este încă necunoscută, în ciuda obligațiilor clare de transparență impuse de legislația privind guvernanța corporativă.”
Statul român are 80% din Aeroporturi București, prin Ministerul Transporturilot, în timp ce Fondul Proprietatea are 20%.