Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzConsiliul Bursei de Valori București a decis completarea ordinii de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pentru data de 20/21.10.2021 cu o Informare privind stadiul proiectului CCP.RO Bucharest S.A., potrivit unui raport publicat azi.
Contrapartea Centrală ar putea deveni funcţională la jumătatea anului viitor, iar atunci am putea să avem pieţele pe derivate funcţionale, a afirmat marţi Adrian Tănase, director general al BVB, la Forumul Pieţei de Capital, organizat de Financial Intelligence.
“Vă pot spune că şi proiectul de Contraparte Centrală evoluează conform planificării pe care o avem împreună cu partenerii noştri şi aici aş vrea să fac referire în principal la CC&G, partenerul nostru, adviser-ul nostru în acest proiect, dar şi colaborările pe care le avem cu autorităţile naţionale, cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi cu Banca Naţională a României, cărora vreau să le mulţumesc foarte mult pentru implicare în acest proiecte strategice, aş putea spune, pentru piaţă. Termenul este să facem prima aplicare pentru autorizarea Contrapărţii Centrale în decursul lunii octombrie şi să avem Contrapartea Centrală funcţională, dacă acest dosar va fi foarte bine făcut, ceea ce ne dorim. După ce se face această primă aplicare va trebui să fie convocat un colegiu la nivel de ESMA (The European Securities and Markets Authority (ESMA) – n.r.) şi dacă colegiul ESMA nu are nicio recomandare pe el ne putem aştepta să avem autorizarea la jumătatea anului viitor astfel încât în a doua jumătate a anului viitor să avem Contrapartea Centrală funcţională şi astfel să avem pieţele pe derivate funcţionale atât pe single stock futures şi energy futures”, a spus Adrian Tănase.
El a susţinut că primele derivate ar putea fi pe acţiunile din BET, produse din energie, iar indicele BET va avea un derivat. Tănase a precizat că aceasta este o decizie care se ia foarte uşor şi că BVB va avea un grad de discreţie în ceea ce priveşte stabilirea derivatelor.
Bursa a anunţat la finalul lunii iulie în 2020 că a semnat un parteneriat cu Cassa di Compensazione e Garanzia (CC&G), unul dintre liderii de servicii post-tranzacţionare şi parte a London Stock Exchange Group (LSEG). Prin acest parteneriat CC&G va oferi atât consultanţă privind stabilirea Contrapărţii Centrale în România, cât şi asistenţă tehnologică specifică serviciilor de compensare şi management al riscului care vor fi derulate de CCP.RO Bucharest SA şi care se aplică tuturor claselor de active tranzacţionate pe piaţa de capital românească, potrivit Agerores. CCP.RO Bucharest SA are rolul de a funcţiona ca o Contraparte Centrală (CCP) independentă pentru pieţele din România. Fiecare entitate juridică va rămâne în totalitate responsabilă de activitatea propriei contrapărţi centrale. Acordul, care se va derula pe o perioadă de 7 ani, aduce o dimensiune suplimentară în ceea ce priveşte colaborarea privind Contrapartea Centrală în sensul în care va permite Contrapărţii Centrale din România să se concentreze pe cerinţele specifice pieţei locale în timp ce va beneficia de expertiza CC&G privind serviciile de compensare şi de management al riscului, care au la bază o arhitectură IT extrem de robustă.
CCP.RO Bucharest va găzdui infrastructura care va permite relansarea şi dezvoltarea pieţei derivatelor în România şi va asigura mecanisme noi pentru diminuarea şi transferul riscurilor la nivelul pieţelor deservite, şi anume pieţele operate de BVB şi, respectiv, de OPCOM, contribuind la creşterea încrederii şi activităţii pe aceste pieţe.
Contrapartea centrală se va interpune între părţile tranzacţiei devenind contraparte pentru fiecare cumpărător, respectiv vânzător, şi va garanta finalizarea decontării tranzacţiei prin aplicarea de mecanisme specifice pentru administrarea riscului. Pentru investitorii sau participanţii care activează pe piaţa de capital locală, existenţa CCP va permite introducerea şi dezvoltarea tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate (cu activ suport acţiuni, mărfuri, obligaţiuni, indici, curs de schimb, etc.).
Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…
Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…
Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…
Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…
Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…
This website uses cookies.
Read More