Energie

Acționarii Alro au aprobat participarea cu 43,5 milioane de euro la constituirea unei firme mixte pentru construirea unei centrale electrice de 850 MW la Ișalnița

Acționarii Alro au aprobat astăzi participarea companiei cu 43,5 milioane de euro la constituirea unei firme mixte pentru construirea unei centrale electrice de 850 MW la Ișalnița, potrivit informațiilor transmise BVB.

Comunicatul ALRO precizează:  “Cu un număr de 444.884.655 total voturi exprimate, reprezentând 444.884.655 acțiuni, respectiv 62,32 % din capitalul social total, din care un număr de 444.884.655 voturi pentru însemnând 85,92 % din capitalul social reprezentat în adunare și 72.886.823 voturi neexprimate (din care 72.886.823 voturi de abținere), toate voturile fiind valabile, se aprobă participarea Societății, cu un aport în numerar, reprezentând echivalentul în lei la un curs de schimb ce va fi determinat ulterior de părți, al sumei de 43.514.190 Euro, la constituirea unei societăți mixte în vederea construirii unei centrale electrice de 850 MW la Ișalnița”.

Recent, Alro a fost selectat, în urma unui proces angajant de selecţie organizat de Complexul Energetic Oltenia, pentru a construi împreună centrala electrică pe gaze naturale de la Işalniţa, cu o capacitate de 850 MW. Participaţia Alro va fi de 40,1% din capitalul social al societăţii mixte (SPV) înfiinţate pentru implementarea proiectului Işalniţa.

Proiectul Işalniţa face parte din Planul de Restructurare a CE Oltenia, care a fost aprobat de Comisia Europeană în ianuarie 2022 şi care prevede, printre altele, construirea a două centrale pe gaze şi a opt parcuri fotovoltaice în vederea diversificării mixului energetic şi a tranziţiei la surse de energie mai puţin poluante, precum şi restabilirea viabilităţii companiei.

“Ne bucurăm să avem Alro alături de noi pentru realizarea centralei de la Işalniţa. E o etapă importantă a Planului de Restructurare a CE Oltenia şi un efort comun prin care două mari companii susţin şi contribuie la tranziţia energetică a României”, a declarat Daniel Burlan, preşedintele Directoratului CE Oltenia.

Preşedintele Consiliului de Administraţie Alro, Marian Năstase, a afirmat că este un efort complex, dar şi-a exprimat încrederea că va fi un proiect de succes având un partener puternic, CE Oltenia, “care înţelege noile realităţi ale pieţei energetice şi demonstrează că ştie să se adapteze la acestea”.

Noua centrală va fi amplasată lângă centrala electrică pe cărbune deţinută de CE Oltenia la Işalniţa. Construirea centralei pe gaz de la Işalniţa va avea ca efect reducerea anuală a emisiilor de CO2 cu peste 3.000 kt, ceea ce reprezintă 10% din obiectivul Planului Naţional Integrat pentru Energie şi Schimbări Climatice.

Se estimează că în perioada construcţiei vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în faza operaţională vor fi disponibile până la 80 de locuri noi de muncă.

Pe lângă aportul celor doi parteneri, proiectul de la Işalniţa va beneficia de finanţare din Fondul pentru Modernizare în proporţie de 50% din valoarea totală a investiţiei, în suma de 506 milioane euro, precum şi de o finanţare bancară pentru care CE Oltenia a mandatat în august 2022 o bancă comercială importantă să acţioneze în rol de aranjor al sindicalizării.

Proiectul se află în stadiu avansat de autorizare, iar licitaţia pentru selecţia unui Owner’s Engineer se află în stadiu final. Conform estimărilor curente, centrala va furniza energie electrică sistemului energetic naţional începând cu 2026.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

3 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

3 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

3 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

3 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

4 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More